Bucurestii Vechi si Noi

Advertising 1981

11 februarie 2012 The Hungry Mole Bucuresti, simplu

scris de Ando

Tot încercând să  fac ordine pe rafturi, am dat de câteva almanahuri  ale ziarului “Scînteia”, de prin anii 80, care au inserate şi pagini de publicitate (mă gândeam ce frustrant trebuie să fi fost să lucrezi, în acea perioadă, în  domeniu… adică să născoceşti reclame pentru CEC, ADAS, ONT care erau, oricum, singurele instituţii pe domeniile respective!)

Sărăcia imaginilor şi stângacia textelor  nu m-au putut opri să le compar cu cele, mult mai vechi, de la Armyuser, care, măcar, mi-au trezit un sentiment de savuroasă duioşie faţă de entuziasmul cu care România se racorda la binefacerile serviciului telefonic.

Aşa că – având în vedere lunga aventură printre rable declanşată de HM – n-am scanat decât două pagini din alamanhul pentru anul 198, legate cât de cât de acest subiect.

Avem, aşadar, o pagină dedicată “noutăţii anului” adică DACIA 1310 şi cealaltă, care ne atenţionează asupra mijlocului de deplasare “cel mai accesibil, comod şi economicos”: motoretele MOBRA si MINIMOBRA !

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign