Bucurestii Vechi si Noi

Cum este să fii eu însumi?

20 decembrie 2009 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

              În Mezozoic, pe locul unde se află acum oraşul Bucureşti, înfloritoarea noastră Capitală, se găsea o enormă stâncă. Rădăcinile sale erau atât de adânci, încât nici măcar cele mai fine aparate japoneze pentru măsurarea adâncimilor care nu mai există de multă vreme n-au reuşit s-o determine. Înălţimea sa era, însă, foarte mare. Din ea muşcau tot felul de animale care astăzi nu se mai întâlnesc. Apoi au dispărut dinozaurii. În locul lor, au apărut oamenii. Foarte repede, acestora, pentru că se stabiliseră pe fertilele pământuri pe care se şi născuseră, li s-a spus, simplu, “români”. La finalul paleoliticului, ei au fost goniţi de unguri şi de urşi (care se înmulţiseră). În cinstea victoriei, ungurii şi urşii au sculptat marea stâncă de pe locul unde acum se înalţă Capitala noastră. În fine, mai târziu au venit romanii, pecenegii, cumanii (care s-au făcut români şi ei, dar nu înainte de a-i fi cumanizat pe românii-români, care încă se mai aflau aici, împotriva tuturor intemperiilor istoriei cu dificultăţile sale), agatârşii, tătarii, ungurii, avarii şi mongolii, precum şi cumanii. Şi ungurii, desigur. Toţi au sculptat stânca din Bucureşti. Ea s-a micşorat, astfel încât împăratul Traian (care era cuman din Spania, dar avea o bunică unguroaică) nu a mai găsit decât un pietroi în mijlocul unui codru (Codrul Vlăsiei, care de aici îşi trage şi numele). Se întâlneau mulţi urşi prin ţară. Ei se băteau cu lupii şi cu romanii. Dacii fuseseră mâncaţi de lupi, care nu mai erau atât de mari ca în Mezozoic. Ei erau mai mici şi urlau enervant. Şi apoi a venit Vlad Ţepeş, precum şi Ştefan cel Mare. Aceştia au sculptat stânca (mai ales primul, care a fost în Bucureşti. Celălalt a fost important prin luptele cu turcii, după cum spun cronicarii unguri – însă şi cumani, agatârşi, tătari, gepizi, longobarzi, cumani şi goţi). Prin urmare, în timpul Primului Război Mondial, stânca abia dacă se mai vedea. Nicolae Iorga îl citează pe Mihail Kogălniceanu, care auzise de la un misterios domn fanariot că stânca fusese în mod iresponsabil neluată în considerare de către boierii corupţi, care au furat cât au putut şi au dus totul în Rusia. Kogălniceanu a eliberat ţiganii. Cantemir a fost omorât deoarece găsise în Rusia ceea ce nu trebuia să găsească: ştiau turcii bine ce ştiau (spune Nicolae Iorga). De altfel, tot ruşii ne-au adus şi comunismul. Romanţele care încă se mai auzeau pe Podul Mogoşoaiei în vremea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej ne spun mai multe decât ne dorim să auzim în atare privinţă, iar stânca a fost aproape în totalitate distrusă de cumani şi de urmaşii ungurilor, în cârdăşie cu anumiţi ruşi, comunişti şi sovietici, precum şi cu maghiarii infiltraţi. Rămăsese cam un metru cub din ea prin 1963 (aproximativ pe 16 aprilie).

            Atunci au apărut ungurii.

            Profitând de haos, sovieticii, chinezii, comuniştii, cumanii şi ruşii au trădat. Ei au instaurat o nouă dictatură, care n-a fost nimic faţă de ceea ce li s-a întâmplat maghiarilor, ungurilor şi slavilor de la Nord. Ţara s-a prăvălit în haos, Anton Pann a fost uitat, însă a continuat Gică Petrescu şi s-au născut alţii noi. Noi, care am luptat. Bunicul meu a făcut închisoare, apoi a intrat la puşcărie. Bunica, însă, luptase pentru independenţă în cel de-al Doilea Război Mondial – împotriva turcilor şi a ungurilor (alături de cumani şi de ruşi) – , drept care au fost amândoi reabilitaţi post-mortem. Doar că bunica a fost bătută crunt de mineri. Şi ruşii n-au zis nimic. Lupii dacilor nu mai aveau nici o putere, dispăruse patriotismul (aşa cum spunea şi Vasile Pârvan, care-i detesta pe maghiari, pe cumani şi pe unguri, precum şi pe lupi, daci, tătari, lipoveni şi profesori).  

            Despre geţi nu vorbim, fiindcă au fost exterminaţi numaidecât, dacii nelăsându-le nici o şansă.

            În fine, au venit şi ungurii. Nicolae Iorga spune că ei se aliaseră în taină cu bulgarii, pecenegii, ruşii, maghiarii, slavii, urşii, cumanii şi englezii. Lupii negociau cu tătarii şi cu dacii (care întorseseră spatele şi armele românilor). Ministerul Culturii, Cultelor, Patrimoniului şi Culturii (şi Cultelor) deţine documente în acest sens. Chinezii şi-au declarat neutralitatea (laşi ca de obicei – după cum notează Grigore Ureche). Unicul avantaj pentru ţara noastră a fost că s-a semnat un tratat internaţional (la a cărui elaborare O.N.U., Bologna, G8, Bill Gates, presa din Hexagon, Dinu Săraru şi maghiarii, precum şi ruşii, chinezii, englezii, ungurii şi sovieticii au jucat un rol decisiv), tratat prin care monumentele din Bucureşti urmau să fie ferite de toţi dobitocii.

            În acel moment, a fost descoperită piatra (fosta stâncă, aşa cum au precizat unii cercetători cumani, germani şi de alte naţionalităţi, precum şi arheologi). Ea făcea parte din ceea ce avea să fie cartierul Drumul Taberei. În ziua de astăzi – chiar dacă au dorit-o până şi ruşii, chinezii, O.N.U., diferite O.N.G.-uri, maghiarii şi englezii (dar şi ungurii!, până şi ungurii!) – , ea se află încă în pomenitul cartier, între două impunătoare Mall-uri, adică în faţa blocului în care locuiesc EU!

            Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 6, Bill Gates, prinţul Charles (dar şi englezii, britanicii, cumanii şi românii) au hotărât că un asemenea monument – datând încă din Mezozoic – trebuie salvat. Afacerea a ajuns la urechile specialiştilor de la UNESCO, la cele ale francezilor, ale maghiarilor şi ale mele. Aşa că am cumpărat stânca. Ea are forma unei dale. Era folosită de către salahorii iresponsabili ca bordură. Spuneau că era adusă din Portugalia. Acum, stânca este la mine în bibliotecă.

            N-am cum să nu consider, cu toată seriozitatea, că a fi eu însumi este un privilegiu.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign