Monumentul are un rol atât estetic cât şi istoric. La întâlnirea cu  o clădire  în care au trăit generaţii sau care a fost martora unor evenimente importante, simţi ca esti o mică parte a unei lumi care a început cu mult inaintea ta si care va continua sa fie mult după tine. Cladirea devine monument, capătă un rol transcendent, este o punte de legatură între tine si trecut, iar a face ceva incât acesta sa fie martor tăcut şi generaţiilor viitoare este de datoria fiecăruia.

Bucureştiul este un oraş martor al trecerii timpului prin amalgamul de stiluri arhitecturale ce definesc diferite epoci, perioade si intamplari. Fiecare mic eveniment si-a lasat amprenta aici, ca dealtfel şi fiecare om. Frica de a trece in nefiinţă şi, mult mai greu de indurat, in uitare, i-a facut pe oameni sa creeze, sa infrumuteseze, sa imbogateasca. 

Situat pe Calea Grivitei, nr. 130, la intersectia cu strada Gheorghe Polizu, vis-à-vis de Gara de Nord,  Hotel Grivita (fost Hotel Bratu)  este o minunata cladire de inceput de secol XX,  ce a gazduit printre oamenii simpli aflti in trecere prin Bucureşti si personalităţi precum George Enescu, care inchiria pe termen lung un apartament cu pian sau  Haricleea Darclee care şi-a petrecut acolo ultimii ani din viaţă.

Datele privind perioada in care a fost construit sunt incerte. Se ştie că în anul 1943, numai  pe Calea Grivitei se gaseau 16 hoteluri, iar in zona Garii de Nord erau in jur de 20, însă sfârşitul războiului lăsa în întregul Bucureşti doar 13 hoteluri.

In perioada 1974 – 1976 s-a desfăşurat o campanie de renovare şi redare în circuit a unor vechi hoteluri, care a dus la dublarea capacitatii de cazare faţă de 1974. În această perioadă a fost renovat şi redeschis Hotelul Griviţa, la acea perioada fiind clasat la categoria a doua având o capacitate de 109 locuri în 71 de camere. La parter se găsea o braserie şi o cofetărie – patiserie.*

Cladirea este ridicată pe 3 nivele (p+2), dar doar etajele aveau camere de locuit, la parter aflandu-se o patiserie iar mai târziu un restaurant. Stilul arhitectural  este neoclasic, planul cladirii infatişând o frumoasă faţadă al carei centru de interes este pe colţ, la intersecţia celordoua străzi, deşi intrarea principală este pe Calea Grivitei.

De pe orice site al hotelurilor bucureştene aflăm că este in renovare, insa la o privire indeaproape, hotelul este doar parasit si inchis (asa cum anunţă  afişe in trei limbi straine) fiind umilit de fatada stralucitoare a hotelului Ibis de vis-à-vis.

Se pare ca hotelul nu este trecut în lista monumentelor istorice si este proprietate privată. Deasemenea, nu apare in ghiduri turistice sau informative ale capitalei, sau monografii, fie din perioada comunista sau de azi.

Starea de conservare a clădirii

Pentru a-si pastra calitatile estetice unui obiect si la fel de bine, unei cladiri ii sunt necesate anumite conditii de mediu. Pentru un monument aflat in aer liber pastrarea conditiilor este mai dificila, asa ca trebuie luate in calcul masuri de protectie precum o izolare a acoperisului si a fundatiei bune sau folosirea unor materiale adecvate pentru constructie. 

In procesul de deteliorare a unei cladiri sunt implicati mai multi factori, precum temperatura, apa sub diferite forme, lumina, poluarea.

Tinand cont ca  hotelul a mai fost renovat in 1976, inseamna ca degradarile au aparut in intervalul de 32 de ani scurs intre interventie si momentul actual.

Decaparile straturilor succesive de tencuiala sunt cat se poate de serioase, ajungand chiar la caramida pe alocuri. Acestea au permis apei sa se infilltreze. Zona parterului este foarte expusa la umiditatea  solului, sau mai bine zis a stratului gros de asfalt ce ineaca Bucurestiul.,  avand o culoare mai galbuie decat  restul cladirii, fapt ce arata un nivel ridicat de apa in zid, datorat fenomenului de capilariatate, asadar unei izolari deficitare a fundatiei. In locurile special amenajate pentru drenarea apei din precipitatii de pe acoperis zidul este afectat vizibil, ca si sub feroneria frestrelor sau la contactul cu zidul cladirii vecine.

In zonele in care caramida este vizibila sau aproape de sol, au aparut briofite si alge verzi, iar pe alocuri sunt zone albicioase (asa numitele “halouri”), martore ale migrarii sarurilor spre exterior.

Feroneria foarte frumoasa, ce impodobeste patru ferestre ale primului etaj si firma hotelului,  este “mancata” de rugina si foarte prost intretinuta. Degradarea sa accentueaza insa pe cea a zidului ce o sustine

Acestea au aparut datorita valorilor oscilante ale temperaturii, precipitatiilor abundente care urmeaza unor secete interminabile, tipice zonei geografice, luminii puternice, mai ales in timpul verilor. Insa aceste fenomene sunt inevitabile. De evitat este insa atitudinea ignoranta a oamenilor.

            Ceea ce  contrasteaza izbitor cu starea cladirii nu sunt fatadele hotelurilor vecine, pentru ca este de la sine inteles ca lumea isi schimba fata, ci usa din termopan de la intrare, fara nici o legatura estetica sau un rol inovator, care nu face decat sa limiteze accesul prin afisele sale.

Desi are o structura si un aspect exterior placut, cladirea este pur si simplu lasata sa moara, aceasta posibilitate fiind legala. Multe cladiri sunt lasate sa se darame singure, incet, apoi sunt distruse rapid pe motiv ca nu pot fi salvate. Orice poate fi salvat si pus in valoare, cu atat mai mult o cladire cu o structura solida si o istorie frumoasa, gazda a unor oameni de marca, sau a unor oameni in trecere prin Bucurestiul de altadata.

Bibliografie

• Georgescu, Florian, ,, Monumente din Bucuresti. Ghid.” , Bucuresti, Ed. Meridiane, 1966
• *** ,, Lista monumentelor istorice ale R.P.R.”, Bucuresti, Editura Academiei, 1975
• ***,, Bucuresti. Ghid” , Bucuresti, Ed. Meridiane, 1962
• Paraschiv, Ion, Iliescu, Trandafir ,, De la Hanul Serban-Voda la Hotel Intercontinental”, Bucuresti, Ed. Sport – Turism, 1974
• Croitoru, Nicolae, Tarcob, Dumitru  ,,Bucuresti. Monografie”, Bucuresti. Ed. Sport – Turism, 1985
• Internet