Măreţ şi tragic în acelaşi timp – ar putea fi rezumat destinul Căii 13 Septembrie, o stradă frământată şi modelată de capriciile unui dictator care a dorit să rămână în istorie printr-o serie de realizări remarcabile. A reuşit, cu preţul unor distrugeri considerabile aduse zonei unde s-a ridicat cea mai fastuoasă creaţie a lui, respectiv Casa Republicii (în prezent Palatul Parlamentului).
Mă voi referi în cele ce urmează doar la traseul recent al acestei artere de circulaţie, respectiv cel cuprins între Drumul Sării şi strada Uranus. Înainte de război, Calea 13 Septembrie era mult mai lungă şi cuprindea în plus un segment al străzii Uranus, precum şi strada Fonteriei. Aşadar, să examinăm harta (Ghidul străzilor 1969):
Cum am spus, Calea 13 Septembrie începe de la intersecţia cu Drumul Sării şi str. Petre Ispirescu, de unde avem această imagine:
Următoarea stradă cu care se întretaie se numeşte Mihail Sebastian (scriitor, 1907-1945). Pe dreapta, pe unul din colţuri se găseşte biserica Sfânta Treime Ghencea (sau Sebastian), o construcţie monumentală modernă, ridicată pe locul altei biserici mai vechi, ctitorită de Necula Băcanu şi alţi negustori, care data de pe la 1820:
Pe partea stângă s-a păstrat ca prin minune un imobil lung cu etaj, care adăposteşte la parter o mulţime de magazine (ca un fel de bazar). În zona vopsită cu alb a funcţionat cândva cinematograful Lira:
Datorită lungimii sale, n-a putut fi cuprins într-o singură fotografie, iată şi continuarea. Există aici şi sediul unui centru medical (am fost uimit să constat că Bucureştiul mai are asemenea clădiri pitoreşti):
Revenind pe dreapta, vom constata prezenţa unei case vechi, renovate, care în prezent este sediul unei grădiniţe:
În continuarea ei, ajungem în dreptul unei intrări numită Biserica Ghencea (o fundătură), unde putem remarca, pe colţ, existenţa unei clădiri cu 2 etaje:
Puţin mai departe, dar privind înapoi, ne apare o perspectivă urbană oarecum contradictorie, datorată alternanţei de clădiri moderne cu unele de tip rural (pe vremuri aici se afla satul Lupeşti). În dreptul căsuţei albe este intarea pe strada Samuil Vulcan (1758 – 1839, episcop greco-catolic de Oradea):
Ceva mai încolo se află intersecţia cu şoseaua Progresului (numită şi Artera de Trafic Greu), deschisă circulaţiei în 1988. Pe colţul din stânga există o clădire absolut remarcabilă:
Aici a funcţionat, până de curând, administraţia financiară a sectorului 5, în prezent clădirea fiind în conservare, nefuncţională. În stânga ei, la mică distanţă, a existat Gara Dealul Spirii, de unde pornea o linie industrială către uzina Timpuri Noi.
Dintr-un loc aflat cu puţin înaintea intersecţiei cu bd. Tudor Vladimirescu avem o imagine în acuarelă, pictată de Gheorghe Leahu în toamna lui 1985 (din cartea „Bucureştiul dispărut”). Se pot vedea ultimele case rămase pe Calea 13 Septembrie, staţia de tramvaie, iar pe fundal – magnificul bloc 131:
Pe colţul opus al intersecţiei (cu şos. Panduri – în diagonală) a existat un şir de prăvălii (pâine, tutungerie etc.), fapt imortalizat de dl. Şerban Lăcriţeanu (20 nov. 1978):
Colţul a fost sistematizat, ca dealtfel întreaga intersecţie, în prezent acolo aflându-se un bloc de 8 etaje (imagine din satelit):
Piaţa a fost numită Jose Rizal, în memoria unui scriitor filipinez (1861 – 1896), militant pentru cauza patriotică, cel care a pregătit revoluţia anticolonialistă, antispaniolă dintre 1896-98, fiind considerat eroul naţional al Filipinelor:
Dincolo de această piaţă, pe latura stângă, s-a construit un ansamblu de blocuri de 8-9 etaje (foto Dan Vartanian 1982). Este vorba de zona fostului Sexy Club:
Iar în continuarea acestor blocuri se află hotelul Marriott, construit pe timpul lui Ceauşescu şi renovat de firma americană între 1998-2000, în noiembrie fiind inaugurat. Are o clasificare de 5 stele, fiind dotat şi cu grup electrogen:
De menţionat că firma Marriott a încercat să cumpere şi hotelul Intercontinental pentru 50 milioane $, oferta fiind refuzată atunci de către statul român.
Mai departe, acelaşi autor (Vartanian) a surprins intersecţia cu strada Puişor (în prim-plan) şi strada Izvor (în plan îndepărtat). Se vede imobilul masiv cu 2 etaje unde a funcţionat Tipografia Armatei şi a Buletinului Oficial, demolat ulterior (aflat în curtea din spate a Casei Poporului):
Pe latura dreaptă, singura clădire din acest perimetru care a scăpat nedemolată, fiind încadrată între noile blocuri, este cea a Poştei Puişor, actualmente sediu Romtelecom şi Cosmote:
Începând din acest punct, traseul Căii 13 Septembrie nu mai corespunde cu cel original, fiind rectificat cu circa 20 de grade spre sud, în scopul alinierii cu axul bd. Unirii. Iată o imagine din timpul trasării acestei noi artere, care a înglobat practic strada Lăzureanu:
Pe stânga, se pot vedea ultimele case, încă nedemolate atunci, aflate pe intrarea Vităneşti şi intrarea Cazărmii.
Între strada Izvor şi str. Uranus se întindea o clădire lungă, cu etaj, respectiv cazarma regimentului de gardă „Mihai Viteazul”. În faţa ei se afla un monument paralelipipedic împodobit cu o sabie metalică, dedicat soldaţilor căzuţi în primul război mondial (foto Gh. Leahu):
Traseul vechi se termina în strada Uranus şi se continua cu cel al străzii Cazărmii, din dreptul bisericii Spirea Veche. Iată şi ultimul segment, într-o fotografie din cartea „Cronica Bucureştilor” a lui Gh. Parusi (3 ian. 1984):
Revenind la noul traseu, voi preciza că, după clădirea poştei, pe dreapta, există un alt ansamblu de blocuri înalte cu 3 nişe, care ajunge până la colţul cu strada Uranus:
Calea 13 Septembrie se termină acum în bulevardul Libertăţii, printr-o mică piaţetă.
Iar pe partea stângă se găseşte Palatul Parlamentului, un edificiu colosal, înalt de 84 de metri şi având o suprafaţă totală de 330.000 de metri pătraţi (locul 2 în lume după Pentagon), ridicat între 1984-90. Are mai multe adrese, una din ele fiind Calea 13 Septembrie nr. 2:
Închei cu o imagine din albumul lui Raiden, luată din interiorul Casei Poporului şi care înfăţişează panorama Căii 13 Septembrie într-o frumoasă zi de vară. În plan îndepărtat, se pot vedea instalaţiile pentru iluminatul nocturn ale stadionului din Ghencea:
Acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să reflectăm la uimitoarele transformări care au avut loc aici, pe traseul străzii menţionate, şi să decidem dacă a meritat sau nu efortul. Cum zice proverbul, tot răul spre bine!
