Bucurestii Vechi si Noi

exACT

03 mai 2010 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Dramatis personae:

            Triada personajelor cu “H”: Hecuba, Hamlet, Hegel.

            Triada personajelor cu “S”: Shakespeare, Sofocle, Stalin.

            Triada personajelor cu “M”: Malvolio, Mache, Maşa.

            Triada personajelor cu “T”: Trigorin, Titania, Trigorin (dar îmbrăcat altfel).

            Triada personajelor cu “O”: Olga, Ofelia, Olivia.

            Servitori, miniştri, paji, taximetrişti, gărzi, pensionari, eunuci, profesori, subrete, curteni, funcţionari, cântăreţi, norvegieni, spectatori, calfe şi zidari.

În foaier, doi pensionari şi 8 norvegieni fumează trabuc. Sunt îmbrăcaţi în armuri, astfel încât să poată semăna cu nişte sobe sau cu nişte scrumiere.

Pentru a intra în sală, fiecare spectator trebuie să urce o scară în vârful căreia se află un jilţ; doi eunuci îl poftesc (vorbindu-i în latină) să ia loc un moment, omul dă un autograf, apoi coboară scara pe  partea cealaltă. Jos, un ministru, 5 subrete şi doi cântăreţi îl aşteaptă pentru a-l conduce la locul său. Fotoliile vor fi extrem de înguste.  

După două-trei ore, când toţi spectatorii au dat câte un autograf, când s-a terminat spitalizarea celor care au căzut de pe scară şi s-a răspândit puţin fum cu aromă de zmeură, apar zidarii, curtenii, servitorii şi taximetriştii, care aduc saci de rafie în care strâng telefoanele mobile ale spectatorilor. Apoi duc sacii pe scenă. Vin pajii, calfele, gărzile, restul norvegienilor şi funcţionarii; împing un tambur de compresor, pe care îl trec peste sacii cu telefoane. Subretele mătură pasta de piese.

Heblu 20 min.

Se aude vuietul oceanului. Apoi – claxoane. Apoi – din nou vuietul oceanului.

Intră Stalin, la braţ cu Ofelia şi cu Trigorin (dar îmbrăcat altfel). Simultan, coboară (din văzduh, agăţat cu hamuri de o ştangă) Hegel. Ţine în mână un craniu.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel): – Trebuie văzut cum se prezintă aceste momente în universalitatea necondiţionată care este esenţa lor. Este clar, în primul rând, că, prin faptul că aceste momente sunt doar în acest universal, ele nu sunt în genere unul în afara altuia, ci sunt prin esenţă laturi care se suprimă ele însele, şi este pusă doar trecerea lor unul în altul.

Ofelia: – Da.

Hegel: – Plagiatorule!

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (lui Stalin): – Aud voci.

Ofelia: – Da.

Stalin (lui Trigorin (dar îmbrăcat altfel)): – E un duh.

Hegel: – Duh pe mă-ta! E din Fenomenologia spiritului

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (Ofeliei): – O fi un spirit!

Stalin: – Un fenomen!

Ofelia: – Da.

Hegel scapă craniul, care îi cade în cap lui Stalin.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel): – Chemaţi-l pe Sextus Empiricus! Pe Cehov! Pe Paracelsus! Trileţki! Hipocrat! Galenus! Un medic!

Stalin: – N-am nimic. Spiritul s-a pogorât asupra mea.

Intră, ţanţoş, Trigorin.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (văzându-l pe Trigorin): – Trigorin!

Trigorin (văzându-l pe Trigorin (dar îmbrăcat altfel)): – Trigorin (dar îmbrăcat altfel)!

Ofelia: – Da.

Întră Malvolio, Sofocle, Hamlet şi Olivia.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (tuturor): – Să facem cunoştinţă!

Hegel: – Uite cine vorbeşte de cunoştinţă!

Hamlet (lui Hegel): – Ce faci acolo sus, Georg Wilhelm Friedrich?

Ofelia: – Da.

Trigorin (scoţând o sticlă de vodkă din buzunar, lui Sofocle): – Dacă a venit vorba de spirit…

Hegel (lui Hamlet): – Bufniţa Minervei îşi ia zborul în amurg.

Olivia: – Eu am să mă dezbrac.

Malvolio: – Muzica!

Se opreşte vuietul oceanului şi începe muzica.

Olivia se dezbracă. Trigorin trage o duşcă şi apoi îi întinde sticla lui Stalin, care trage şi el o duşcă. Sofocle merge în culise, de unde o aduce cu forţa pe Titania;

începe s-o dezbrace şi pe ea. Se opreşte muzica.

 

Titania: – Hamlet!

Hamlet (arătându-l pe Hegel, care afişează o mutră supărată): – Bufniţa Minervei. (Aparte, lui Stalin, arătând-o pe Titania:) O curvă.

Ofelia: – Da.

Titania (lui Hamlet, arătându-l pe Hegel, care afişează o mutră supărată): – Nu toate păsările sunt bufniţe. Ăla e un papagal.

Între timp, discret, a intrat şi Mache; s-a strecurat între Stalin şi Trigorin. Stalin, atent la Hamlet, n-a observat că nu Trigorin (care nu e nici el atent, privind-o romantic pe Olivia), ci Mache i-a luat sticla de vodkă din mână. Mache bea toată sticla, după care

i-o întinde, goală, lui Trigorin.

Sofocle (studiind chiloţii Titaniei): – Oh, Tiresias! Olimp! Nicoleta! Zeus!…

Trigorin (Oliviei, care e deja complet despuiată): – Sofocle ăsta e un obsedat?

Hamlet: – Aceasta-i întrebarea.

Mache (foarte beat, sieşi): – Peste mode şi timp – Olimp… Topârceanu, ce pana mea…

Olivia (care se dă lasciv la Titania; lui Trigorin şi lui Hamlet): – Aşa susţinea Freud.

Stalin: – Freud e un parvenit! (Încearcă să muşte din craniu). Noi ar trebui să ne întoarcem la Kant!

Hegel: – Huuoooo!

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (lui Sofocle): – Dă-mi şi mie desuurile alea, te rog.

Mache se prăbuşeşte peste Malvolio.

Malvolio: – Muzica!

Ofelia: – Da.

Mache (lui Malvolio): – ‘Te dracu’ d-aici cu muzica ta!

Titania (încălecând pe Olivia): – Noi luptăm pentru drepturile omului.

Trigorin: – Omu’ e tot!

Hamlet: – O trestie gânditoare… sau plutitoare…

Sofocle: – Da, ştim, aceasta-i întrebarea. (Uitându-se la Titania şi la Olivia, care se sărută cu pasiune:) Poate că Freud avea dreptate, mânca-ţi-aş!…

Stalin: – E o lume dementă! Ar trebui să ne întoarcem la Leipzig…

Ofelia: – Da.

Trigorin (lui Stalin): – Leibniz, analfabetule!

Hegel (lui Stalin): – Huuoooo!

Mache: – Sau la Moscova.

 

Intră Maşa.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (observând-o pe Maşa): – Unde e Hecuba?

Maşa: – Hecuba? Habar n-am. Care Hecuba?

Hamlet: – Cuba este un loc mai bun decât Danemarca.

11 norvegieni (costumaţi în armuri, dar semănând cu 11 norvegieni costumaţi în armuri): – Aveţi dreptate, Alteţă!

Norvegienii ies.

 

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (Maşei): – Tu nu eşti zdravănă la cap? Unde-i Hecuba?

Titania (în vreme ce o pipăie pe Olivia; lui Hamlet): – Ai dreptate, ceva e putred în Danemarca.

Trigorin (Titaniei şi lui Hamlet): – Da: Kierkegaard.

