Bucurestii Vechi si Noi

Casa Vacarescu de pe Podul Mogosoaiei

22 decembrie 2011 Dan Rosca Bucurestii lui Rosca

 

Pe Calea Victoriei, in capatul Strazii Franceze, fosta Ulita a Islicarilor, fosta Strada Carol I, este o casa aflata de cativa ani in reparatie si consolidare, acoperita cu un afis urias. Iata povestea ei.

Pe la 1770,  Ienachita Vacarescu cumpara casa lui Manolake Vatatze de pe Podul Mogosoaiei, ce fusese ridicata pe niste locuri ale Cantacuzinilor si era vecina pe atunci cu Manastirea Sf Ioan cel Mare [azi Palatul CEC]. Dupa alte surse casa ar fi fost construita pe la 1700 chiar de boierii Vacaresti.

Ienachita a fost mare dregator sub mai multi domni : logofat si apoi spatar al lui Alexandru Voda Ipsilanti, mare vistier sub Nicolae Voda Mavrogheni, mare ban si sfetnic in a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti, dar a fost si poet, istoric si filolog, autor al primei gramatici romanesti, tiparita la Viena in  1787  pe cheltuiala sa.

Multe a vazut casa de pe Podul Mogosoaiei, caci Ienachita Vacarescu a fost un mare iubitor al petrecerilor pana la ziua pe stil turcesc, dar si al femeilor ; desi casatorit a treia oara, casa era mereu plina de fete tinere si de lautari :

“… o multime de fete tinere si gingase, nimfe si baiadere, imbracate cu cele mai luxoase vestminte … il slujeau unind pe langa serviciul casei si talentele desfatatoare ale dansului si cantarii …”

“… ospetele se intind toata noaptea ; din pivnita suie mereu prafuitele sticle de Dragasani si Dealul Mare ; ca un nor gros se aseaza fumul ciubucelor si narghilelelor ; pe sala gem scripcile, suna cobzele, ofteaza lautarii, glumele se incruciseaza, de la ureche la ureche se soptesc ultimele aventuri amoroase ale lui Enachita …”

Ultimul “amor” era nevasta marelui ban Nicolae Dudescu :

“Enachita Vacarescu / Sade-n poarta la Dudescu / Cu anteriu de atlaz / Moare doamna de necaz [sotia lui], ii cantau lautarii.

Glumind pe seama pasiunilor poetului, unul din  prieteni ii compune o  “oda”  in greceste si i-o recita de fata cu oaspetii:

“… si nici una nu ti s-a impotrivit ! / Ce mai boier Enachita ! / Binecuvantat sa fie ! / Pe niciuna n-a lasat-o fecioara. / Ei, e si asta o fapta mare si boiereasca ! …”

Uneori, chiar poetul vorbeste de pasiunile sale :

“….. Spune, inimioara, spune, / Ce durere te rapune ? / Arata-mi ce te munceste / Ce boala te chinuieste ?…”

In 1797,  la doar 57 de ani, inima sa navalnica il lasa pe Ienachita.

In 1812, vaduva poetului, doamna Ecaterina (nascuta Caragea) vinde casa fostului vistiernic Ioan Hagi Moscu pentru 100.000 de taleri,  iar terenul alaturat casei,  lui Stefan Bellu, mare vistiernic si logofat al dreptatii sub Ioan Gheorghe Voda Caragea.

In 1810 Ioan Hagi Moscu isi ridicase niste case pe locul altora vechi pe Ulita Coltei, aproape de Biserica Coltei (in aceasta casa va functiona Primaria intre anii 1882-1912 – azi pe locul casei este parcul din fata TNB),  asa incat in 1818 vinde cu castig casa de pe Podul Mogosoaiei tot lui Stefan Bellu.

Nicolae Stoicescu scrie in “Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucuresti” ca Bellu darama vechile case si construieste chiar alaturi altele noi.

Cea mai insemnata intamplare petrecuta in casa Vacarescu-Bellu a avut loc in 1821 cand Stefan Bellu se refugiase cu familia la Brasov  de frica “Zaverei”,  iar casa a fost ocupata de pasalele turcesti si transformata in comandament.

Bimbasa Sava, fostul sef al garnizoanei Bucurestilor impreuna cu arnautii sai care fusesera de partea Eteriei,  sunt atrasi cu promisiuni de impacare in casa Vacarescu-Bellu si masacrati pentru tradare, de turcii lui Chehaia Bey, pasa din Silistra.

Lt-colonelul Dimitrie Papazoglu, martor ocular al evenimentelor de la 1821,  povesteste in imagini crunte despre vanatoarea de arnauti pe strazile Bucurestilor comandata de pasa din Silistra a doua zi dupa omorarea lui Sava :

“… Eu, autorul [cartii „Istoria fondarei orasului Bucuresti”], copil de zece ani, locuiam atunci cu parintii mei in Hanul Zlatarilor, in randul odailor de sus, de langa clopotnita, peste drum, azi, de Hotel de France [azi pe acest loc este edificiul Financial Plaza].

… Eram, prin urmare, in vecinatatea caselor lui Bellu si am vazut un manaf [calaret turc]  cu manecile camesii legate la spate, tiind in mana dreapta, de par, un cap, si in mana stanga, in care tinea fraul, avand iataganul ; fugea astfel cu capul spre conacul lui Chehaia Bey [casa Vacarescu-Bellu ocupata de turci]  pentru ca predandu-l casierului sa-si primesca beslicul [5 parale turcesti] si sa se intoarca pe uliti spre a vana alte capete. Acest macel a tinut patru ore in Capitala …”.

In  1833  Stefan Bellu moare si casa ramane fiului sau Alexandru, casatorit, intamplator sau nu, cu o fata din familia Vacarescu – vechii stapani ai locului.  Apoi Barbu, fiul lui Alexandru, mosteneste casa.

Intre 1848-1859 baronul Barbu Bellu inchiriaza casa Postei Austriece, prima posta care a functionat in Tara Romaneasca.  In 1859 imobilul este modificat de Dumitrache, urmasul lui Barbu, si “retrasa” pe noul aliniament impus pentru Podul Mogosoaiei [odaile din fata ce se gaseau pe actualul traseu al Caii Victorii sunt daramate].

George Potra scrie in “Bucurestii de ieri” ca in  1887  negustorul Sigmund Prager cumpara casele si deschide aici un magazin de blanuri de lux, binecunoscut in epoca. Peste un an darama cladirea si construieste pe vechile temelii o casa noua dupa planurile arhitectului George Mandrea.

Documentele vremii arata ca Sigmund Prager era unul din cei mai reputati negustori ai Bucurestilor ; astfel, in  1907  el a facut parte, alaturi de George Assan (fiul marelui industrias) si  de  bancherul Mauriciu Blank, din Comisia pentru alegerea proiectului de construire a Palatului Bursei si Camerei de Comert si Industrie.

In curtea din spate a fost vechiul paraclis  “Intampinarea Domnului”, ridicat, se pare, chiar de Vacarescu si care intre anii  1846-1887  a functionat, cu acordul proprietarilor, ca biserica parohiala. Pe la 1890, paraclisul ajuns in stare de ruina a fost demolat.

Dupa 1900 cladirea a fost inchiriata mai multor magazine.

Din pacate, in ciuda importantei istorice si a asezarii centrale, nu exista imagini dedicate special acestei case. Putinele fotografii gasite, sunt de la inceputul veacului trecut si sunt  “poze de grup”.

………………….

Biserica Zlatari, Palatul Postelor, Casa Vacarescu, Casa de Depuneri si Hotel de France in  1905 ; acum peretele nordic al cladirii este acoperit de blocul Prager :

Palatul Postei (spatele), Strada Franceza (Carol I) si Casa Vacarescu in fundal, stanga, la 1910 :

In stanga, casa Vacarescu, careia i se vede o parte din fatada bogat ornamentata, Palatul Casei de Depuneri, Hotel de France si Palatul Postelor si Telegrafului in  1913  –  langa casa se vede terenul ingradit pe care se va construi in curand Blocul Prager :

Inainte de Primul Razboi Mondial, pe terenul apartinand casei situat spre Palatul CEC,  Societatea Agricola construieste  Blocul Prager, fost sediu de banci, azi localul CEC-Bank :

In anii  ‘20-’30  pe celalalt teren lateral al casei,  situat catre Strada Raureanu s-a construit localul Bancii Urbane [azi apartinand Ministerului de Interne ?] :

In anii  ‘20 vaduva lui Prager a vandut cladirea Casei de Economii.

—————————-

Acum cativa ani, in spatele casei au avut loc sapaturi arheologice, iar cele descoperite : urmele unor si mai vechi paraclise, canale de aductiune a apei, monezi etc. alcatuiesc un important inventar stiintific. Ca suprafata si numar de vestigii, casa Vacarescu si curtea din spate au ajuns sa constituie al doilea sit bucurestean ca importanta, dupa cel de la Curtea Veche.

Azi casa Vacarescu este in proprietatea Loteriei Romane si se afla in reparatii de cativa ani. Imobilul urmeaza sa fie consolidat iar deasupra sitului Loteria intentioneaza construirea unui bloc de birouri. In prezent Ministerul Culturii face demersuri pentru includerea sitului in lista monumentelor istorice.

O fotografie mai reusita am obtinut din spatele casei, de la coltul Strazii Ilfov cu Splaiul.

Aceasta batrana cladire, mai corect denumita Casa Vacarescu-Bellu-Prager, daramata si reconstruita, modificata, iar daramata si recladita, poarta in ea multa istorie si a vazut multe, de la zaiafeturile lui Ienachita pana la sangele de pe podele al arnautilor, a vazut daramandu-se Manastirea Constantin Voda si ridicandu-se in loc Palatul Postelor, a vazut daramand-se Manastirea Sf Ioan cel Mare si construindu-se  Casa de Depuneri, a privit mustrator schimbarea vechiului curs al  Dambovitei, a asistat muta la demolarea Hanului Zlatarilor, pentru largirea Caii Victorii …

Redactat de Razvan Marius

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign