Bucurestii Vechi si Noi

Femeia interbelică versus femeia recentă în România

13 mai 2010 Bucurestii Vechi Si Noi Antropologia urbana

Perioada interbelica a fost o perioada  in care a luat nastere emanciparea femeii  , aceasta trecand de la stadiul de femeie de casa la cel de doamna in societate. In acele timpuri , femeia castigase deja o multime de drepturi: purta pantaloni, putea avea parul tuns, facea sport impreuna cu sotul, se plimba cu bicicleta etc.

Emanciparea femeilor s-a manifestat si in plan intelectual. Se remarca astfel personalitati feminine precum Hortensia Papadat Bengescu, mare prozatoare, romanciera si nuvelista a vremii.

Alte dovezi ale emanciparii feminine sunt aparitia concursurilor de frumusete, presa feminina si  lupta pentru drepturile femeii.

Concursurile de frumusete romanesti din acea perioada erau aliniate celor occidentale ,remarcandu-se  si reprezentante  a acestora precum Marioara Ganescu .Acest fenomen a atras deopotriva reactii pozitive si negative.

Reactiile negative se manifesta prin aparitia unor  publicatii precum  “Bilete de papagal” care au luat atitudine impotriva acestor cautari ale celei mai frumoase femei. Tudor Arghezi , intr-un articol denumit “Cea mai frumoasa femee”, era convins ca “Americanii nelinistesc Europa cu teze artificiale cautand pe cea mai frumoasa femee.”Acesta  mai adauga ca  :”Femeile inteligente nu se vor emotiona peste masura de concursul de frumusete pe care l-a propus America, dar care sunt acele femei inteligente? Probabil acelea care pun mai presus de orice viata de familie si care nu se agita pentru obtinerea unor drepturi care sa le aduca pe picior de egalitate cu barbatii.” In continuare este scos în evidenta mitul femeii frumoase, dar nu foarte inteligenta .Felix Aderca se intreba daca  ”Palavrageala” domnisoarei Miss Europa se deosebeste oare de “macanitul ratelor si gastelor care vin seara de pe camp?” intr-un articol din Biletele lui Tudor Arghezi.

Totusi au aparut si  voci care au vazut legatura dintre vestimentatie si spiritul feminin ca un semn al nevoii de mai multa libertate în miscari datorita noilor pozitii pe care le-au adoptat femeile in viata sociala si economica. Astfel  Camil Petrescu  scria intr-un articol din “Romania literara” ca “Nici odata moda femenina n-a atins superioara frumusete a cele de azi. Era si firesc sa se pastreze pentru zi o imbracaminte comoda, caci azi femeile sunt cu totul intrate în lupta pentru existenta.”

Odata cu perioada interbelica in zona publicatiilor apar si reviste dedicate exclusiv femeilor. Astfel, presa feminina cunoaste o popularitate tot mai mare , iar daca pana atunci  discursurile despre aspectul feminin erau discutate intre femei sau in creatia poetilor si a romancierilor, aceasta epoca marcheaza o schimbare de cotitura in istoria presei feminine.

Pe langa imaginea femeii emancipate, care lupta pentru drepturile ei si este constienta de noul rol pe cere trebuie sa-l indeplineasca in societate, presa interbelica infatisa si  imagini şi articole ale femeii gingase, sensibile, pure, delicate, preocupate de moda şi gastronomie, de decoratiuni interioare, de arta de a stapani codul bunelor maniere. Aceste nevoi utopice erau direct legata de  cerintelor epocii,existand  o nevoie psihologica dar si una  pragmatica cu scopul  realizarii contractului de lectura dintre publicul  care avea anumite asteptari si ziarul sau revista care aveau  nevoie de cititori pentru a supravietui.

Un exemplu de astfel de revista este “Domnita”, “publicatiune femenina saptamanala”, care dezbatea in paginile ei probleme legate de imaginea femeii frumoase si era la curent cu ultimele progrese, oferind stiri despre concursurile de frumusete feminina. In general, astfel de reviste feminine, “Mariana”, “Revista scriitoarei închinata talentului feminin” , “Jurnalul femeii” aveau articole denumite : Cronica modei, Retete de frumusete, Cum sa-si pastreze femeile barbatul iubit etc.                  

Totusi aceasta emancipare nu s-a manifestat prea puternic in zonele rurale.

Cercetatorul Costion Nicolescu, de la Muzeul Taranului Roman  spune ca femeile se ocupau, in acea perioada, de tot ce tinea de bunul mers al lucrurilor in casa: „Ele se ocupau de toate pregatirile pentru cele trei momente importante din viata omului – nasterea, nunta, moartea. Tot ele se ocupau de medicina traditionala, de intretinerea gospodariei, de prepararea hranei, de cresterea si educarea copiilor, faceau imbracamintea.”

La oras, femeile incepusera sa se preocupe ceva mai mult de educatie, insa in privinta drepturilor, diferentele nu erau vizibile.

Politologul Mihaela Miroiu declara  ca „femeile aveau foarte putine drepturi civile (cum ar fi cel la educatie la toate nivelurile), nu aveau acces la cele mai multe profesii, la custodia copiilor si, desigur, nu aveau niciun drept in politica.”

De asemenea prof . Mihaela Miroiu adauga ca o  mica parte  a femeilor era alcatuita din mici lucratoare in croitorie si textile, in servicii, insa „predominau scolile de menaj, pensioanele de domnisoare, adica scolile de viitoare neveste si mame”.

Primii pasi catre femeia moderna i-au facut doamnele din inalta societate, care aveau contacte in Europa, erau scolite si aveau si influenta. Presedinta Centrului Filia, Oana Baluta si doctorand in stiinte politice la SNSPA spune ca : “Aristocratele au infiintat organizatii si asociatii in cadrul carora concepeau programe care vizau si celelalte categorii de femei, inclusiv pe cele din mediul rural” . Aceste femei au insistat asupra importantei asistentei medicale de specialitate pentru toata lumea si au reusit sa inoculeze ideea ca dreptul la educatie va face din femeie o mama mai buna.

Dorintele femeilor de a ocupa un alt rol in societate au avut cauze  dupa prof. Miroiu : “Inceputul industrializarii, cresterea gradului de cultura, revolta pe starea de dependenta si pe cultura inferioritatii de gen, intalnirile cu surorile lor occidentale intru convingeri privind nevoia imperioasa a egalitatii in drepturi civile si politice cu barbatii”.

„Nu numai dreptul absolut ce-l are fiecare individ intr’o alcatuire statornica de a-si spune cuvintul pentru garantarea intereselor sale morale si materiale, coprinse in insa-si interesele alcatuirei, da femeei dreptul de vot, ci chiar interesul colectiv o cere: individul ce nu poate lucra la binele obstesc este o nulitate sociala.“
Valentina D. FOCSA, Necesitatea dreptului de vot pentru femee (in Actiunea feminista, Anul I, Nr. 5, 1919)

In perioada interbelica, revistele si ziarele vremii au consemnat actiunile intreprinse de organizatiile de femei pentru recunoasterea drepturilor politice ale acestora. Atat publicatiile feministe, cit si altele au urmarit cu interes diversele dezbateri nationale si internationale care priveau accesul liber la toate profesiile, dreptul de vot pentru femeile din Romania din preajma revizuirii Constitutiei din 1923, dar si miscarea militanta din Europa si America.