Hegel (lui Trigorin): – Aici subscriu.

Maşa (lui Trigorin (dar îmbrăcat altfel)): – Nu ştiu care Hecuba. De fapt, eu nu ştiu de ce am venit. M-a pus Grama.

Hegel: – Huuooo!

Trigorin (dar îmbrăcat altfel): – Omul ăsta mă ucide! (Publicului, patetic:) Mă duc s-o caut pe Hecuba. O, Hecuba.

Mache: – Da’ du-te, nene, şi mai lasă-ne!

Stalin: – Da’ vodka, vodka unde e?

Ofelia: – Da.

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) ia craniul de pe jos, îşi dă cu el năprasnic în frunte,

apoi iese.

Olivia (Titaniei): – Iubito!

Hamlet: – Iaca poznă!

Trigorin (Maşei, prezentându-se): – Sărut mâna. Trigorin.

Sofocle (observând-o pe Maşa): – Nu doriţi să participaţi la jocul metafizic al acestor doamne?

Hegel: – Metafizic?

Maşa (lui Trigorin): – Eu am venit fiindcă…

Mache (întrerupând-o): – Să nu uităm cepta.. copta.. captarea benelovenţiei… belocvenţiei… Captarea ăleia… Eu sunt orfan.

Hamlet: – Eu nu am nimic împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Sofocle: – Sex?

Trigorin: – Eu susţin mişcările ecologiste. Veveriţe – da. Pungi de plastic – nu.

Ofelia: – Da.

11 norvegieni (costumaţi în armuri, deci semănând cu nişte sobe): – Noi suntem norvegieni.

Ies norvegienii.

Mache (se închină): – Doaaamne fereşte!…

Olivia (încălecând pe Titania): – Continuaţi, vă rog.

Toţi (în afară de Mache şi de Hegel): – Noi suntem cool! Avem şi cont pe site-uri de socializare!

Ofelia: – Da.

Stalin (făcând un pas înainte, către public): – Nu doar că unii dintre noi sunt mai puţini decât suntem cu toţii la un loc, adică sunt minoritari, însă chiar toţi avem problemele noastre personale şi contemporane şi vi le povestim dumneavoastră pe un ton… eheheee.

Sofocle (sieşi, uitându-se la Maşa): – Băi, bună-i asta!

Mache spune ceva de neînţeles, dar se vede clar că o face asumat, respirând corect, luând pragurile cu măiestrie, foarte emoţionant.

Malvolio: – Muzica.

Trigorin (lui Mache, arătându-l pe Malvolio): – Cine-i ăsta?

Mache: – Un bou.

Intră 16 pensionari îmbrăcaţi în halate roz.

 

Pensionarii (în cor, publicului, arătând-o pe Maşa): – Dar să-i dăm cuvântul şi acestui personaj!

Sofocle (imediat): – Da, că-i bună!

Pensionarii (continuând): – Aşa este în democraţie.

Gărzi, taximetrişti, curteni, zidari, miniştri, paji (goi puşcă, traversând în goană scena): – Ha! Ha! Ha!

Ofelia: – Da.

Titania (Oliviei): – Să ne căsătorim!

Pensionarii (continuând): – Să ne vorbească Maşa!

Pensionarii ies.

 

Malvolio: – Muzica!

Mache (lui Malvolio): – Taci, băi, din gură!

Maşa (păşind în mod solemn către public): – Domnul Grama, care nu a putut veni astăzi, m-a rugat să vă anunţ că mesajul

“zjurzujrzznsyzzrzzhyarkhznrzzyntznfznu

geyengzrzyzzzyzzzrzzhzszyzzzzgfujfyfejuyzzzynu”

a fost aproape descifrat. A găsit arborele despre care vorbea săptămâna trecută. Personajul feminin cu părul negru va primi informaţiile în curând, apoi rezultatele având a fi publicate în “Comoara Hestugmiţilor”. Vă mulţumesc.

Iese. Pe scenă nu se spune nimic o vreme, deoarece spectatorii aplaudă în delir.

 

Hegel (după ce aplauzele au încetat): – Să continuăm.

Ofelia: – Da.

Trigorin (lui Hamlet): – Tu mai ţii minte ce jucai?

Hamlet: – Sofocle.

Sofocle (trezindu-se din admiraţia buimacă a Maşei): – Da?

Începe muzica.

 

Malvolio (excedat): – Muzica?

Intră Olga. Poartă vestă de piele, chiloţi microscopici, jartiere şi cizme cu tocuri cui. Fumează. Muzica se opreşte. Sofocle se prăbuşeşte fără cunoştinţă.

 

Olga (voce joasă, insinuantă): – Trebuia să-mi fac şi eu intrarea, nu?

 

Intră 43 de profesori.

 

43 de profesori: – Trebuia să-ţi faci intrarea.

Cei 43 de profesori ies.

 

Olga (senzaţională, aproape ideală pentru o nominalizare la UNITER): – Două lucruri aţi omis, dragii mei…

Toţi: – Care?

Olga: – Primul: n-aţi cântat.

Toţi: – Ooooh!

Ofelia: – Da.

Olga (behăind atroce):

Macarale
Râd în soare argintii
Macarale în zori de zi
Suie agale
Pe albastrele cărări
Macarale suie în zări
O macara încetinel
Mi-a adus un bileţel
Îl prind iute şi-l citesc
„Spor la lucru
Şi te iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubesc”.

Toţi: – Şi noi te iubim, Olga, da!

Ofelia: – Da.

Olga: – Iar cel de-al doilea lucru pe care l-aţi uitat a fost ăsta…

Intră Maşa – despletită, agitată.

 

Maşa (tuturor, inclusiv publicului): – Mă iertaţi, trebuie…

Olga (Maşei, întrerupând-o): – Tu ce vrei, băi frate?

Maşa: – Am uitat că mai trebuia să…

Toţi: – Să…?

Maşa (aruncându-şi hainele): – Să mă dezbrac!

Olga (Maşei, dispreţuitoare): – Dar asta au făcut-o deja (arată spre Titania şi Olivia, care n-au treabă cu nimeni din scenă, iubindu-se cu o emoţionantă sinceritate) aceste două proaste.

Maşa (goală, debusolată): – Da?

Ofelia: – Da.

Olga (tuturor, dispreţuitoare): – Nu, altceva aţi uitat! Să veniţi încoace (merge printre spectatori, trecând greu printre fotoliile înghesuite) şi să spuneţi că… (urmează o replică de mare adâncime, care îl atinge în mijlocul sufletului pe fiecare spectator, cantitatea de lacrimi vărsată în sală fiind impresionantă, însă care, date fiind exigenţele academice –  şi, în genere, umane – respectate de acest text, nu poate fi reprodusă aici).

Publicul se târăşte cam 25 de minute pe duşumele, pe gradene, pe scenă, pe Sofocle, pe ce apucă, izbit în chestie la greu. Moment foarte tare.

Heblu 6 minute.

Lumina.

Pe scenă nu mai este nimeni. Nici măcar deasupra scenei nu mai este nimeni:

şi Hegel a dispărut.

După două minute, intră Mache.

Mache: – Spectacolul s-a terminat.

Spectatorii: – Ooooh!

Mache iese. Doi-trei spectatori dau să aplaude, însă intră,

aducând-o pe Hecuba, Trigorin (dar îmbrăcat altfel).

Trigorin (dar îmbrăcat altfel) (semănând cu Marlon Brando): – Am adus-o pe Hecuba!

Hecuba se prăbuşeşte.

 

Vocea lui Malvolio (din culise): – Muzica!

Vocea Ofeliei (din culise): – Da.

Cortina

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign