Bucurestii Vechi si Noi

O inscripţie

07 decembrie 2009 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

        Joi, la ora 21,30 (aproximativ), m-am urcat în autobuzul 268, din staţia Eroilor, către Conservator. Spre mirarea generală, însă, la semafor, vehiculul a cotit imediat la dreapta, pe malul Dâmboviţei. Un domn din faţă l-a întrebat pe şofer despre cauza acestei schimbări şi despre traseul ce avea să fie urmat. Nu a primit răspuns. Când am trecut de staţia de la Drept fără să oprim, spiritele au început să se agite. Am observat că şoferul avea o privire ciudată. Nu am oprit nici în Kogălniceanu. Lumea vocifera, câţiva ameninţau că sună la poliţie dacă nu suntem lăsaţi imediat să coborâm. Aveam şi noi treburile noastre. Pe figura şoferului apăruse un zâmbet animalic. Eram gata-gata să strivim doi tineri pe trecerea de pietoni de la intersecţia cu Brezoianu. Cred că aveam 90 km/h când am tăiat Calea Victoriei. Femeile urlau îngrozite, iar un tip solid încerca să spargă geamul de la cabina şoferului cu o sticlă de ulei pe are o avea în sacoşă. Sticla n-a rezistat, iar uleiul a fost proiectat pe o bătrână care a început să zbiere şi mai tare, tânguindu-se că nu mai poate merge în halul ăsta la teatru. O aşteptau nişte prieteni acolo. Şoferul era plin de sânge de la cioburi. Abia dacă a încetinit înainte de a frâna în faţa Universităţii. Din pricina inerţiei, toţi am fost adunaţi în partea dinainte a autobuzului, ca la rugby. Cineva s-a dat cu gura de o bară şi probabil că şi-a pierdut toţi dinţii. Am coborât în ordinea inversă celei în care fusesem prinşi în grămadă.

            Când toţi agenţii de circulaţie din zonă erau strânşi în jurul autobuzului, un tânăr de lângă mine a murmurat “E momentul!”. A profitat că toată lumea se uita către carosabil şi, din două salturi, a ajuns lângă soclul statuii lui Mihai Viteazu. A scos din haină un spray cu vopsea şi a scris: “LSD”, iar, în chip de semnătură: “Hestugma”. După care a fugit către strada Academiei, pierzându-se imediat. Am rămas uluit. De unde ar fi putut să ştie? Şi ce legătură avea LSD-ul cu asta?

            Aveam unele cunoştinţe despre acidul lisergic dietilamid-25, sintetizat în 1938 de către chimistul elveţian Albert Hofmann. Nişte prieteni de la Medicină îmi vorbiseră cândva despre “Ziua Bicicletei”. Ceva îmi spunea însă că nu la aşa ceva se referea proaspăta inscripţie. Trebuie să fi fost un cod. M-am aşezat pe iarbă, cu faţa la soclul mâzgălit. “LSD”?…

            Mă enervau sirenele ambulaţelor tocmai sosite. Am încercat să mă concentrez. Nu ştiu de ce, m-am gândit la un joc pornind de la abrevierea “ADSL”. Cunoştinţele mele în domeniul calculatoarelor fiind foarte aproape de zero, îmi era greu să exploatez această ipoteză. I-am telefonat unei prietene despre care ştiam că, în exact acele momente, era acasă şi avea de trimis nişte mesaje prin e-mail. Am rugat-o să caute ce înseamnă “ADSL”. În 5 minute, mi-a citit lămuririle: “Short for asymmetric digital subscriber line, ADSL is a type of DSL broadband communications technology used for connecting to the Internet”. Aha. Mi-am spus că ar fi cazul să mă pun la punct în ce priveşte informatica, sunt ca un handicapat. Oricum, primisem un indiciu: “…a type of  DSL broad-nu-ştiu-ce…”. Răcnind în telefon pentru a acoperi hărmălaia din preajmă (câţiva curioşi apăruseră şi refuzau să elibereze carosabilul pentru ca poliţiştii să poată face măsurătorile), i-am cerut prietenei să-mi spună ce-i aia “DSL”. Răspunsul a venit prompt: cică (xDSL) “Refers collectively to all types of digital subscriber lines, the two main categories being ADSL and SDSL. Two other types of xDSL technologies are High-data-rate DSL (HDSL) and Very high DSL (VDSL)”. Era limpede că trebuia să încerc pe o altă cale. Am mulţumit pentru ajutor, am închis telefonul, apoi ochii, după care m-am străduit să formulez o nouă ipoteză.

            Mi-am adus aminte de o melodie a celor de la Beatles: Lucy in the Sky with Diamonds, despre care auzisem că încifra acronimic o referire la acidul lisergic dietilamid-25. N-am fost niciodată un fan al Beatles-ilor, aşa că nu ştiam versurile piesei. Înfruntând acum şi sirenele, şi lătratul poliţiştilor, şi huiduielile unora care se adunaseră crezând că e o manifestaţie în Piaţa Universităţii (idee, în treacăt fie spus, deosebit de originală), am sunat-o din nou pe prietena conectată la Internet. I-am cerut să caute, fireşte, versurile. A zis aşa: “Picture yourself in a boat on a river, / With tangerine trees and marmalade skies. / Somebody calls you, you answer quite slowly, / A girl with kaleidoscope eyes. / Cellophane flowers of yellow and green, / Towering over your head. / Look for the girl with the sun in her eyes, / And she’s gone” – etc. Am urlat “Mulţumesc mult!” şi am închis aparatul.

            Habar n-aveam în ce direcţie ar fi trebuit să-mi îndrept cercetarea. Am făcut o legătură slabă, cu un vers dintr-o altă piesă, a lui Tom Waits (care îmi place), pornind de la “… the girl with the sun in her eyes”. Ştiam prima strofă: “I’m singing this song, it’s time it was sung / I’ve been putting it off for a while, / But it’s harder by now, ‘cause the truth is so clear / That I cry when I’m seeing you smile. / So goodbye, so long, the road calls me dear / And your tears cannot bind me anymore, / And farewell to the girl with the sun in her eyes / Can I kiss you, and then I’ll be gone”. Am încercat să vizualizez obiectiv situaţia dată. Aveam un om aparent normal la cap, cu studii universitare, cu familie, cu o situaţie materială acceptabilă, aşezat pe iarbă lângă statuia unuia pe cal, în faţa unei mâzgăleli făcute de un puşti probabil tâmpit, la 7 metri de o îmbulzeală fără seamăn, în care un puhoi de scandalagii răgeau “Jos cutare!”, “Ba jos cutare!” în jurul altora ce se zgâiau la nişte poliţişti scoşi din minţi că nu-şi pot face treaba un urma unui accident provocat de un şofer dus cu pluta. Instructiv tablou. Şi totuşi, un sentiment straniu mă împiedica să-mi văd de ale mele. Pentru a nu mai vorbi de “Hestugma”.

            Evident că nu era, de fapt, o semnătură, ci un indiciu.

            Am revenit: “LSD”. “DSL”. “SDL”. “SLD”. “DLS”. “LDS”. Pe dracu. “La science de…”. “Life signs death”. “Locul Şi Data”. “Locul secret de…”. “Limită Şi Depăşire”. “Love Sucks, Dear”. “Little smiling dwarf”. “Look, she’s dead”. Băteam câmpii. Un porumbel – speriat pesemne de nebunia ambiantă – s-a aşezat pe coama calului. Se vedea portocaliu, albastru şi roşu din pricina girofarurilor. “La Sainte Divagation“. Mi s-a părut, o fracţiune de secundă, că-l observ pe Antinoghen T. Nu, era o falsă impresie, creată de faptul că o remarcasem pe femeia care plecase cu el într-o noapte încă relativ recentă – despre care am mai vorbit. Ceea ce m-a frapat era că, la braţul frumoasei creaturi, l-am recunoscut pe tânărul care executase misterioasa inscripţie de pe soclul statuii. Nu era chiar aşa tânăr. Am crezut că înţeleg, fulgerător, ce se întâmpla. Nu mai mult decât aveam voie. Mulţimea devenea furioasă – cineva strigând că un poliţist brutalizase nişte manifestanţi. Era momentul să părăsesc zona.

            În vreme ce aproape că alergam prin pasajul subteran, apoi răzgândindu-mă şi ieşind  îndărăt către Palatul Şuţu, pentru a fugi mai departe către Unirea (până în punctul unde aveam să-mi schimb decisiv direcţia), m-a încercat satisfacţia enormă că dezlegasem enigma “LSD”-ului. Nu ştiu. Sigur este numai că, în acel moment, am aflat  exact unde trebuia să ajung – şi că trebuia să mă grăbesc.

            A doua zi, soclul statuii fusese curăţat.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign