Primim la redacţie următoarele rânduri:
“Sunt trist. M-am gândit cum ar fi dacă aş prinde Peştişorul Pirat. Peştişorul Pirat este acela care, în locul celor trei dorinţe împlinite din varianta clasică, îţi oferă puterea de a sparge trei parole. Cum, de multă vreme, caut o manieră de a-mi distruge prietenii, mi-a surâs ideea. Câteva minute. Apoi am reflectat şi totul s-a dovedit gri.
Ce să aflu? Îmi doream o informaţie cu adevărat devastatoare. Nu mă interesa o mică furtună cu 7 valuri în foi centrale. Nu. Voiam ceva metafizic, o monstruozitate absolută, ceva închizând imediat victimei porţile societăţii, ale Paradisului şi ale memoriei suportabile, ceva eliminând complet şi definitiv un om. Sunt însă convins că nu am de unde scoate aşa ceva de la cunoscuţii mei. Spun «cunoscuţi», prin urmare incluzând aici adversarii, ba chiar şi persoanele indiferente. Numai găinării. Unul şi-o fi înşelat soţia; un altul o fi comis un plagiat. Or fi şi delapidatori, hoţi, proşti, derbedei, curve, mincinoşi, bârfitori. M-aş fi simţit un pic mai bine dacă aveam pe listă un criminal, un incestuos, o canalie de mare anvergură. Însă nici atunci nu m-aş fi socotit un răsfăţat.
Am putea crede că totul se reduce la mediocritatea, eventual la nulitatea unei epoci. Că azi, adică, nici mârşăvia nu mai este ce-a fost. Ca strategie de împăcare cu soarta, genul acesta de consideraţiuni funcţionează. Dar pesimismul meu nu este unul istoric: este unul privind însăşi condiţia ontologică a omenirii.
Să presupunem că aveam în agenda telefonului (sau în cea din e-mail) nume ca Stalin, Hitler, Timur Lenk, Nero, Iuda Iscarioteanul… Şi? Mare şmecherie. Să ucizi ori să trimiţi la moarte câteva milioane de amărâţi, să ridici o piramidă de cranii, să arzi o cetate şi să-ţi hăcuieşti mama, să-l vinzi pe Fiul lui Dumnezeu. Mici huligani. Impostori. Nici dacă eram coleg de birou cu Satan nu m-aş fi declarat mulţumit. Fiecare dintre mărunţii infractori de mai sus a fost, la timpul său, dat în gât. Şi? Există încă, bine-merci, stalinişti, hitlerişti, satanişti. Nu spun că asemenea grupuri de admiratori sunt un model de normalitate, însă existenţa lor dovedeşte că delictele fiecăruia n-au fost în măsură să-i radieze pur şi simplu din schemă, să-i dezintegreze. La fel ca nişte funcţionari care au uitat să treacă în registru o sumă, au avut parte de scandalul lor, după care, iată, au început să fie «resocializaţi». De acord, sunt cum sunt, dar sunt. Eu visam la ceva superior, la ceva apt a extirpa realmente o prezenţă din timp şi din cosmos.
Dat fiind că nu întrevăd posibilitatea de a găsi o vină demnă de acest nume şi îndeplinind aceste exigenţe, prietenii mei pot sta liniştiţi. Matrapazlâcurile lor sunt uneori comice, aproape mereu înduioşătoare. Iar cu Peştişorul Pirat aş proceda cum procedează pescarii sportivi. L-aş cântări, mi-aş face poză cu el şi l-aş arunca înapoi în apă”.
Fir întins!
21/04/2012 at 12:17
Exista si asemenea fapte iesite din comun, dar in general nu sunt facute publice. Iar cei care le afla sunt constienti de gravitatea lor si se tem la randul lor sa le divulge.
Iti recomand sa vizionezi filmul “Ratiuni de stat”, acolo e vorba de un savant care descoperise o metoda de a ucide orice om de la distanta, dupa bunul plac. De asemenea am citit intr-o carte despre un cercetator (nu mai retin din ce tara), un fizician care reusise sa puna la punct o reactie nucleara in urma careia soarele ar fi disparut pt totdeauna. In cele din urma s-a aflat si a fost omorat de catre guvern in cel mai mare secret.
Te rog sa urmaresti si balbaielile legate de functionarea acceleratorului de particule de langa Geneva, de gafele si secretomania care insotesc acele cercetari. Dupa mine, ceea ce se va descoperi prin acele experimente va schimba complet fata lumii noastre.