Bucurestii Vechi si Noi

UNDE NE ESTE INALTA SOCIETATE?

30 decembrie 2010 Adrian Majuru Istorii urbane

Eşti cu adevărat elegant, prin felul în care îţi faci simţită prezenţa pe stradă. Cît mai puţin evidentă prin gesturi, urlete, priviri etc. Acesta era un prim pas al codului aristocrat de care aminteşte Ion Ghica, pas pe care l-a învăţat din copilărie. Cum a făcut acest pas majoritatea populaţiei suburbanizate a capitalei se poate urmări cu ochiul liber: tinerii în căutare de modele inexistente, părinţii neputincioşi şi chiar bunicii lor dezrădăcinaţi din mizeria satului românesc de după 1945.

          Dincolo de acest aspect însă, altfel se pun lucrurile cu aceia care dispun de suficiente fonduri materiale, pentru a investi într-un ambient, şi un anturaj care să le modifice modul de viaţă. Drumul spre înalta societate pînă la 1945 era presărat cu adevărate iniţieri privind comportamentul, vestimentaţia, măsura cuvintelor în tonalităţi rezonabile şi în gesturi cît mai discrete cu putinţă. Puteai accede către înalta societate prin puterea spiritului şi cu sprijinul unei persuasiuni abia simţite, deloc agresivă.

          Înalta societate investea în propria-i spiritualizare, ajutîndu-i adesea şi pe alţii fără mijloace, cu ajutorul unor accesorii precum contul bancar, vila suplimentară de la şosea – transformată ocazional în cenaclu literar, club pentru artişti, societate filantropică etc. Intrarea în lumea bună a adolescentului se realiza tot cu discreţie la primul bal, către vîrsta de 15-16 ani, cînd părinţii îi prezentau rudelor mai îndepărtate, prietenilor de diferite ranguri, apropiaţilor din lumea afacerilor. La rîndul lor, adulţii intrau pe scena publică, prin baluri de binefacere, pentru srîngerea fondurilor necesare stingerii unor suferinţe cotidiene, în faţa cărora societatea reacţiona cu greutate.

          Unde ne este înalta societate? Aceea care s-a format în cinci sute de ani a fost evacuată pur şi simplu din istorie după 1945, în mai puţin de cincizeci de ani. Locul ei a fost luat de nomenclaturişti. Fie reprezentanţi ai clasei mijlocii, puţini la număr, care au pactizat cu noul regim, fie drojdiile şi putorile sociale, care prin „originea sănătoasă” a caracterului au parvenit, preluînd casele şi lucrurile celor evacuaţi. Rondurile de flori ale caselor de pe marile bulevarde au fost înlocuite chiar începînd cu 1946, cu rînduri de ceapă, usturoi, pătrunjel, roşii, castraveţi sau vinete.

          Aceste tipologii grobiene au impus un model social strivind autenticul. Între timp au făcut copii. Aceştia s-au bucurat de privilegii sociale nebănuite chiar şi azi de marea clasă muncitoare. Către anii’80, memorialistul I.D.Sîrbu era de părere că „30% din populaţia ţării aparţine unei clase sociale foarte bine aranjată: cu diplome luate pe dai boje, cu copii şi nepoţii aranjaţi, cu rude, relaţii, vile, paşapoarte la dispoziţie: totul bazat pe ideea că nu poate fi schimbată şi că puterea ei e veşnică. Chiar rotaţi, clanul rămîne la putere, tot ştab. Nu am văzut pînă acum nici un fost ştab la munca de jos. Şi nici un copil al lor căzut la treaptă, admitere sau repartizare”. Clanul este şi acum pe cai. După schimbarea de regim politic din 1989 nu a fost pedepsit nici un ştab pentru fărădelegile comise, iar nepoţii şi stră-nepoţii lor, mai dau cîte un tun cu nume de dosar penal precum „Ţigareta” sau „Cocaina”.

          Inversarea de valori este periculoasă. Milorad Paivici a spus un adevăr înspăimîntător în romanul-lexicon Dicţionarul khazar: „atunci cînd e să dispară un popor dispare mai întîi înalta societate şi odată cu ea, şi literatura”. Astăzi, gustul pentru literatură şi cheful de citit a coborît la cote care nu mai alarmează pe nimeni. De înaltă societate nu mai poate fi vorba atîta timp cît, poate cu rare excepţii, se legitimează cultural prin accesorii despiritualizate precum limuzina, vila, ghiulul, colanul şi rochiţa cu dantele, pe cînd despre literatură,  vorbim la trecut de prea multă vreme. Cultural vorbind, este posibil ca poporul român să fi dispărut deja, iar între graniţele zise naţionale, să trăiască o masă umană plătitoare de impozite pentru a întreţine 30% de „ştabi”, pentru care legea se aplică preferenţial.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign