DE VAZUT: Lari Giorgescu in EMIGRANTII

M-am convins! Bucurestiul abunda in oameni frumosi. Pentru mine, un om frumos este un om viu, care arde de pasiune pentru ceva. Curios, creativ, aflat intr-o permanenta expansiune de sine. Asa cum este si actorul Lari Giorgescu, pe care il poti vedea jucand sambata 7 aprilie, de la ora 20, la La Scena, intr-unul dintre cele mai indragite spectacole independente de teatru: Emigrantii.

Emigrantii este un spectacol cu o poveste mai putin obisnuita..

Este o piesa la care eu, impreuna cu colegii mei Silvian Valcu si Vladimir Turturica, am lucrat singuri, fara regizor. Imediat dupa ce am terminat masteratul, ne-am propus sa dam un alt tip de examen, sa lucram singuri o piesa de teatru, sa vedem daca suntem in stare. Spre surprinderea noastra, lucrurile s-au legat frumos. Cei de la Institutul Polonez ne-au ajutat cu drepturile de autor si cu o parte din banii pentru productie. A iesit un proiect 100% independent, facut de trei oameni de dragul de a face teatru. Mai mult decat atat, rasplata absoluta a fost faptul ca a fost singurul spectacol de teatru independent invitat in Festivalul National de Teatru de anul trecut (in afara teatrului ACT). Piesa are in continuare succes si este invitata sa participe la festivaluri.

Asadar, se poate si fara regizor…

E mult mai greu fara regizor. Iubim sa lucram cu regizor. Eu ma entuziazmez foarte mult cand mi se ofera lucruri greu accesibile mie. Dar si cand ma intalnesc cu regizori care stiu sa lucreze cu actorii.

Cum ati lucrat la Emigrantii?

Nu am avut o idee regizorala. Timp de trei luni de zile, am incercat sa intelegem textul  si personajele despre care vorbeste autorul si sa le punem in scena.  Sa facem sensibil ceea ce este doar inteligibil

Cum ati ales acest text?

Silvian cunostea textul de ceva vreme. Si chiar daca am facut mai multe lecturi, din mai multi autori, in final am tras o linie si am ales “Emigrantii”. Am facut piesa si pentru ca am vrut ceva care sa ne provoace si pentru ca noi credem ca, in alte conditii, nu am fi fost distibuiti in aceste roluri. Sunt doua personaje contre- emploi.

Mai exact..

Aici joc un intelectual de 35 de ani, cu o mentalitate diferita de a mea, intr-o epoca diferita. Este un personaj trecut prin viata, care a trait niste experiente traumatizante. A fost persecutat politic, a fost nevoit sa fuga din tara, sa-si paraseasca  familia. Asadar, contextul nu este foarte accesibil unei persoane de varsta mea…

Pentru ca a venit vorba de varsta si experienta de viata, cat conteaza una si cat conteaza cealalta in personalitatea cuiva?

Varsta conteaza foarte putin, conteaza mai mult experienta de viata. Si capacitatea de a intelege anumite lucruri. Ce mi se pare mie foarte interesant este ca nu tot timpul trebuie sa fii nevoit sa traiesti unele lucruri rele pentru a le putea intelege. Dar capacitatea de a invata din lucruri pe care le vezi, despre care auzi vorbindu-se, este ceea ce conteaza cu adevarat.

Continuand in acelasi registru si facand un exercitiu de imaginatie cum iti place tie, cum il vezi pe actorul Lari Georgescu la vreo 65 de ani?

Eu sper si imi doresc sa mor mai tanar de atat. Suna socant dar ma simt foarte legat de corpul meu si de felul in care reactioneaza la impulsurile pe care i le dau si pe care le primeste din afara. Sunt foarte dependent de el si ma agat de tot ce pot sa fac cu el. Cred ca as trai o depresie foarte mare sa vad ca nu mai raspunde cum raspunde acum. Cel mai tare ma sperie ca ma voi trezi dimineata cu dureri de spate si ca va dura o jumatate de ora sa ma montez si sa plec de acasa.  Ca sa raspund la intrebare, la 65 de ani ma vad facand tot asta, ma vad tata si bunic si ma mai vad petrecand foarte mult timp in natura.

Crezi ca ai putea ajunge sa fii si tu profesor pentru actorii mai tineri?

Sunt foarte legat de ceea ce fac si acum nu vad in aceasta ipostaza. In plus, mi se pare ca e genul de efort care te distrage. Iar atunci cand ma ocup de o piesa, ma gandesc numai la asta si merg numai in directia asta. Predatul mi-ar lua foarte mult din concentrare.

