Obsesia cantităţii

Înăuntrul fiecărui om îşi află ascunziş un vierme…pe cât de mic, pe-atât de dibaci şi de iscusit în a-ndemna omul să vrea, să dorească, să muncească, să câştige şi să producă mai mult, tot mai mult, din ce în ce mai mult… „mai multul” şi „mai binele” fiind obsesiile harnicului şi neobositului vierme, preocupat de evoluţia omului sub semnul cantităţii.

Omul ar fi stat, poate, liniştit, văzându-şi de treabă şi mulţumindu-se cu puţin, dar hiperactivul şi lacomul vierme l-ar fi ameninţat, se pare, că în condiţiile astea n-o să aibă casă bună împreună.

Tot viermele a fost acela care, preocupat ca omul să devină mai bun, mai performant, mai productiv şi mai eficient în domeniul său de activitate, s-a gândit să-i „fure”omului tot timpul, ca nu care cumva acesta să se plictisească sau să-i vină cine ştie ce idei, să ia cunoştinţă de sine, de lume, de lucruri mai măreţe sau chiar să sfideze, doamne fereşte, gravitaţia în încercarea de a fi liber.  

Luându-i omului tot timpul, adică golindu-l de potenţialitatea şi posibilitatea fiinţei sale şi exilându-l, sub pretextul devenirii cantitative, în exteriorul său golaş, viermele rozător a reuşit, treptat, să corupă şi să alieneze aproape complet omul prin produsele (hiper)activităţii şi (hiper)eficienţei sale.

De aceea, nu trebuie să uităm că menirea viermelui este, în fond, aceea de a fi strivit – şi odată cu asta şi aservirea cantitativă faţă de timp.

Be Sociable, Share!

•