O revista care a furnizat astfel de informatii este Jurnalul femeii, aflat sub directia Emiliei Tailler. Printre stirile feminine ale ziarului  grupate in rubrici precum cronica modei, retete de frumusete, din codul manierelor elegante, se gaseau pe prima pagina, mai ales, articole despre importanta femeii in primul razboi mondial. De asemenea, in paginile publicatiei se ofereau argumente pentru egalizarea situatiei politice dintre femei si barbati , nelipsind nici reflectiile pe tema avantajelor de care ar beneficia casnicia in urma eliminarii inegalitatii sociale si politice dintre cei doi parteneri. E. Delasurpa subliniaza schimbarea atitudinii femeilor datorita implicarii in primul razboi mondial . Participarea activa a acestora „a facut ca femeia sa se lese de papuseriile cu care atragea favoarea barbatilor“, iar prin „intrarea gradata in toate carierele, prin incercarea de a patrunde in toate profesiunile intelectuale si prin reusita lor, ele au vazut ca-si pot gasi fericirea si in munca personala si in independenta“ (E. Delasurpa, Ce vor femeile, 1922).

G.T. Niculescu-Varone semna in 1923 articolul “Intre barbat si femeie”, in care prezenta sumar statutul femeii din Antichitate pana in perioada contemporana, punand accentul pe schimbarile importante din secolul al XIX-lea. Astfel a inceput sa se manifeste un  „curent“ care atragea atentia ca „femeia trebue sa aiba aceleasi drepturi ca si barbatul, pentru ca deosebirea de sex nu inseamna lipsa de drepturi“. Si  evitarea acordarii unei protectii mai mult sau mai putin voite si „necesare“ femeii a reprezentat o inovatie a acestei perioade, „femeia sa nu fie ocrotita, ci sa-si castige si sa-si merite drepturile ce i le-ar acorda legea“.

O noua schimbare produsa dupa primul razboi mondial o reprezinta atitudinea fata de maternitate. Aceasta inceteaza sa mai fie o piedica pentru obtinerea drepturilor femeii si devine unul din pricipalele argumente prin care se revendica accesul in sfera politica „…azi cind povara existentei devine tot mai grea, cind ele sint fiintele cele mai necesare omenirei, de ce sa nu li se dea decit drepturi civile si nu cele politice?“ (ziarul “Ce vor femeile”). Aceeasi publicatie oferea si stiri privind activitatea si actiunile asociatiilor feministe legate de o noua revizuire a Constitutiei. Se argumenta ca este edificatoare experienta celor 23 de tari care au acordat drepturi depline femeilor, iar civilizatia din Romania va fi pusa in pericol pentru ca ar putea sa ramina singura tara care nu legitimeaza accesul in sfera politica a ambelor sexe. Se atragea atentia si asupra faptului ca o noua revizuire a Constitutiei nu se va face decit foarte tirziu, iar femeile ar trebui sa mai astepte decenii intregi pina cind sa vada legiferate drepturile lor politice (Maria Bontasi, Argumente hotaritoare, in Jurnalul femeii).

Actiunea feminista si  ziarul organizatiei “Asociatia pentru emanciparea civila si politica a femeii”, a carui directoare era Valentina D. Focsa, publica in anul 1919 principalele revendicari ale miscarii. Printre acestea se numara si „modificarea articolelor din codul civil, comercial si celelalte legiuiri, cari privesc starea de minorat si incapacitate juridica a femeii sub orice forma ar fi ele prezentate“, „…dreptul de a alege si de a fi alese in Consilii comunale, judetene, corpuri legiuitoare, precum si a putea ocupa, in puterea titlurilor academice ce ar putea sa obtina, orice functiune…“.
In 1920, unul dintre feministii epocii, Aurel Lazar, deputat de Bihor, se intreaba  in paginile aceluiasi ziar: „…de ce e mai chemat pentru vot badea Dimitrie, decit lelea Ileana“.
In acelasi articol, atragea atentia ca la Alba Iulia a fost recunoscut votul universal si pentru femei, iar democratie adevarata fara „rectificarea neindreptatirii femeii“ nu se poate.
Un alt motiv pentru neacordarea drepturilor politice femeilor a fost situatia din Franta, Elvetia si statele balcanice, unde nu s-a admis votul.Sanda Filitti argumenta in “Actiunea feminista” ca starea de lucruri din Romania si Franta  difera si „singurul argument care s-ar putea opune deci la noi votului feminin ar fi lipsa lor de pregatire cetateneasca, dar acordarea dreptului de vot este singurul mijloc de a face aceasta pregatire“.
Aceeasi publicatie demara o ancheta privind atitudinea unor oameni politici, a diverselor partide referitoare la statutul femeii. Generalul Averescu sustinea emanciparea civila a femeilor; partidul liberal prin Ion I.C. Bratianu afirma ca „drepturile femeilor nu se mai pot tagadui“, iar din partea partidului conservator-progresist „D-L Marghiloman… este partizan al acordarii drepturilor complete, civile si politice pentru femei“.

Intr-o alta publicatie a Asociatiei, “Buletin trimestrial”, aflata sub conducerea Mariei C. Butureanu, Al. Vlahuta critica reticenta multor anti-feministi fata de emanciparea femeilor si atragea atentia asupra sintagmei neobisnuite „drepturile femeilor“: „nu e ciudata aceasta imperechere de cuvinte, asa cum ni se da, cu inteles deosebit de cel cuprins in Drepturile Omului?“. Nu numai ca sesizeaza diferenta de constructie culturala a celor doua „entitati“, femeie (intrebarea daca „femeia este om?!“ a reprezentat una dintre polemicile secolelor anterioare) si barbat, dar se dovedeste si un spirit modern, daca nu chiar „vizionar“, atunci cind afirma ca „peste o suta de ani, legile noastre de azi, in care femeia maritata… este pusa in rind cu minorii si cu interzisii… au sa fie citate in comunicarile Academiilor ca niste curiozitati de necrezut si ca o rusine a vremurilor noastre“. Aceasta abordare a emanciparii femeilor din perspectiva drepturilor omului nu este singulara. Alexis Nour sintetizeaza in Actiunea feminista scopul comun al activitatii militante: „dobindirea dreptatii intru recunoasterea drepturilor de om ale femeilor…“ (Problemele miscarii feministe).

In ciuda unor ample proteste ale feministelor printre care se numara Alexandrina Cantacuzino, Calypso C. Botez, Elena C. Meissner , in 1923 se amana acordarea votului integral sub pretextul ca datele privind numarul femeilor care ar beneficia de drepturi politice lipsesc.
Atitudinea barbatilor, dar si a femeilor fata de feminism si de revendicarile acestei miscari a fost diferita. Unii s-au intrebat in mod constant: cine mai face mancare si copii, altii isi justificau pozitia negativa cu intrebarea: “ ce nevoie are femeia de drepturi, cind ea si fara drepturi ii guverneaza pe barbati?!“. Maria Tintila atragea atentia asupra greutatilor pe care le intimpina patrunderea ideilor feministe in epoca (“Actiunea feminista”, “Femeia in administratie”); alaturi de prejudecati, conformism, si indiferenta este una dintre cauzele care incetinesc raspandirea si asumarea ideologiei miscarii . Jocul de „lumini si umbre“, cum spunea Hortensia Papadat-Bengescu, „nu se face fara turburari puternice“, iar feminismul… „se lupta inca cu umbrele nedumerirei opiniei publice; un val – ultimul – cauta sa-l acopere cu o ceata fumurie si indoielnica“ (Se ridica valul, in Sburatorul, 1920).

Datorita  depersonalizarii femeii din perioada comunista  s-a produs o ruptura intre evolutia rolului femeii romane in societate in raport cu evolutia occidentala.

Societatea romaneasca a fost invadata după 1989 de produse in imagini, care promoveaza anumite modele de feminitate care in societatile occidentale au pierdut din importanta in ultimele decenii: femeia ca obiect sexual, ca fiinta frivola, preocupata doar de aspectul sau fizic, femeia ca fiinta frumoasa, dar proasta  sau este cultivata imaginea mamei iresponsabile care isi ucide, maltrateaza sau abandonează copilul/copiii. Violenta impotriva femeilor a devenit sursa stirilor de senzatie, ca si fenomenul in crestere al prostitutiei si sclaviei sexuale, inclusiv a celei juvenile. Desi populatia activa feminina constituie aproape jumatate din totalul populatiei active, imaginea femeilor ca profesioniste nu se regaseste in modelele ce populeaza spatiul public actual, decat, cel mult, in acel sens al cuvantului “profesionista” pentru care la ora actuala se cere legalizarea.

   Un portret al femeii actuale din Romania, potrivit unui studiu realizat de Institutul Metro Media Transilvania, prezinta o persoana ce spala, calca, plateste intretinerea si face curat, dar ravneste la avansare si afirmare la serviciu. Necasatorita, uneori cu un copil, chiar daca este total de acord ca, pentru a creste fericit, un urmas are nevoie si de un tata. Si, nu in cele din urma, religioasa, dar independenta.
     Potrivit sondajului, motivatiile principale la locul de munca sunt, pentru femeia din Romania, posibilitatea de a fi un ajutor direct pentru ceilalti si sansa de a castiga foarte multi bani, precum si de avansare si afirmare. In plus, din ce in ce mai multe romance vad in ocupatia de casnica un sentiment de nerealizare, preferand activitati profesionale inalte, in domeniul afacerilor si chiar al politicii. 
     Daca in ceea ce priveste cariera mentalitatea e in schimbare, se pare ca in ce priveste viata de cuplu femeile sunt inca subjugate unor mentalitati care nu intotdeauna le sunt de ajutor. 
     Metro Media Transilvania a realizat un sondaj care a scos in evidenta urmatoarele idei despre conceptul de familie al romancelor :
·     40% din femei ar accepta relatia cu un partener infidel si 80% ar fi gata sa renunte la viata sexuala pentru a salva cuplul
·     70% ar ramane intr-o relatie nepotrivita, pentru copii

     Sociologii explica aceste rezultate prin faptul ca societatea romaneasca priveste in continuare familia prin prisma valorilor modelului “burghez”. Ele sunt gata sa accepte infidelitatea pentru a mentine stabilitatea institutiei casatoriei, si sunt dispuse sa se sacrifice pentru copii pentru a evita un posibil divort.
     In ce priveste raportul munca-familie, conform unui studiu realizat de aceeasi institutie, femeile sunt interesate in primul rand de cariera si in al doilea rand de copii. Ele vor sa aiba copii, dar cauta sa intarzie, cat pot, sa devina mame. In plus, putine dintre acelea care au deja un copil (doar 15 %) mai vor sa aiba inca unul.                   

Din pacate egalitatea impusa din perioada comunista nu a rezolvat prea multe , societatea romaneasca continuand a fi una patriarhala care a stabilit stereotipuri , tipare care produc constrangeri  femeii si rolului acesteia, orice abatere fiind sanctionata.

Mass-media si publicitatea au de asemenea un rol foarte important  in definirea imaginii femeii in societatea actuala  romaneasca. Publicitatea comerciala din Romania impune modele traditionale de identificare a femeii. Aceste modele sunt de cele mai multe ori raportate la barbat.  Dar si  situatia actuala sociala si economico-financiara a fost un factor de schimbare a statutului femeii. Reflectarea acestei schimbari se realizeaza in publicitate prin atribuirea unor calitati masculine. Emanciparea feminina nu mai este reprezentata prin acele trasaturi ale frumusetii, ba chiar se remarca o lipsa a acestora.

Oana Baluta, presedinta Centrului Filias  declara ca dupa Revolutia din 1989, prima reactie masiva observata la femei a fost eliberarea de povara sexualitatii . Fenomenul ingrijorator a fost cresterea ratei avorturilor. Apoi, cand lucrurile s-au stabilizat din acest punct de vedere, romancele au inceput sa se redescopere si au gasit o placere in a-si arata frumusetea. Asa a aparut, modelul sexualizat, sustinut puternic de presa care devenita dintr-o data libera. Exemplu pentru aceasta tipologie: Oana Zavoranu, a carei imagine, spune Oana Baluta, a fost exploatată intens de media.

 Oana Baluta mentioneaza ca acest tip de femeie este denumita  ironic, „anexa“ a barbatului. Este femeia care e frumoasa şi atat, iar barbatii o folosesc doar pentru a se lauda cu ea. “Monica Gabor putea reprezenta acest tip de femeie, la bratul unui barbat cu mult mai in varsta, insa ea s-a apropiat intre timp, intrand bine în lumea modellingului, de tipul femeii de cariera”, mentioneaza Oana Baluta.

 

Cel mai nou tip de femeie în Romania este femeia independenta. Politician: Mona Musca, Anca Boagiu, Renate Weber etc. – sau afacerista de succes: Camelia Sucu (Mobexpert), Carmen Radu (presedinta Eximbank) etc.                         

De asemenea  apar la stiri, in talk-show-uri, in emisiuni si in reviste tot mai multe nume de femei. Multe dintre ele sunt politicieni, consilieri, parlamentari, lideri de partid. Insa vizunea barbatului despre femeie nu s-a scimbat prea tare odata cu trecerea timpului.

In ziua de azi femeia este vazuta fie ca obiect sexual, fie in rol de gospodina, fie ca victima a violentei barbatului, fie ca o fiinta capricioasa, dar si ca simbol al armoniei si, nu in ultimul rand, ca o persoana mult mai cinstita si mai muncitoare decat un barbat. Stereotipul propriu culturii de masa se pare ca determina comportamentul femeilor active in viata politica si asteptarile ziaristilor din domeniul politic.

In politica actuala din Romania si de pe tot globul, femeile au ajuns in varf. Au credibilitate, dar o pierd la fel de usor precum au obtinut-o (ex:  cazul Mona Musca) sau par ca n-au avut nicio clipa increderea electoratului ( Elena Udrea). Sunt peste tot si de toate felurile.Multi dintre barbatii din Romania sunt sceptici cand se pune problema sa fie condusi de o femeie, si in multe cazuri chiar si unele femei simt acest lucru.

Participarea disproportionata a femeilor si barbatilor la viata publica si la luarea deciziilor oglindesc cel mai bine existenta si perpetuarea discriminarilor dupa criteriul de sex. Lumea politica si viata partidelor sunt dominate de barbati, desi drepturile politice egale pentru toti cetatenii, femei si barbati, sunt legiferate de peste saizeci de ani.

Putine partide din Romania au inclus in statut sau în programe principiul egalitatii intre femei si barbati, iar cele care au facut-o, nu au adoptat si strategii adecvate de aplicare in practica. Nici un partid politic nu are presedinte o femeie si sunt putine femei care fac parte din structurile de conducere ale partidelor. Consecinta este ca, doar un numar foarte mic de femei au fost incluse pe listele electorale si un numar inca si mai mic de femei au fost plasate pe locuri eligibile ale listelor.

In concluzie , miscarea feminista care a luat amploare in perioada interbelica si in Romania nu a putut schimba radical pozitia femeilor in societate si perceptiile fata de acestea. Desi au fost facuti pasi importanti in aceasta directie, piedici precum societatea patriarhala si conservatoare romaneasca si depersonalizarea femeii din perioada comunista creeaza inca probleme in afirmarea femeii in Romania in special in plan profesional si social.

Roxana Rusu, an II, Master, Management pentru Oraşe Competitive, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” – Bucureşti

Bibliografie:

-http://ebooks.unibuc.ro/

-http://ro.wikipedia.org/

-http://www.romlit.ro/

-http://www.observatorcultural.ro/

-http://www.sferapoliticii.ro/

-http://www.capital.ro/

-http://emancipareafemeii.blogspot.com/

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign