Bucurestii Vechi si Noi

Mica Antantă a Femeilor

21 octombrie 2011 Istorie si civilizatie Istorie si civilizatie

 

Cristina Păiuşan-Nuică

Istoria feminismului din România nu s-a scris încă, există studii de gen, există monografii ale unor femei care au făcut istorie în Principate, apoi în România modernă şi contemporană, dar o istorie cursivă, de la începuturile mişcării feministe din Transilvania şi Ţările Române, până la noul feminism de secol XXI, nu avem. Nu ne-am propus în aceste succint articol să acoperim întreaga zonă a feminismului românesc, ci doar să prezentăm un episod diplomatic al feminismului românesc interbelic – Mica Antantă a Femeilor (Petite Entente des Femmes).  

 

Diplomația la feminin

Iniţiativele diplomaţiei româneşti interbelice şi formarea Micii Înţelegeri (1921) au fost urmate de o iniţiativă feminină în domeniul alianţelor regionale –  Petite Entente des Femmes (PEF). Dacă Mica Înţelegere, croită de către Take Ionescu, avea trei state aliate: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, Mica Antantă a Femeilor a adunat membre din cinci state: România, Grecia, Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia.

Feministele din Europa Centrală şi de Sud-Est, reprezentantele unor puternice asociaţii feministe naţionale s-au întrunit, în mai 1922, la Roma şi au înfiinţat această antantă cordială menită să discute şi să încerce rezolvarea problemelor cu care se confruntau femeile din cele cinci ţări, de la cele de ordin economic, social şi politic, până la cele de igienă socială şi protecţia mamei şi copilului.

Preşedinte al PEF a fost aleasă prinţesa Alexandrina Gr. Cantacuzino, activistă feministă cunoscută nu doar în România, ci şi în întreaga Europă. Comitetul director al PEF era format din conducătoarele mişcărilor feministe din cele cinci ţări: Avra Theodoropoulo şi Alexandra Ioanides  din Grecia, dr. Budinska Tylicka, membră a Consiliului Municipal din Varşovia şi vicepreşedintele PEF, din Polonia; Eliska Purkynova, deputat, B. Smeralova, Plaminkova, membru al Consiliului Municipal din Praga şi Maria Tumova din Cehoslovacia, J. Petkovich Maksimovitch şi Milena Athanaskovich din Iugolavia, iar din România, pe lângă prinţesa Cantacuzino, mai erau Catherine Cerkez, secretar al PEF, Calypso Botez, trezorier al PEF şi E. Reuss Ianculesco.

Aşteptările, de la acest organism feminin care a adunat mişcările feministe din Centrul şi Sud-Estul Europei, au fost mari şi datorită faptului că Antanta feminină reuşise mai mult decât Mica Antantă, aducerea într-un organism european a unor ţări cu unele diferende politice nerezolvate: Polonia şi Cehoslovacia, Grecia şi Iugoslavia, într-un moment în care diplomaţia bărbaţilor nu găsise cheia acestei concilieri est-europene.

Prima conferință la București

Prima conferinţă generală a Micii Antante feminine şi-a desfăşurat lucrările la Bucureşti, între 1 şi 6 noiembrie 1923, sprijinită fiind de Regina Maria şi de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion I.C. Brătianu, care au trimis salutul lor tuturor participantelor, încurajând voalat această iniţiativă diplomatică feminină.

România întregită a lui Take Ionescu, Brătianu, Titulescu, Iorga a creat Mica Antantă tocmai pentru a stabiliza ţările întregite după Primul Război Mondial, ca o alianţă defensivă împotriva revizionismelor. Mica Antantă feminină avea o deschidere mult mai mare, acest for feminin neavând vreun duşman nici măcar ipotetic, ci, căutând să aducă sub acelaşi acoperiş şi pe reprezentantele asociaţiilor feministe din Bulgaria, Ungaria şi Turcia și să extindă spaţiul conciliant politico-diplomatic în întreg centrul şi sud-estul european. 

 Obiectivele Antantei feminine erau aceleaşi cu ale tuturor organizațiilor feministe mondiale, pornind de la câştigarea drepturilor politice, civile şi municipale pentru femeile din toate ţările membre, drepturi pe care femeile din Polonia şi Cehoslovacia le-au primit după război.

Refacerea statului polonez şi închegarea statului cehoslovac s-au făcut şi cu aportul populaţiei feminine. Cazul polonez este important pentru evoluţia ideilor feminismului european, lupta de emancipare a femeilor ducându-se în paralel cu lupta de eliberare naţională, iar, odată cu împlinirea idealului naţional ( în 1918), votul a devenit universal și egal indiferent de sex.

Cazul cehoslovac a fost similar, de aici şi apelul Micii Antante a Femeilor pentru acordarea acestor drepturi şi în România, Grecia şi Iugoslavia şi apoi extinderea acestui model la statele vecine: Ungaria, Bulgaria, Turcia. Era o încercare de îmbunătăţire a  relaţiilor diplomatice ale celor opt state, toate trecute prin transformări majore în urma Primului Război Mondial.

Războiul Mondial a schimbat percepţia societăţii asupra femeii, femeia a preluat o serie de munci făcute până atunci de bărbat, dar şi mentalitatea femeii cu privire la aptitudinile sale. Astfel câteva dintre tabu-urile secolului XIX au fost abandonate, tabu-uri legate de valoarea femeii şi valoarea muncii ei, ducând la emanciparea acesteia.

Schimbarea mentalului colectiv în ceea ce priveşte statutul femeii în societate, un proces dificil, s-a realizat după război, iar de aici până la egalitatea deplină nu a mai trebuit, în unele părţi ale Europei, decât să vină cel de-al Doilea Război Mondial.

Mica Antanta a Femeilor cerea, în noiembrie 1923, printr-o moţiune trimisă Ministerului român de Interne de către delegaţiile prezente la PEF, „emanciparea femeii din Grecia, România şi Iugoslavia”, emancipare ce s-a realizat treptat.

Istoria Micii Antante a Femeilor a continuat în anii 1924 – 1925, prin alte două Conferinţe generale: cea de la Belgrad (1 – 4 noiembrie 1924) şi  cea de la Atena (6 – 13 decembrie 1925), conferinţe care au continuat tradiţia începută la Bucureşti. Cerinţele asociaţiilor feministe au devenit tot mai bine conturate,  studiile prezentate tot mai solide, analizând situaţia femeilor din toate cele cinci state membre. De asemenea, a fost continuată politica de lărgire a Antantei, de invitare la aceste conferinţe anuale a asociaţilor feministe din Ungaria şi Bulgaria, demersuri diplomatico-feministe fără niciun succes.

La Belgrad şi la Atena structura Antantei a rămas aceeaşi, bunăvoinţa factorilor politici asemenea, dar idealurile feministe au rămas un deziderat. Antanta susţinea imaginea femeii – motor al evoluţiei sociale, dar neimplicarea factorilor politici au făcut ca acţiunile acesteia să-şi piardă treptat din anvergură şi substanţă.

Cea de-a treia Conferinţă a Micii Antante a Femeilor s-a desfăşurat în 1925, la Atena. Entuziasmul scăzuse cu toate că Grecia dorea să fie privită ca noua patrie europeană a feminismului. Încercările de afiliere la Antantă a unor asociaţii din Bulgaria fuseseră un eşec, iar pârghiile politice tot mai puţine. Ceea ce se dorea a fi o reconciliere feminină întâi a ţărilor Europei estice după Conferinţa de Pace de la Paris, a devenit o întâmplare a istoriei feminismului din România şi din Europa estică.

Mica Antantă a Femeilor s-a stins în uitare, aceleaşi promotoare ale feminismului din această parte de Europă se regăsesc în Consiliul Internaţional al Femeilor, un organism cu  anvergură mondială. Prinţesa Alexandrina Gr. Cantacuzino, preşedintele Micii Antante a Femeilor a fost vicepreşedinte al Consiliul Internaţional al Femeilor în perioada 1925 – 1927, promovând mişcarea feministă din România în întreaga lume.

Mica Antantă a Femeilor a avut o existenţă mai scurtă decât Mica Antantă politică şi a rămas în istorie ca o iniţiativă diplomatico-feministă est-europeană, susținută și promovată de feminismul românesc.   

Asociațiile feministe naționale implicate în formarea Micii Antante a Femeilor:

 România: Consiliul Naţional al Femeilor Române

Grecia: Liga helenică pentru drepturile femeilor (Ligue Hellénique pour le droit des femmes)

Polonia: Clubul politic al femeilor progresiste (Le Club Politique des femmes progresistes)

Cehoslovacia: Alianţa pentru sufragiul femeilor (Alliance pour le suffrage des femmes)

Iugoslavia: Societatea pentru dreptul femeilor (Société pour le droit des femmes)

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2018 . Designed by: Livedesign