Bucurestii Vechi si Noi

Anamneză

04 septembrie 2011 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Fiindcă nu ne mai văzuserăm de câteva luni, o prietenă m-a invitat să celebrăm reîntâlnirea dându-ne cu tiroliana recent inaugurată de pe Intercontinental până pe malul Dâmboviţei, vizavi de staţia Izvor. I-am propus o altă încercare, mai palpitantă. Un tânăr coleg, asistent universitar, îşi cumpărase – cu ce i-a mai rămas din salariu după cele două luni de vacanţă petrecute în Bahamas – un elicopter la mâna a doua. Ne-a oferit un salt cu paraşuta în Centrul Vechi – şi am acceptat.

Privit de sus, oraşul parcă este altul. Aidoma lui Rimbaud, el poate spune “Je est un autre”. Cine s-ar fi gândit că, pe terasa unei somptuoase vile de pe strada Covaci, de pildă, era în plină desfăşurare un congres internaţional despre Monadologia leibniziană. Fiind începător, nu am reuşit să mă menţin locului în aer suficient cât să prind finalul unei spectaculoase intervenţii referitoare (din perspectivă deleuziană) la complicităţile depistabile între concepţia lui Leibniz despre percepţie şi metoda genealogică a lui Nietzsche. M-am pomenit în dreptul unui balcon dreptunghiular, unde puteau fi observate resturile unui terariu plin de rumeguş; o mână cam neglijentă (şi, probabil, ecologistă)  scrisese, pe zid, alături: “GULAG”; o alta, mai perspicace, tăiase ultimul “G”, punând un “Ş”. O a treia, pesemne aparţinând cuiva care nu ştia ce-i bun, supratitrase ansamblul cu amabila urare “Moarte ungurilor!”.

De la 20-30 de metri înălţime, pe Gabroveni, am sesizat patru oameni care se chinuiau sa coboare o vacă de la etajul 3 la etajul 2 pe fereastră. Animalul era legat cu mai multe centuri de siguranţă, dar mugea asurzitor, îngreunând sarcina vecinilor de la nivelul inferior de a o trage înăuntru (mai ales că risca să se prăvălească peste umbrela sub care, la parterul clădirii, o patrulă de poliţie gusta un ceai în compania a 5 băieţi oferindu-le nişte hârtii imprimate cu portretele unor personalităţi culturale cum ar fi, în ordinea crescătoare a numerelor, Caragiale, Blaga sau Eminescu).

Nu departe, 56 de oameni (sau, poate, 57, că unul se mişca mult şi nu exclud să-l fi socotit de două ori) îşi făcuseră editură. N-am înţeles nimic, dar cei tineri se băteau cu felii de pizza, femeile discutau probleme de strategie la o pipă, iar moşnegii admirau o cazma. (Trec sub tăcere numerosul grup de secretare, hermeneuţi, enoriaşi, vedete şi gnostici care analizau datele publicate în legătură cu stenograma consfătuirii de la Sinaia, din iulie, între Ceauşescu, Elvis, Pegas, Hamlet şi Petrache Lupu).

M-am prăbuşit la o masă liberă în chip miraculos, aproape de Smârdan. Am băut câteva beri alături de vechea mea prietenă. Aterizase pe Stavropoleos, un pic înainte. La fel ca în pneumatologia platonică, uitaserăm cele contemplate. Cu puţină şansă, aveam să devenim socraţii epocii. Deocamdată, cred că ne-am simţit bine, pălăvrăgind o seară în mijlocul atâtor alţi consumatori – care nu bănuiau, riguros vorbind, NIMIC.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign