MIRCEA BOSTAN…

                 Născut în oraşul lui  Bacovia,  la 15 februarie 1955, Mircea Bostan trăieşte o copilărie snoabă până la tradiţie.După absolivirea cursurilor primare  şi gimnaziale  îşi consumă perioada de teribilism ca un elev de liceu nonconformist şi surprinzător  . Contrar tuturor previziunilor, în 1978 dă examen şi este admis la şcoala militară de ofiţeri activi de radiolocaţie de la Braşov, ulterior urmează cursurile Academiei Militare Generale, între anii 1987-1989. Renunţă la cariera militară în 1998 şi se dedică scrisului şi studiului psihologiei şi sociologiei,  devenind  în 2009 psiholog autonom.

                                             Vieţuieşte la Roman, gândind la negloria lui poetică şi la reconfigurarea omenirii.

                                             Premiat ca poet la Paris, Bistriţa Năsăud şi Iaşi, se adânceşte în literă şi ignoră cu bună ştiinţă lumea din preajma sa .

 Camera ta                                                                                             Paralelism accentuat

camera ta e obscură                                                                între mâinile mele  şi mâinile ei

căci lampadarul din colţ                                                         se afla iubirea

de mult a murit                                                                       între buzele mele şi buzele ei

durere se naşte                                                                        se afla sărutul

din zgomotul                                                                           iar noi îl amanetam prin reciprocitate

ce-l fac peştii-n acvariu                                                          unul celuilalt

şi mirosul florilor                                                                   între ochii mei şi ai ei

e parcă de mort                                                                       se afla speranţa

în camera ta                                                                             iar noi o prindeam

e tăcere                                                                                    făcând genele lasou 

şi moartea domneşte deplin                                                    între trupurile noastre dormea iubirea

în camera ta                                                                            iar noi o frământam

e numai paloare                                                                    cu mâinile… cu buzele…cu ochii…

e numai venin.                                                                      cu genele… cu trupurile…

                                                   (Din volumul “Sabia cu lunetă”-2000)

Pădurea                                                                                                Mozaic

pădurea de cleştar                                                                         Alexandru cel Mare

cânta în miezul nopţii sideral                                                       A decapitat Noduri

cu glas metalic şi amar                                                                 Înainte ca marele Cezar

când frunzele foşneau lugubru                                                     Să fi inventat  jocul de zaruri

 prin buzunarele boţite                                                                  pe malurile Rubiconului.

ale bătrânei toamne despletite                                                      Leonardo Da Vinci

pădurea de cleştar                                                                         A închipuit anticipat cărţile lui Verne

cânta un marş funebru                                                                  Şi surâsul.                                                               

cu acompaniament lunar                                                              Dali a cultivat trandafirii madrileni

din iarba cu nuanţe de smarald                                                     Împânzind străzile cu ei.

priveam prin trunchiurile de cleştar                                             Gogh a transmis simultan manuscrise

cântând în miezul nopţii                                                               Lui Giovanni Papini şi Edithei,

cu glas metalic sideral.                                                                 Bulversând cafenelele cu şansonete.

                                                                                                       Fluturându-şi negativismul

Cadouri                                                                                         Cioran

unii cred pe nimic                                                                         A dialogat mai mult  decât empatic

alţii nu cred nimic                                                                         Cu resemnatul creştin

şi dacă mi-am dat rendez-vous cu Dumnezeu                                Ţuţea,

asta nu certifică că am devenit sfânt                                               Când unul nu identifica dorul,

aşa că nu mă mai căutaţi în calendare                                             Iar celălalt regăsea teama,

moştenirea de pietre poveţe                                                            Vreme în care Nichita

a încremenit în faţa voastră                                                             Se străduia a ne învăţa

într-o dimineaţă cu două răsărituri                                                  Oda necuvintelor

pansament pentru rănile nopţii din voi.                                           În strop de geniu.

                                                    (Din volumul “ Dimineaţa adormiţilor”-2001 )

Banul                                                                                                            Urmărire

EU                                                                                                      călca pe urmele ei

nu miros şi nu vorbesc                                                                       precum un agent sub acoperire

mă-ncolăcesc                                                                                     în misiune

sugrum                                                                                               îi urmărea zvâcnetul sânilor

ucid                                                                                                   dornici de mângâieri nocturne

şi răscolesc                                                                                        până când mireasma lor                                                                           

bat casele prin voce de nebun                                                           îi fremăta epiderma

creând demenţe                                                                                trupul ei deveni

printr-un singur zornăit                                                                    obsesia retinei

plutesc prin mâini de la ocnaş la demnitar                                       redimensionându-l

şi vând şi cumpăr                                                                              în bărbăţia dorinţelor ei

TOT                                                                                                   călca pe urmele ei

e lumea înnebunită după pot                                                 tavalindu-se prin  ispite  

şi-mi fac de cap                                                                                 cu teama dispariţiei

în joc                                                                                                 către alte braţe

la cei bogaţi adorm în teanc                                                             călca pe urmele mirosului

la cei săraci mi-e jenă să adast.                                                        ca umbra felină a altcuiva

                                                                                                          nituit în angrenajul fricii.

                                                                    Epitaf

                                                 se bocea neîntoarcerea

                                       pe când corurile nopţii cucuveau liniştea

                                      criptele ochilor înroşite după lumina crucii

                                      deveneau felinarele groparilor

                                      toţi se împăcară cu neîmpăcările

                                      şi bufniţa sculpta noaptea cu ciocul întunericului.                                   

                                                       ( Din volumul “ Alb umed “ -2003 )

Hamlet la psihiatru                                                                              Mai au

rânceda carne a ideii                                                                     mai au scuipat la furcă

miroase a trădare                                                                            guri rebele

ăştia l-au trimis pe Hamlet                                                             mai au venin în creier

la psihiatru                                                                                     minţi tembele

să memoreze spaţiul dintre vertebrele                                           se spurcă lumea

trei şi patru                                                                                     în pocnet cadenţat

şi el atacă vertiginos ca un kamikaze                                            ca spart de nuci

obiective inexpugnabile                                                                 şi-o trag cu bucurie partenerii

într-o devălmăşie desăvârşită                                                         în balamucuri internaţionale

dedublat                                                                                          cu parfum de puci

între oglinzile neputinţei.                                                               mai au venin în guşă

                                                                                                       guri rebele

Lucid                                                                                             mai au scuipat în atrii minţi tembele.

Nebunul comandă  revoluţii

La apelul de seară.                                                                                Universal valabil

Apoi…                                                                                     tu nu mai poţi, eu nu   mai vreau        

Decoră morţii.                                                ne diluăm iubirea în ceaţa crâşmelor de  mahala

Beţiv jovial                                                               convenţional ne salutăm gândind cu totul altceva

Încânta asistenţa                                                                  eu nu mai vreau, tu nu mai poţi                                                                                                                                            

Fredonând fals imnul mahmurelii.                                   ne terfelim iubirea în plen de tribunale                                     

Vânzându-se pe o cinzeacă                                  asistaţi de guri cascade  de netoţi                                              

Urât mirositoare                                                                  tu nu mai ai răbdare, eu nu te mai râvnesc                                                                                                                           

Lichefiată                                                                                      mototolim eternul te  iubesc.                      

Învăţa arta falsei smerenii                                                      ( Din volumul “ Cu Dumnezeu înainte şi  La şcoala milei de sine.                                                            cu dracu’-n cârcă”-2008  )                           

( Din volumul  “ Chirurgia cuvintelor “ -2004)

Be Sociable, Share!

•