Bucurestii Vechi si Noi

Proiect

12 septembrie 2009 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Sex, minister, Divizia A, Iran, grevă, A2, preşedinţia, scandal, pozează în sfârşit goală, trendy, criză, câştiguri de milioane, Mall, gratis, Poliţia, cutremur, inundaţie, curve, serial, Securitate, 4X4, Mondiale, Parlament, hip-hop, şomaj, în Capitală se blochează pentru 6 luni, de import, Internet, violată.

            Nu vreau să spun nimic prin toate acestea, încercam doar să atrag atenţia. Sunt autorul a numeroase cărţi, teorii ştiinţifice, spectacole de operă, filme, poezii încă nepublicate, programe de calculator şi de reabilitare a unor zone de interes naţional şi internaţional. Mi-am făcut studiile în 4 facultăţi din ţară şi din străinătate şi am obţinut rezultate excelente. În momentul de faţă, doresc să prezint următorul proiect. Menţionez că este proiectul meu. Desigur, chestiunea financiară va trebui analizată la momentul potrivit.

            Mai întâi, propun demolarea Centrului vechi al Capitalei, deoarece clădirile de acolo nu mai folosesc la nimic, sunt mici şi se dărâmă cu uşurinţă şi, pe deasupra, nu se  potrivesc în peisaj. Un argument suplimentar: multe dintre aceste clădiri prezintă pericol pentru clienţii teraselor din zonă, în caz de seism riscând să le cadă în bere. Sau în suc. Pentru a limita cât mai mult cheltuielile, câteva Companii Multinaţionale (care vor beneficia de afişarea siglei pe toate materialele publicitare, tipărite sau online, referitoare la proiect) ar putea organiza teambuilding-uri în cadrul cărora angajaţii să primească sarcina de a pune la pământ câte o casă în cel mai scurt timp posibil. Oamenii s-ar detensiona, eliberându-se de pornirile în mod normal destinate şefilor, în timp ce şefii ar nota cine colaborează cel mai bine cu cine şi care sunt elementele cele mai energice şi cele mai eficiente din colectiv. O dată rezolvată această chestiune, Ministerul Apărării Naţionale va fi rugat să realizeze un amplu exerciţiu NATO, în care ostaşi din toate armatele ţărilor membre să adune molozul.

            Cea de-a doua etapă a proiectului rezidă în implementarea de fântâni arteziene pe tot fostul spaţiu al Centrului vechi, printre terase. Avantajul acestei acţiuni ar consta în armonizarea peisajului urban, dată fiind masiva prezenţă a fântânilor pe marele bulevard imediat alăturat. Lucrările vor fi executate din ipsos, cu îngeraşi, trefle şi cruci, iar de jur împrejur se vor amenaja tufe de buxus tunse în formă de foci, delfini, precum şi de alte animale marine foarte îndrăgite.

            În al treilea rând, printre fântânile arteziene şi terase, vom construi elegante blocuri din oţel şi sticlă, de minim 40 de etaje, susţinute, pentru a ocupa cât mai puţin loc, pe câte un singur pilon, astfel aspectul fiecărei noi clădiri fiind acela de ciupercă. În aceste clădiri vor fi amplasate sedii de bănci, societăţi de asigurări, dealer-i de materiale informatice, firme de consultanţă, birouri de avocatură, reprezentanţe ale unor producători de automobile etc.

            Pentru a menţine specificul istoric al zonei, câteva puncte cu amplă semnificaţie culturală vor fi reamenajate după cum urmează: Caru cu Bere va deveni restaurant fast-food (intitulat, în limba engleză, conform traducerii oferite de Google, “Caru cu Bere”), iar înăuntru vor fi proiectate non-stop, pe nişte plasme cu diagonala de 32 m., imagini cu Grigore Vasiliu Birlic; Hanul Manuc va fi integrat unui sistem Youth Hosting (numele său, după traducerea Google, transformându-se în “inn Inn”); Teatrul de Comedie va deveni Soap Theater (sau, pentru a marca efectele globalizării, în limba chineză tradiţională, conform traducerii Google, 喜劇劇場, în bulgară Комедия театър, în coreeană 코메디 극장, în japoneză お笑い劇場, în swahili Comedy Theater – ceea ce doar pare a semăna cu engleza – , în turceşte Komedi Tiyatrosu, în persană تئاتر کمدی  ş.a.m.d.).  

            A patra etapă a realizării proiectului constă în ridicarea, pe locul unde actualmente se află Curtea Veche, a unei impunătoare sfere de sticlă. Pe lângă 300 de cinematografe sinestezice (unde vedetele hollywoodiene vor putea fi nu doar văzute şi auzite, ci şi mirosite, pipăite şi chiar gustate – amănuntul producând efecte nebănuite în cazul unor apariţii ca E.T., Predator, Terminator, Chuck Norris ori Alien), în această locaţie vor figura 2850 de birouri, săli de conferinţe, săli de sport, săli de fitness, săli de meditaţie pentru diferite O.N.G.-uri, secte, cluburi, partide, sindicate ş.a., un ghişeu de căsătorii pentru persoane de acelaşi sex, un ghişeu care eliberează abonamente R.A.T.B., un aeroport, un stadion, un heliodrom, 9 biblioteci, un atelier de creaţie, două teatre, 6 parcări, două biserici, un magazin universal, 3 anticariate, un birou al Primăriei, 12 piscine, 46 de librării, un spaţiu expoziţional, un alt spaţiu expoziţional, 3 spitale, 7 case de copii, 3 televiziuni, 8 herghelii, 4 muzee, un chioşc de ziare, 85 de farmacii, un hipodrom, 6 cazinouri, o bază militară, două Gradini Zoologice, o Grădină Botanică, un notariat, 9 dispensare, 5 facultăţi, 40 de creşe, un simulator de intersecţii aglomerate pentru şoferii care vor să pocnească un poliţist, un simulator de intersecţii pentru cei care vor să încerce meseria de spălător de parbrize, un simulator de înalte funcţii în Stat pentru cine îşi doreşte (contra cost) să vadă cum e să fii 15 minute preşedinte, ministru, patron, senator, şofer de limuzină, şef de sindicat, vedetă porno, Primar etc., două pieţe comerciale, 8 hoteluri, o agenţie imobiliară, o fabrică de bere, două circuri, 40 de Internet-Café-uri, un salon de masaj thailandez, o frizerie, un ploigon de tir pentru tancuri, o fabrică, un Birou al Directorului, un Birou al Secretarei Directorului, un cartier rezidenţial, o pădure, două cimitire, o fermă de struţi, un mausoleu şi 13 acvarii.

            Separat, se va amenaja o sală de şedinţe. Aceasta va fi dotată cu 6 băi, culise, bazin olimpic, mese de plastic albe, scaune ergonomice, tablă de scris, o hartă a ţării, o hartă a Europei, o hartă a lumii, o hartă a sălii de şedinţe (în care să fie reprezentate şi hărţile din aceasta), o Biblie în format electronic (pe stick), parchet şi gresie, faianţă şi basoreliefuri de marmură, loc de joacă pentru copii, automat de cafea, teren de baschet, laptop-uri, Constituţia, un podium şi un birou de presă. Amplasamentul sălii de şedinţe va fi etajul 40, astfel încât să ofere o perspectivă circulară asupra zonei, putând fi contemplate în voie nu doar fântânile (din care va ţâşni feeric apă roz, verde şi galbenă), ci şi reclamele uriaşe de pe magazinul Unirea (cu fete frumoase, domni fericiţi, maşini elegante şi dinţi perfecţi), ordinea şi armonia geometrică a şirurilor de autoturisme care se îngemănează în dreptul semafoarelor, concertele din Piaţa Constituţiei, concertele din Parcul Izvor (în timpul Festivalului Berii), turnul ca o eprubetă guşată de pe Calea Victoriei, cluburile ecologiştilor interesaţi de iarbă, şantierul de la Colţea, precum şi, în zare, lucirile metalice ale construcţiilor ce semnalează prezenţa (undeva, mult mai jos) a Bisericii Armeneşti şi, respectiv, a Catedralei Sfântul Iosif.

            În centrul sălii de şedinţe va fi plasat un paralelipiped de cristal. Înlăuntrul paralelipipedului de cristal vor fi puse două perne turceşti. Pe cele două perne turceşti vom sta de vorbă, în linişte, despre maniera de a obţine o finanţare pentru realizarea acestui proiect. Menţionez că este proiectul meu.               

 

<!–[endif]–>
Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign