Ţiganii sunt un grup etnic ce poate fi găsit aproape în toată lumea. În Europa, cele mai importante şi numeroase grupuri trăiesc în România, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania şi Serbia. În Asia, mai ales în Turcia, Caucaz, Iran şi India. Ţiganii au migrat chiar şi în America şi nordul Africii.
Se presupune că numele de “ţigani” provine din grecescul “athinganoi” tradus “a nu se atinge”. În alte limbi se spune zingari, tsigans, zigeuners, cigani sau cikani.
Primul document care atestă o prezenţă ţigănească pe pământ românesc este actul emis în 1385, de Domnul Ţării Româneşti, Dan I, prin care acesta dăruieşte Mănăstirii Tismana un domeniu, pe care trăiesc şi 40 de sălaşe de ţigani (atigani). Era vorba de ţigani robi.
Marele istoric Nicolae Iorga era convins că ţigani veniseră odată cu invazia mongolilor din 1241-1242. După ce tătarii s-au retras, ţiganii au rămas să trăiască pe pământurile româneşti ca robi, în curţile boiereşti sau pe domeniile mănăstireşti.
Ţiganii erau o sectă din Bizanţ care practicau izolaţionismul, iar limba lor fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.
Ţiganii sunt originari din nord-vestul Indiei şi nord-estul Pakistanului. Ei făceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor. În 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost înfrânte în Bătălia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. După înfrângerea suferită în luptă cu Mohamed Ghur, clanul razbonic nord “indian Rajput (casta Ksatrya), ar fi plecat împreună cu familiile spre ţinuturile arabe şi turce, iar mai apoi în Europa.
Unii cercetători consideră că au existat mai multe valuri de migraţie din India. Şi astăzi există triburi nomade sau semi-nomade în India, susţinând teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii şi apoi au fost împinşi înspre Europa de războaie şi invazii ulterioare.
Limba ţigănească are importante influenţe persane şi armene, ceea ce dovedeşte trecerea ţiganilor prin aceste ţări. Se pare că din Armenia (probabil datorită invaziei turce), ţiganii s-au despărţit în trei grupuri, mergând înspre nordul Mării Negre, sud (până în Egipt) şi vest spre Imperiul Bizantin. Ţiganii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmează să se răspândească în toată Europa.
În Europa, ţiganii au fost ţinuţi în sclavie în Balcani (în special Moldova şi Ţara Românească), ori şi-au continuat călătoria răspândindu-se în toată Europa, din Spania (1425) până în Finlanda (1597). Când au apărut în Europa Centrală, primii ţigani se prezentau drept pelerini veniţi din Egipt, într-o călătorie de penitenţă, pentru a face uitat păcatul strămoşilor lor care nu îl recunoscuseră pe Iisus.
Este cazul apocrifei evanghelice care plasează un grup de ţigani la picioarele crucii Mântuitorului. Văzându-l pe Iisus răstignit, în loc să fie cuprinşi de milă, ţiganii i-au furat puţinele haine. “Este fapta această umană? – le-ar fi spus Iisus, îndurerat. “Este ea posibilă sub Cer? Fii blestemat, tu popor al ţiganilor; pe veci blestemat! Fără de patrie să umbli şi nicăieri să nu găseşti odihnă!”
Ţiganii au avut mereu o aură misterioasă, încă de la venirea lor în Europa. Odată asociaţi cu o lume misterioasă a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodată, ghicitul era o modalitate simplă de a câştiga bani. De-a lungul timpului, ţiganii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal, cărţi de tarot, până la numerologie (interpretarea numerelor) şi cititul în palmă.
O altă meserie este cântatul. Ţiganii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuţi datorită muzicii lor. Există numeroase izvoare istorice care menţionează muzicieni ţigani cântând pentru regi şi împăraţi. De asemenea, în tot estul europei, ţiganii au fost întotdeauna preferaţi pentru evenimente ca nunţi sau sărbători. În multe instanţe, statutul de muzicieni de valoare le-a permis ţiganilor să aibă privilegii greu de obţinut altfel.
Ţiganii au fost cunoscuţi ca crescători şi vânzători de cai din vremuri străvechi. Caii au fost întotdeauna un important factor economic în viaţa lor, esenţiali pentru stilul de viaţă nomadic, fiind îngrijiţi şi trataţi ca atare. De altfel, ţiganii erau apreciaţi şi de gadje pentru priceperea lor de a trata bolile cailor.
Dar ţiganii au avut perioade în care erau omorâţi cu cruzime sau chiar vânaţi. „ Vânătoarea de ţigani” se produce, în aceeaşi perioadă, în mai multe state. Un bon de plată, din 7 mai 1737, arată că un „vânător de ţigani” dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane. Un secol mai târziu, în Jutland, arhivele vorbesc de o vânătoare în care au fost ucise 260 de persoane. În ţările scandinave, în 1560, se interzice botezarea şi inmormântarea rromilor, iar în 1637, rromii găsiţi pe acele teritorii puteau fi ucişi fără judecată.
Prima reacţie a puterilor publice faţă de ţigani este, în general, una de respingere, de expulzare. În Germania sunt vânaţi, la Frankfurt, în 1449, iar la sfârşitul secolului, respingerea devine globală: Reichstag-ul, reunit la Landau şi Friburg, în 1496, 1497, 1498, îi declară pe ţigani „spioni în solda turcilor”, „aducători de ciumă”. Sunt acuzaţi de brigandaj, vrăjitorie şi furt de copii.
Autorităţile române şi Conducătorul Antonescu i-au deportat pe ţigani în Transnistria, dar măsurile anti-evreieşti, ca şi cele împotrivă bulgarilor, maghiarilor şi, fireşte, ţiganilor, se regăsesc încă de la înfiinţarea statului român modern.
Acolo se zice că femeile ţiganilor erau omorâte împreună cu copiii lor,în timp ce bărbaţii capabili de lucru erau puşi la dispoziţia germanilor.
Un studiu făcut pe vremea celui de al doilea război mondial, de către germanii, arată că peste 90% din ţigani erau metişi şi ateişti metişi, aveau tendinţa de a contracta căsătorii cu alţi metişi sau, cu atât mai rău, cu germani „integraţi” din punct de vedere rasial.Odată cu terminarea studiului mii de copii de ţigani, au fost trimişi la Birkenau, unde au avut un destin şi o suferinţă egalată doar de cea a celor peste 1.500.000 de copii evrei.
Legenda spune ca ţiganii: „umblă şi astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărăşindu-se cu câinii şi cu lupii, furând la drumul mare pe timp de zi şi de noapte.”