Povestea trecatorilor din Bucuresti 2

Inchisoarea Jilava – Un drum spre inviere

1 comentariu
Postat de: Lucian Vasile

…pe aici au trecut si multi ploiesteni. Fortul Jilava, ridicat de Regele Carol I cu rolul de a fi o piesa din sistemul defensiv al Bucurestilor, a devenit inca din perioada interbelica o inchisoare politica. Dar perioada cea mai crunta au reprezentat-o anii comunismului, cand, la fel ca si intre peretii de la Aiud, Sighet, Ramnicu-Sarat si lista poate continua, a dainuit demnitatea poporului roman. Si in ciuda iadului creat de om printre oameni, detinutii politici si-au dus crucea lor. Spre Inviere.

Voi incerca sa las marturiile fostilor detinuti sa completeze pozele, si doar uneori voi reveni cu unele explicatii:

Intrarea in fort

De la coborarea din duba ne-am ingrozit. Urlete, tipete, fluieraturi. Prin privirile cele injectate de ura nimicitoare, gardienii semanau mai mult a diavoli proaspat sositi din infern spre a mai face unul si aici pe pamant. (Gheorghe Andreica)

Intrarea paznicilor

Intrarea paznicilor – Uneori, detinutii trebuiau sa treaca printr-un cordon de 20 de gardieni inarmati cu bate

Coridoarele inchisorii

Mâncarea ni se servea în castroane de metal, exact pe numãrul celor din camerã. Nu se admitea de cãtre Maromet sã folosim linguri si nu ne dãdeau linguri la masã. Mâncarea o sorbeam dacã era lichidã si, câteodatã când era mai consistentã, ca în cazul arpacasului, o luam cu degetele si asa o introduceam în gurã. Arãt cã nu primeam apã de spãlat pe mâini înainte de masã si mâncam cu mâinile murdare.
Mergând în curte pentru desertarea tinetelor am gãsit o scânduricã si încã o bucatã de geam spart. Le-am luat în camerã si am fãcut douã lopãtele mici cu care mã ajutam la mâncare în locul lingurii care nu era permisã de Maromet. La prima perchezitie mi s-a confiscat una din lopãtele, pe a doua nu mi-au mai gãsit-o pânã ce am plecat din Galati.
- Sursa

Celula in care stateau si 100 de detinuti

Însă la Jilava a fost groaznic. Eram în jur de 200 de oameni într-o celulă care avea aproximativ vreo 12 metri lungime cu (se gândește – n.n.) 5 metri, 4 metri jumate, 5 metri lățime și erau pliciuri… niște rafturi de lemn, și pe-o parte și pe alta și jos și sus, pline, că stăteam pe dungă, că n-aveam loc să ne așezăm pe spate și ne întorceam pe-o parte și pe alta la comandă. Bineînțeles că aceste pliciuri erau fără nimic pe ele, numai lemn, numai… la capătul pliciului erau vreo 4 jumătăți de rogoji și de… niște pături… cu tinetă în cameră, cu o singură fereastră – Popilian Constantin, student taranist (Arhiva IICCMER)

Lanturile grele

Tu, Jilava blestemata

Pentru ce-ai fost destinata?

Pe recele tau ciment,

Tinea Tara armament.

Azi sub zidurile tele,

Zace floarea Tarii mele.

(poezie conceputa in inchisoare de Laurentia Belu)

Inchisoarea Jilava

În cameră, era un butoi metalic, de circa 200 litri, fără capac, unde bieţii de noi, urcaţi pe un postament, ne făceam nevoile, rând pe rând, înfruntând jena faţă de ceilalţi. Nu ni se dădea hârtie igienică sau ziare de teamă să nu le folosim la scrierea unor mesaje. Mirosurile pestilenţiale deveneau insuportabile, mai ales vara, iar tineta era evacuată la 2-3 zile, în acest fel adăugându-se încă o atrocitate la celelalte deja existente. Deţinuţilor le scădea imunitatea, apăreau afecţiunile respiratorii după care deveneau şi mai vulnerabili la TBC.

Ca să ne mai oxigenăm cât de cât, preţ de un minut ne aşezam pe burtă în dreptul uşii şi inspiram aerul, şi acela viciat, venit de pe coridorul unde temnicerii, şi ei murdari, stăteau necontenit la pândă. Infernul lui Dante a rămas mult în urmă faţă de iadul care se înstăpânise peste Jilava la acea vreme.
Sursa

Zona de plimbare

Regimul de acolo a fost diabolic. Ne scoteau afară, de multe ori printr-un cordon de gardieni… sub pretextul că ne numără… cu bâte mari (gesticulează – n.n.)… și care dădeau cu două mâini așa cum dai într-un animal… de multe ori… și am văzut oameni care erau în vârstă, eu eram foarte tânăr atunci, de abia împlinisem 25 de ani, și… am văzut un om în vârstă pe la 60 și ceva de ani care săracu de el a căzut, era fost magistrat, a căzut, l-a lovit la rinichi și implora să-l omoare, că nu mai putea să suporte acolo. A fost groaznic. Când ieșeam în curtea interioară, venea Maromet care era comandantul închisorii împreună cu niște gardieni, majoritatea țigani, și înarmau pistoalele (gesticulează – n.n.) în fața noastră și ne amenințau că ne curăță și pe noi… cu înjurături… ne înjura și pe… El era bâlbâit: ”și pe-pe voi ță-ță-țărăniștilor și pe voi le-le-legionarilor, pe toți.” – Popilian Constantin, student taranist (Arhiva IICCMER)

Zona de plimbare

Aceeasi curte in care erau scosi la plimbare detinutii…

Inchisoarea Jilava

Geme pamantul, apele, vantul

Brazii si codrii nostri strabuni

Geme Jilava, neagra inchsoare,

Ca-a fost facuta pentru romani! (”Vica Negulescu” – Gheorghe Jijie)

Jilava

Intr-o zi, când Maromet trecea să îşi vadă robii, sub priviri îi căzu o maximă scrisă pe peretele unei celule: “Cine ştie să moară nu va fi niciodată rob” (Seneca – filozof roman, sec. I d.H.). Înfuriat peste măsură, Maromet le-a strigat celor din camera respectivă:

- Care p…. mă-tii eşti Seneca, mă?! Ieşi afară!!!

Linişte.

- N-auzi, mă?! Ieşi, mă, afară!!!

Aceeaşi linişte mormântală. Spumegând de mânie, Maromet se adresă unuia dintre însoţitorii săi:

- To… to… tovarăşe mi… mi… miliţian, mergi la Grefă şi adu-mi tabelul camerei! Îl învăţ eu minte pe Seneca!!!

Miliţianul îi aduse tabelul şi Maromet îl citi cu insistenţă de câteva ori, dar Seneca – nicăieri! Pentru că între timp se instalase o atmosferă de groază care nu prevestea nimic bun, un student îi spuse:

- Domnule comandant, Seneca a plecat de dimineaţă la tribunal pentru că astăzi avea termen şi probabil că se va întoarce după-masă.

După ce îl înjură şi pe student, luminat, Maromet i se adresă din nou miliţianului :

- Mergi în poartă şi, când o veni Seneca de la Tribunal, să mi-l aduci mie! I-arăt eu lui Seneca, Dumnezeii mă-sii!

După mai bine de jumătate de secol care a trecut de atunci, mă întreb dacă miliţianul l-o mai fi aşteptând şi acum pe Seneca, în poarta închisorii.
Sursa

Reduitul

(…) bietul Eduard Kaner, om mult mai solid decât toţi ceilalţi, se topea văzând cu ochii şi ajunsese să se poată ridica din pat cu greu. Cu fiecare zi care trecea, minutarul ceasului din urmă parcă îl auzeam bătând din depărtare şi tot mai tare. (…) Omul dăduse într-o distrofie năruitoare şi putea uşor să contracteze o boală de plămâni şi să moară rapid, sau să mai întârzie puţin şi să moară din alte motive la baza cărora era foamea cea cruntă. (…) Spre a evita o stâlcire în bătăi ( pentru înviorarea funcţiilor vitale ) l-am sfătuit să spună, primul lucru, că este evreu şi numai apoi să ceară regim îmbunătăţit sau trimiterea la infirmerie.
Zis şi făcut. Nu era de aşteptat ci, când deschise gardianul uşa pentru a duce murdăria la WC, Kaner s-a cerut la raport la căpitanul Maromet. Sosi Maromet cu ciomagul lui noduros la subţioară şi ci vreo câţiva haldăi după dânsul.
- Ci-i-ne-i a-a-cela ca-a-re vrea ra-a-port?
- Eu, domnu comandant.
- Ce-e vrei ba-anditu-u-le!?
- Să trăiţi, domnu comandant, eu sunt evreu şi am stat în lagărul de la Ausschwitz şi iată că am scăpat cu viaţă, dar de aici de la comunişti nu scap.
Îşi desfăcu cămaşa, arătându-şi coastele mari ce puteau fi numărate chiar şi din ochi şi pielea ce le acoperea semănând mai mult cu o pieliţă-ntinsă şi gata de rupt.
Maromet se uită crunt la el, întrebându-l ce-i cere.
- Să fiu dus la infirmerie sau să-mi daţi un regim de refacere.
Maromet se scărpină puţin după ureche ca să-i vină o inspiraţie cât mai mişelească cu putinţă, îşi pipăi instinctiv ciomagul, dar renunţă la el şi-i zise stropşindu-se:
- Ştii ce?! Te bag în p. mă-tii de bandit! Făcu stânga-împrejur şi ieşi afară cu toată suita lui.
Era un câştig, care consta din faptul că scăpase neciomăgit. De regulă, în Jilava acelor vremuri unicul medic adevărat era Maromet şi singurul medicament, ciomagul. Te bătea atâta, până ce singur recunoşteai că eşti sănătos tun.
(Gheorghe Andreica – Marturii… Marturii…Din iadul temniţelor comuniste)

Izolare

La Izolare, gardianul ridica patul de la cinci dimineata pana la zece seara, nu exista nici o posibilitate de aerisire cu exceptia unui mic grilaj in care era asezat si un mic felinar.Grilajul dadea inspre coridorul prin care se plimbau gardienii. Izolatorul avea sase celule si era inchis de o usa ce dadea in coridorul principal al Celularului. – Sursa

Izolatorul

Ce faceau detinutii de la Izolator?

Banca din zarca

Priciul de lemn pe care se dormea. Si deasupra, peretii…

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

Peretele de la izolator

L-am intrebat odata pe un fost detinut politic: ”cum ati rezistat la toate bataile, la toate chinuri, in toti anii acestia petrecuti in temnite?”. S-a uitat uimit la mine si mi-a spus: ”Cum sa nu rezisti? Daca te rogi la Maica Domnului nu ai cum sa nu rezisti!”

Fortul 13 - Jilava

3,230 vizite
, , , , , , , , ,
Stimati cititori, fiind un proiect cultural quality, va informam ca in acest spatiu acceptam orice opinie dar mesajele care contin obscenitati NU vor fi acceptate. Multumim pentru intelegere!

Un raspuns to “Inchisoarea Jilava – Un drum spre inviere”

  1. Viorel Says:

    Domnule Lucian, cuvintele obscene le-ati omis in articol si este foarte bine. Dar injuratura de Dumnezeu? Ori sa inteleg ca sunteti ateu? Este dreptul dumneavoastra! Dar daca cei ce au suferit in temnitele comuniste v-au spus ca au rezistat cu ajutorul Maicii Domnului, dumneavoastra om liber, colportati injuraturi la adresa Lui?

    Reply

Lasati un comentariu

Povestea trecatorilor din Bucuresti 2
Povestea trecatorilor din Bucuresti