Bucurestii Vechi si Noi

3,14

13 noiembrie 2011 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Pretextul a fost o încăierare din zona centrală a Capitalei. Se băteau reprezentanţii mai multor ONG-uri. Faptele: trei copii ţigani spânzuraseră un câine care îi muşcase. Primii au ajuns ăia cu protecţia câinilor. Pe urmă au ajuns ăia cu protecţia ţiganilor. Apoi au ajuns ăia cu protecţia copiilor. Dar nu asta voiam să spun. Căutând să trec de îmbulzeală (veniseră şi poliţiştii, care îi protejau pe cei care se băteau, îmbrâncindu-i pe ceilalţi), am nimerit lângă un băiat care a spus: “– Iată o scenă postmodernă”. Era un hippie de cinematecă rătăcit în epoca torrentz & clubbing. Tipul singuraticului dârz care jură pe Tarkovski şi Bergman, fâşâie pachetul de biscuiţi în punctul culminant al spectacolelor de dans abstract, zâmbeşte oarecum extatic (pardon, ek-static) la seminar şi scrie numai când profesorul tace la curs. Genul căruia nu-i trebuie decât 6 luni de studiu la B.C.U. pentru a decreta, obosit şi victorios, despre cam orice cuvânt mai şui, de la Heraclit la Rimbaud, de la Tasso la Brecht sau de la Gracián la Hegel: “E postmodern”. Am izbutit să depăşesc foarte complicata grămadă. În chip ciudat, exista un mic restaurant fără muzică. Am intrat. În partea stângă, vreo 15 oameni, bărbaţi şi femei, se dădeau cu fruntea, ritmic, de masă. Judecând după exactitatea sincronului, am dedus că erau artişti. M-am aşezat într-un colţ, am cerut o bere. La jumătatea halbei, un soi de plagă înjunghiată s-a postat lângă mine. Era zâmbetul patronului. N-am înţeles nimic din ce spunea, dar am lăudat serviciul impecabil, după care am tăcut. A mai durat un sfert de oră până când a sosit prietena cu care aveam întâlnire. Plaga înjunghiată s-a retras, iar noi am stat liniştiţi de vorbă. Câteva ore mai târziu, când am condus-o la taxi, 4 sau 5 artişti încă mai ţineau ritmul cu capetele de blat ONG-urile dispăruseră. În fine, singur, plimbându-mă puţin pe Splai (ştiam că sunt maşini destule prin Kogălniceanu, doar să fac dreapta pe Plevnei la Bulandra), o lumină de nesuportat mi-a apărut în faţă. Nu ştiu ce poate fi Damasc pe lângă Dâmboviţa. De fapt, poate că ştiu, dar mă folosesc de concizie ca motiv de a nu trăda ce am văzut.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign