Bucurestii Vechi si Noi

Mitul tavernei

08 mai 2011 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Nu am idee cum de am ajuns. Ultima dată, eram pe o stradă din centru. Nu cred să fiu departe nici acum. Doar că, de aici, nu se poate ieşi. Ni se dă, însă, oricât de băut. Şi fiecare masă (din cele vreo 7-8) are specificul ei. Nu contează cine ocupă celelalte locuri: eşti alături de cine doreşti. La început, am vorbit cu foşti colegi, cu prieteni vechi – pe care nu i-am mai văzut de unul, două sau chiar trei decenii. Apoi, mi-am dat seama că aş profita mai mult dacă aş discuta cu persoane iremediabil, fizic dispărute. Curios lucru, nu m-am simţit ca Dante în clipele când am ciocnit un pahar cu bunicii mei, nici cu doi sau trei amici ghinionişti.

Este incredibil că abia după aceea m-am gândit să încerc o discuţie cu Platon sau cu Bonaventura. Şi totuşi, fiindcă o discuţie în limba elină sau în limba latină îmi era practic inaccesibilă, am preferat un Leibniz. L-am întrebat ceva în franceză şi am observat că spunea doar ciudăţenii fără cap şi fără coadă. M-am dus (nervos) la un chelner, dar am aflat că morţii din alte ţări n-au semnal suficient şi se exprimă, de aceea, trunchiat. Or, decât să ascult un Leibniz care îndrugă bizarerii mai ceva decât fragmentele lui Heraclit, am hotărât să revin la ai noştri.

Iniţial, mi-am zis: Cioran şi Nae Ionescu. Până atunci, însă, am mai consumat câte ceva şi mi-am oferit un moment cu tine. Fatală greşeală sau divin hazard – nu ştiu. La fel cum nu ştiu nici măcar să redau în cuvinte forma buzelor tale adresându-mi-se.

Poate că Dumnezeu a calculat vremea trecută. Uneori, o debarasatoare mai vine pe la masă. Cred că sunt epoci de când aproape că tac în faţa ta, nepricepând ce-a fost cu mine înainte. Nu sunt un mistic, nu am vocaţie de poet ori (cel puţin) de cronicar, deci îmi este riguros imposibil să trag în albul paginii fie şi o singură şuviţă din părul tău negru. Batalioane de personalităţi, de rude şi de înţelepţi mişună prin jur. Nu mai contează. Eu am primit ce meritam. O enormă singurătate în colţul ăsta de tavernă ermetică, în iminenţa glasului tău, în raza copleşitoarei tale frumuseţi.

– Încă un rând!

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign