Bucurestii Vechi si Noi

UN CALIGULA BUCUREŞTEAN

26 aprilie 2010 Viorica Petrescu Micul bucurestean

Bucureştii se desfăşoară în faţa ochilor de copil poate mai acut decât îl percep cei maturi: aglomerat, poluat, periculos şi deloc dispus la aventură, fie explorare directă, fie a minţii tinere avide de pitoresc. Rândurile de mai jos încearcă să reinventeze un oraş aproape dispărut, apropiindu-l de cei care, mai mult inconştient, îşi caută rădăcinile şi au nevoie de motive pentru a-şi numi locul natal cu mândrie acasă. Şi cum poveştile de senzaţie stârnesc curiozitatea, învaţă, dispun la acţiune, vom folosi pentru scopul nostru – acela de a-i învăţa pe copii că avem o istorie locală interesantă şi demnă de respect – cele mai pitoreşti naraţii ale cronicilor şi le vom pune în legătură cu locuri anume din oraş, care astfel vor căpăta o semnificaţie aparte. Fără a avea pretenţii de originalitate, demersul îşi propune să fie unul util pentru educarea tinerei generaţii.

UN CALIGULA BUCUREŞTEAN

 

Dacă vă poartă paşii spre Piaţa Victoriei – acum mai bine de o sută de ani capătul celei mai importante artere bucureştene, Podul Mogoşoaia – reflectaţi un pic la ecourile pe care vi le trimite trecutul, dacă aveţi puţină vreme să-l ascultaţi. Istoria îşi are ciudaţii ei, iar Bucureştii noştri nu au dus lipsă. În zona la care facem referire un cal a fost ridicat la rangul de dregător, iar boierii ţării, deşi şocaţi, au trebuit să asiste la spectacol, la fel cum, în urmă cu 2.000 de ani, la Roma, calul lui Caligula era făcut consul, spre umilinţa senatorilor romani.

Numit de cronici nevrozatul, maniacul, nebunul, zevzecul, depravatul, nea-ntr-o-parte, blestematul, Nicolae Mavrogheni, domnitorul fanariot de sfârşit de secol XVIII, a lăsat urme asupra Capitalei în scurta sa domnie (1786-1780), atât în mentalul colectiv, cât şi în lăcaşuri zidite la iniţiativa lui, care rezistă în timp până azi – spitalul Filantropia (dragostea de oameni) şi Biserica Izvorul Tămăduirii (strada Monetăriei nr.4, din apropiere de Piaţa Victoriei).

Domnind numai patru ani (la fel ca şi împăratul roman cu care a fost asemănat), fanariotul a fost extrem de activ şi a încercat să pună ordine în balcanicul Bucureşti, în care boierii ştiau doar să petreacă. Deşi i se reproşează că a umilit, a deposedat pe boieri de averi, i-a trimis în exil (cel mai celebru fiind Ienăchiţă Văcărescu, trimis la Nicopole din ordinul său)  şi uneori chiar i-a înţepat fără judecată, cu banii lor a organizat cea mai bine pusă la punct armată de până atunci.

A organizat serviciul de salubritate în Bucureşti, a reparat străzile, a pus ordine în preţuri, a combătut furturile, s-a amestecat în mersul bisericilor pentru binele enoriaşilor, a construit la capătul Podului Mogoşoaia un spital, o biserică, un foişor de relaxare. A captat apă de izvor şi a trimis-o prin olane până la cişmelele din oraş, pentru folosul tuturor.

La fel ca un alt celebru domnitor de mai târziu, Cuza, Mavrogheni a rămas celebru datorită deghizărilor şi controalelor inopinate pe străzile bucureştene, în pieţe şi biserici, prăvălii şi curţile dregătorilor pentru a vedea dacă poruncile îi sunt îndeplinite. Cei prinşi că nu-şi făceau datoria era pedepsiţi pe loc. Pe hoţi îi spânzura în uliţă, lăsându-i câte o zi să-i vadă lumea. La răspântii aranjase să se ridice ţepe şi avertizase că oricine va fi prins furând, ucigând, sau fiind gazdă pentru hoţi va fi pedepsit în acest mod groaznic.

Dar cum faptele rele şi excentricităţile rămân în istorie mai degrabă decât cele bune, personalitatea lui Mavrogheni este descrisă în termeni şi acţiuni mai mult decât ciudate, care fac din el un Caligula bucureştean. La fel ca împăratul roman, care i-a construit calului său Incitatus un grajd de marmură cu iesle din fildeş, l-a invitat la cină alături de senatori şi l-a propus candidat la consulat, Mavrogheni îşi aduse calul în foişorul de pe Podul Mogoşoaia şi, printr-o ceremonie solemnă, îi oferi rangul de căminar (dregător însărcinat cu perceperea unor dări) într-o sursă sau clucer în alta (răspundea de magaziile şi depozitele domneşti). Fanariotul nostru poate chiar ştia povestea antică dacă luăm în considerare faptul că personajul, născut într-o insulă grecească, a călătorit mult pe navele turceşti şi a avut funcţia de dragoman (traducător) al Porţii, ceea ce face din el un om obişnuit cu lectura.

Gustul pentru spectacol prezent la Caligula – recita şi declama, regiza singur spectacole la care invita, pe bani mulţi, senatori, arunca cu monede de aur şi argint din vârful unei bazilici şi se amuza de îmbulzeala produsă de mulţimea care căuta banii – a fost din plin prezent şi la cel poreclit de popor, din cauza culorii negricioase a pielii, Arapul. Mavrogheni se plimba pe străzile principale ale Bucureştilor cu un echipaj foarte ciudat: o caleaşcă trasă de cerbi cu coarne de aur, mânaţi de slugi zgomotoase şi urâte, care din vârful atelajului jigneau trecătorii. Alteori, în plină noapte, striga de mama focului că este incendiu, pentru a băga spaima în locuitori, dar şi pentru a–i pune în mişcare pe tulumbagiii de la foişor.

A fost omorât din ordinul sultanului, din cauza insubordonării faţă de Imperiul Otoman.

Bucureştenii pot încă vizita biserica ridicată de el, ce şi-a păstrat catapeteasma originală, mormântul lui Ion Heliade Rădulescu din curtea bisericii şi îl pot aminti pe Constantin Brâncuşi, elev al Şcolii de Arte in Bucureşti, cântând în strana bisericii lui Mavrogheni.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign