CASE MEMORIALE

În patrimoniul cultural al Bucureştilor există doar câteva case memoriale: Arghezi, Bacovia, Călinescu, Minulescu, Rebreanu şi Gala Galaction, aflate în administraţia Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Legenda Bucureştilor

Am găsit în arhive, sub semnătura doamnei Lia Dracopol Fudulu o legendă a întemeierii Bucureştilor în care este prezent celebrul cioban Bucur, dar apar şi alte personaje pitoreşti – Iafet şi fiica sa Guzla, însoţiţi de slujitorul lor Ibrahim.

KILOMETRUL O

În multe ţări Kilometrul 0 este o locaţie particulară, de obicei aşezată în capitala ţării, de la care sunt măsurate distanţele cadastrale în ţara respectivă. O noţiune similară există pentru drumuri, fiecare având un număr, denumit în funcţie de distanţa faţă de locaţia iniţială.

PODIREA STRĂZILOR CU LEMN

Obiceiul românilor de a-şi pava străzile provizoriu şi destul de ineficient se pare că durează de veacuri. Şi totuşi, astăzi s-ar putea folosi, în scopuri turistice, originalitatea de care au dat dovadă locuitorii Bucureştilor de altădată.

BUCUREŞTII DE LA REŞEDINŢĂ DOMNEASCĂ LA CAPITALĂ

Centrul politico-administrativ al ţărilor româneşti a gravitat în jurul reşedinţei domneşti. Stabilirea ei s-a făcut întotdeauna din raţiuni politice şi administrative, niciodată la întâmplare. Fără îndoială, prima raţiune a constituit-o apărarea reşedinţei de primejdiile războiului, dar la aceasta s-au adăugat şi altele (dezvoltarea oraşelor, aşezarea ei pe cât posibil mai spre centrul ţării). Pe lângă reşedinţa domnească statornică, au existat şi altele secundare, de unde domnul administra ţara.

BUCUREŞTII ÎN OCHII STRĂINILOR – EVLIA CELEBI

Informaţiile furnizate de călătorii străini sunt un izvor preţios pentru istoriografia românească. Mărturiile lor ajută la cunoaşterea diferitelor evenimente, stări politice, sociale şi economice, completează ştirile mărunte şi sporadice uneori, pe care ni le dau documentele, redau atmosfera Bucureştilor în secolul al XVII-lea aşa cum au fost percepuţi de un străin. Relatările călătorilor străini, se referă strict la ceea ce au văzut, majoritatea informaţiilor vizând Curtea Domnească, palatul domnesc, ceremoniile de la Curte, caracterul dregătorilor, situaţia oştirii, biserici şi mănăstiri, pieţele şi străzile oraşului, situarea geografică a oraşului, demografie şi componenţă etnică, mişcarea culturală, tradiţii, obiceiuri, vestimentaţia domnitorului şi a orăşenilor.

SCANDAL MATRIMONIAL LA 1800

Un scandal familial a zguduit lumea bună bucureşteană la începutul secolului XIX. Caimacamul Grigore Ghica, viitor domn al Ţării Româneşti după revoluţia lui Tudor Vladimirescu, dorea să divorţeze, după 18 ani de căsătorie şi 6 copii, de nevasta sa, domniţa Maria Hangerli. Cearta dintre cei doi începuse prin învinuirea adusă de boier nevestei sale de necredinţă, ba chiar de adulter. Toate prezumţiile erau însă împotriva lui. Gurile rele vorbeau că bărbatul de 57 de ani s-a îndrăgostit nebuneşte de o fetişcană de 14 ani, Eufrosina Săvescu, dintr-un neam fără ranguri, dar de o frumuseţe fără asemănare în Bucureşti.

MONUMENTE ISTORICE DĂRÂMATE ÎN EPOCA CEAUŞESCU

Perioada în discuţie poartă în ea conotaţii negative dintre cele mai diverse: umilinţa poporului, foamea, regimul strict de supraveghere al Securităţii, lipsa legăturilor cu exteriorul, frica etc., dar şi perioada tristă în ceea ce priveşte trecutul bucureştean. În megalomania sa Ceauşescu nu a ezitat, pentru a-şi urmări celebrele planuri de sistematizare să dărâme bijuterii arhitectonice şi istorice, biserici, întregi mahalalele de un pitoresc deosebit.

Cetatea de sub gunoaie

Bătrânii cartierului Baicului, de pe malul lacului Fundeni îşi amintesc că pe vremea tinereţii lor, la capătul străzii Ziduri între Vii, nu întâmplător numită astfel, existau în anii ‘50-60 ziduri impunătoare, înalte de 3-5  metri, din cărămidă roşie, pivniţe adânci şi o tradiţie orală care lega locul de domnia lui Matei Basarab.

De ce să iubim Bucureştiul?

Capitala noastră e un oraş urât. Aproape de nelocuit, cenuşiu, cu faţade murdare şi coşcovite, cu cartiere de beton mizere, cu un trafic sufocant.

APEL LA ISTORIE

Am avut de curând ocazia să lucrez asupra unui text care m-a impresionat profund ţinând cont de trista realitate pe care o exprimă deşi, de la întocmirea lui au trecut mai bine de opt decenii. Încă o dată se  adevereşte vorba că cine nu-şi cunoaşte istoria nu are parte de viitor şi cine nu învaţă din greşelile trecutului este dator să le repete.

Cateva aspecte din istoria cartierului Pantelimon

Istoria acestui cartier bucureştean poate fi privită din două perspective complet diferite: prima se referă la vechimea unor vestigii descoperite pe aceste locuri care duc la concluzia că este unul dintre cele mai timpurii spaţii locuite din Bucureşti.A doua perspectivă reflectă tinereţea zonei, avându-se în vedere faptul că abia târziu, în secolul al XVIII-lea cartierul a fost inclus în perimetrul Capitalei.

Necropole domneşti în Bucureşti (II)

Foarte puţine biserici din Bucureşti adăpostesc astăzi morminte domneşti. Biserica Curtea Veche este cea mai veche din Bucureşti, construcţia ei fiind începută în 1558, pe vremea domnitorului Mircea Ciobanul şi terminată de soţia acestuia, doamna Chiajna, în 1591. Biserica Sfântul Anton, cum este ea popular cunoscută azi, adăposteşte mormântul ctitorului Mircea Ciobanul.

Necropole domneşti în Bucureşti (I)

Mulţi dintre noi au privit probabil spectacolul trist al înmormântării preşedintelui polonez în imediata apropiere a impunătoarei catedrale Wawel din Cracovia. Şi poate ne-am întrebat unde au românii necropola domnească?

Trebuie spus de la început că problema în discuţie este destul de complicată, iar un răspuns simplist ar suna aşa: românii nu au un spaţiu istoric şi sacru unde să fie îngropate laolaltă numele mari ale istoriei româneşti pe parcursul mai multor sute de ani.

UN CALIGULA BUCUREŞTEAN

Bucureştii se desfăşoară în faţa ochilor de copil poate mai acut decât îl percep cei maturi: aglomerat, poluat, periculos şi deloc dispus la aventură, fie explorare directă, fie a minţii tinere avide de pitoresc. Rândurile de mai jos încearcă să reinventeze un oraş aproape dispărut, apropiindu-l de cei care, mai mult inconştient, îşi caută rădăcinile şi au nevoie de motive pentru a-şi numi locul natal cu mândrie acasă.

O promisiune

Am astăzi posibilitatea de a-mi îndeplini o promiune de suflet făcută cu ani de zile în urmă bunicului meu, căruia îi datorez în mare măsură formaţia mea umanistă de azi.