Stiu ca domnul Ion Lucian inseamna foarte mult pentru tine..

Pe domnul Ion Lucian l-am intalnit in urma cu doi ani. Dincolo de realizarile pe care le cunoaste toata lumea, mai putin stiut este faptul ca el a luat o mana de 15 tineri actori, i-a pus pe scena si i-a transformat intr-o echipa. In Romania, cel putin in ultimii ani, nimeni nu a mai incercat sa faca asta. Iar sansele care ni se ofera noua, ca tineri actori, sunt ca si inexistente. Ori ti le creezi singur, ori te faci barman. Domnul Ion Lucian ne-a dat sansa sa ne  intalnim cu scena, cu un sistem profesionist de teatru, sa fim o familie. Pentru ca ce a facut el la teatrul Excelsior, este o familie.  Si este foarte, foarte frumos. Si tocmai asta imi da curaj sa vorbesc despre dansul. Iubea foarte mult tinerii actori si a facut ceva pentru ei.

Dar tu stiai care este conditia tanarului actor in Romania, cand te-ai apucat de teatru..

Nu, habar nu aveam. Nu stiam ce se va intampla cu mine. Stiam ca este foarte, foarte greu. Dar chestia asta nu m-a facut si nu ma face nici acum, sa dau inapoi. Stii ca atunci cand este mai greu, esti obligat sa fii mai creativ. Trebuie sa inveti sa te descurci. Desi eu nu cred ca asa e normal, ca asa ar trebui sa se nasca creativitatea in oamenii din profesia mea.

Dar cum ar trebui sa fie?

Mie mi-ar placea ca tinerilor actori sa li se dea o sansa de a lucra. Ei de asta au nevoie si dupa asta tanjesc. Sa lucreze in conditii de minim profesionalism. Doar asa poti invata.

Anul acesta te vom vedea si intr-un lung metraj..

Da, pana acum am aparut destul de mult in scurt metraje si medii metraje. Iar anul trecut am primit primul rol important intr-un film de lung metraj. Filmul se numeste “Portrete in padure”, este regizat de domnul Dinu Tanase si sper sa apara anul asta in cinematografe.  Sunt foarte entuziasmat de ideea de film. Cred ca un actor complet trebuie sa faca si asta doar ca in Romania este un lux sa apuci sa faci si film. Din pacate, sunt aceiasi trei- patru actori care se invart in ceea ce inseamna cinematografia romaneasca. Eu cred ca diversitatea nu strica.  Poate ca ar fi bine ca regizorii de film sa mai mearga si la teatru, sa vada si alti actori.

Ai juca in telenovele?

Mi s-a propus de multe ori dar am refuzat. Sper sa nu fiu constrans de situatie – materiala, sa fac asta. Este un tip de compromis pe care e bine sa nu-l faci. Se opune crezului pe care il am despre profesia pe care mi-am ales-o.

Iar acesta este…

Eu cred ca trebuie sa faci lucruri care sa te motiveze si care sa te faca sa devii tot mai creativ. Eu cred ca a lucra in pripa si in graba si superficial, a ajunge foarte repede la popularitate, nu este deloc sanatos. Cred ca nu este bine ca un actor sa arda etapele. Si eu m-am grabit sa fac asta, la inceput. Sunt impotriva supeficialitatii.

Ce te pasioneaza in afara scenei?

Imi place foarte mult sa merg cu bicicleta. Asta este o pasiune pe care o am din copilarie, atunci cand ma plimbam foarte mult cu bicicleta impreuna cu prietenii mei. Acum pregatesc o calatorie pe bicicleta in Norvegia, impreuna cu colegul meu Vladimir Turturica. Timp de doua luni vom face un tur de 4500 km al fiordurilor si al celor mai frumoase locuri de acolo, din care va rezulta un film documentar. Plecam in jurul datei de 25 iunie si ne intoarcem in jurul datei de 25 august.  Vom dormi in cort si ne vom hrani din provizii. Imi mai place sa joc fotbal – din cand in cand si imi mai place foarte mult sa dansez dans contemporan. Am lucrat cu Gigi Caciuleanu la  “QuiBaDa” iar de pe 1 mai ne apucam de un nou spectacol, care se va monta la Teatrul National.  Prin intermediul domniei sale, am avut ocazia sa o cunosc pe doamna Miriam Raducanu – un om cu care am facut un spectacol pe versurile lui Emil Botta, despre care as putea vorbi ore intregi, cu care  am rezonat 100% de la care am invatat ca a fi curios este ceea ce te tine in viata, ceea ce te face sa mergi mai departe.

http://prinorasulbucuresti.wordpress.com/