Bucurestii Vechi si Noi

Pieton sau sofer in Bucurestii vechi

08 octombrie 2009 Alexandra Roata Foloasele ratiunii

Se spune ca masinile nu au personalitate si nu isi aleg soferii. La inceputul anilor `20, atractia oamenilor pentru masini este inca in faza idilica: spera si sufera si considera alaturarea uman-tehnic intr-o eternitate ferice.

Orasul, casa, fiecare incapere personalizata se schimba rand pe rand; acum oamenii nu mai sunt preocupati de codul civil si de performanta morala, ci de codul stiintific si de performanta tehnica.

A fi proprietarul unui autoturism presupunea a te impune intr-o societate inca „necoapta” din punct de vedere tehnic. A deveni aliatul tehnologiei avansate era un semn de real curaj, de stil si de adaptare.

Automobilul da senzatii tari si proaspete. In luna mai a anului 1928, Felix Aderca (prozator, poet, estetician şi eseist roman, de origine evreiasca; numele sau real era Zelicu Froim Adercu) ii lauda virtutile terapeutice, recomandandu-l unei tinere care ii scrisese, cu melancolie, dintr-un loc unde nu se intampla nimic: „Automobilul, domnisoara, iti smulge atentia pe care o ai intoarsa asupra unui singur punct, penibil, al persoanei dumitale si ti-o arunca in prelungirea directa a liniei nasului, dincolo de motorul masinii”. Aparitia automobilelor nu reprezinta un subiect peste care sa se poata trece foarte usor. Cei ce se puteau mandri cu adevarate „bijuterii” pe patru roti erau cei ce apartineau elitei bucurestene, persoane cu prestanta si cu deschidere sociala. Printre acestia, pot fi enumerati scriitori precum: Ion Rebreanu (detinea un automobil marca Chevrolet), Nae Ionescu (Mercedes-Benz) sau Felix Aderca (Peugeot).

In Bucurestii de altadata, existau cel putin 40 de firme de automobile straine ce detineau sedii si firme luminoase in cunoscuta zona Calea Victoriei: Alfa Romeo, Lincoln, Ford, Cadillac, Chrysler, Lancia, Dodge, Renault, Mercedes, Mathis, Studebacker, Buick sau Peugeot. In fiecare zi de luni sau de joi, la orele dupa amiezii, intre 16:30 si 19, publicul bucurestean era admis la aeroportul Baneasa pentru a trai o experienta noua, la care generatiile anterioare se multumeau doar sa viseze. De aceea, costurile pentru satisfacerea acestor curiozitati erau considerate foarte mari: 15 minute petrecute pe cerul Bucurestiului aveau un pret pe masura, aproximativ 400 lei, echivalentul a 10-15 volume de poezie. Pentru a fi mai aproape de cei ce visau la mediul aerian, Clubul Presei organizeaza in anii `30, pentru membrii sai, un zbor colectiv, cu creionul si blocnotesul la indemana pentru consemnarea impresiilor.

Rezultatul tuturor acestor experiente considerate speciale in acele timpuri erau insotite de trairi solemne, care meritau a fi celebrate prin metode traditionale.

Sursa documentatiei: Ioana Parvulescu, „Intoarcerea in Bucurestiul interbelic”

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign