Bucurestii Vechi si Noi

R.V. Jones: Fizicianul care a înfrânt aviaţia nazistă

04 noiembrie 2012 George Damian Istorie

Bătălia Angliei nu a fost câştigată doar de la manşele avioanelor de vânătoare: Reginald Victor Jones, un fizician britanic, a dus o acerbă luptă împotriva aviaţiei naziste dintr-un simplu birou. Jones a câştigat încleştarea minţilor cu fizicienii germani, învingând în aşa numitul “Război al undelor” purtat deasupra Canalului Mânecii. R.V. Jones este considerat părintele “informaţiilor ştiinţifice” – practic şi-a folosit studiile de fizică în contracararea noilor arme germane.

Propaganda nazistă sublinia permanentă iminenţa apariţiei unei arme minune care să încheie brusc războiul – de fapt era vorba de cercetări intense pentru ghidarea electronică a avioanelor pe timp de noapte, dezvoltarea rachetelor balistice, a radarelor. Sarcina lui Jones era să prevadă ce noi dezvoltări ar putea să aibă armamentul german şi cum vor putea fi contracarate. R.V. Jones s-a achitat cu succes de sarcina primită – iar în semn de apreciere CIA a înfiinţat în 1993 “Pemiul R.V. Jones” care este conferit oamenilor de ştiinţă cu contribuţii în domeniul securităţii.

Un spion atipic

Biografia lui Reginald Victor Jones se confundă până în 1939 cu cea a unui fizician obişnuit. În 1932 a absolvit Wadham College, Oxford după care şi-a dat doctoratul în fizică în 1934, lucrând la Laboratorul Clarendon. {i-a continuat studiile în astronomie la Balliol College, Oxford. În 1936 cariera sa a cunoscut o schimbare – care totuşi nu l-a îndepărtat de studiile de fizică: s-a angajat la laboratorul din Farnborough al Ministerului Aerului, unde s-a ocupat de probleme “legate de apărarea Marii Britanii de un atac aerian”. La Farnborough R. V. Jones s-a ocupat de studiul undelor infraroşii, militarii intenţionând să le folosească în depistarea aeronavelor inamice pe timp de noapte.

În septembrie 1939 R.V. Jones avea să ocupe postul unde să contribuie major la victoria Marii Britanii: a fost angajat în calitate de expert ştiinţific pentru Departamentul de Informaţii al Ministerului Aerului. Nici un om de ştiinţă nu mai lucrase până atunci într-un serviciu de informaţii, iar angajarea lui Jones a constituit pentru mulţi o inovaţie inutilă.

Jones a reuşit să se adapteze la noua situaţie foarte repede – iar glumele din perioada studenţiei le-a repetat în timpul războiului pe spinarea germanilor la scara naţională, având la dispoziţie orice fel de resurse – după cum îi plăcea să spună. Un exemplu îl constituie bătălia pentru Malta, când germanii reuşiseră să bruieze extrem de eficient radarele britanice de pe insulă. Militarii disperaţi l-au întrebat pe Jones ce să facă, iar răspunsul lui a fost să nu facă nimic, să continue să scaneze ca şi până atunci. După două săptămâni, germanii lipsiţi de informaţii privind eficienţa măsurilor de bruiaj şi văzând că radarele britanie operează în continuare, au încetat să emită semnalele de bruiaj.

Undele Lorenz

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, atât germanii cât şi britanicii ajunseseră la aceeaşi concluzie: pentru a fi eficiente, bombardamentele trebuie efectuate pe timp de noapte, concluzie datorată dezvoltării artileriei antiaeriene şi a aviaţiei de vânătoare. RAF (aviaţia militară britanică) a investit masiv în antrenarea unor navigatori care să ghideze bombardierele după poziţia stelelor – în vreme ce Luftwaffe (aviaţia militară germană) a preferat să cerceteze posibilitatea navigării cât mai precise pe baza undelor radio. Navigaţia aeriană pe baza poziţiei stelelor s-a dovedit a fi în practică un eşec total, iar britanicii au trebuit să renunţe la ea, însă înainte de a-şi trimite bombardierele asupra Germaniei Londra a trebuit să alunge bombardierele germane.

Luftwaffe s-a folosit de un sistem cât se poate de simplu pentru orientarea bombardierelor sale, respectiv undele Lorenz. Sistemul era deja pus în aplicare pentru a ghida aterizarea avioanelor în condiţii meteorologice nefavorabile: un emiţător de la sol transmitea de-a lungul pistei de aterizare două semnale, pe partea stângă “puncte”, pe partea dreaptă “linii”, iar piloţii nu trebuiau decât să-şi alinieze aeronava faţă de aceste semnale până când ele se suprapuneau – semn că se află pe direcţia cea bună.

Prima aplicare în război a undelor Lorenz a fost numită de germani Knickebein (picior şchiop) şi folosea două transmiţătoare: unul la Stollberg, lângă graniţa cu Danemarca, celălalt la Kleve, la graniţa occidentală. Cele două emiţătoare puteau fi rotite, iar punctul de intersecţie constituia semnalul de atac pentru bombardierele germane. Luftwaffe credea că astfel îşi va putea ghida eficient aeronavele deasupra oricărui punct de pe harta Marii Britanii.

Radar german
Disputa

Responsabilii RAF nu credeau că germanii ar putea pune în aplicare un sistem eficient de navigaţie aeriană bazat pe unde radio, iar primele avertismente venite din partea lui R.V. Jones au fost respinse – deşi fără o contraargumentaţie credibilă. Consilierul ştiinţific al premierului Winston Churchill, fostul şef al lui Jones la laboratorul Clarendon, fizicianul Frederick Lindemann susţinea că undele transmise de germani nu ar fi urmat curbura pământului şi astfel nu ar fi fost eficiente.

Între timp R.V. Jones aduna dovezi privind existenţa “bulevardelor” electronice germane. Una dintre aceste prime dovezi a rezultat în urma cercetărilor bombardierelor doborâte. Germanii au deghizat receptorul de pe bombardiere într-un receptor obişnuit pentru aterizarea asistată de la sol – însă Jones a ajuns la concluzia că acestea erau mult prea sensibile şi bine reglate. Interceptări ale convorbirilor purtate de piloţii germani luaţi prizonieri indicau faptul că există unde radio folosite în ghidarea bombardamentelor.

Insistenţa lui Jones pentru a verifica dacă într-adevăr există unde Lorenz deasupra Londrei a dat rezultate. Churchill l-a primit şi i-a ascultat argumentele în favoarea existenţei “bulevardului undelor”. Premierul britanic îşi aminteşte şedinţa astfel: “Jones a intrat şi a luat loc în capul mesei. Conform planului l-am invitat să deschidă discuţia. Timp de 20 de minute sau mai mult a vorbit cu voce joasă, desfăşurându-şi şirul dovezilor circumstanţiale, care prin fascinaţia lor convingătoare nu au fost depăşite niciodată de poveştile lui Sherlock Holmes”. Churchill a ordonat să-I fie puse la dispoziţie lui Jones mijloacele necesare pentru a dovedi existenţa undelor Lorenz. Un avion Avro Anson a fost echipat cu un radio şi trimis să scaneze cerul Londrei – echipajului nu I s-a spus ce caută, ci doar să caute un anumit tip de semnal. După câteva zboruri a fost identificat primul sistem german Knickebein al cărui punct de bombardament era deasupra fabricii Rolls Royce din Derby – la acea dată singurul loc unde erau fabricate motoarele Merlin pentru avioanele de vânătoare Spitfire. Militarii britanici au intrat în panică şi au ordonat măsuri immediate.

“Aspirină” pentru “migrene”

“Knickebein” a primit numele de cod britanic “Migrena” şi a fost tratat cu “Aspirina” – o serie de măsuri simple şi eficiente imaginate de R.V. Jones pentru inducerea în eroare a piloţilor germani. Britanicii au instalat emiţătoare care operau pe aceeaşi frecvenţă cu cele germane şi care emiteau o serie de “puncte” apropiate de “punctele” emise de germani. Drept urmare piloţii Luftwaffe erau tentaţi fie să se apropie de “punctele” britanice fie să se îndepărteze de ele – în ambele cazuri fiind deviaţi de la cursul care ar fi dus la ţintă. Mai mult, unii piloţi germani – lipsiţi de orice fel de antrenament în navigaţia pe timp de noapte lipsită de control radio – au aterizat pe aeroporturi engleze ferm convinşi că au ajuns acasă.

Răspunsul Luftwaffe nu a întârziat – şi oricum nu intenţiona să folosească Knickebein pentru bombardamentele la mare distanţă. Bombardierele germane au fost echipate cu “X-Great” – “aparatul X” – o variantă complet automatizată a Knickebein. Acest nou sistem se baza pe o serie de patru unde radio cu o frecvenţă de 60 MHz: primul semnal stabilea direcţia de deplasare, celelalte trei semnale setând un computer analog care stabilea distanţa până la lansarea bombelor. X-Gerat a fost folosit prima dată într-o serie de atacuri asupra oraşelor Coventry, Wolverhampton şi Birmingham în noiembrie 1940. O serie de bombardiere He 111 dotate cu X-Great au fost folosite pentru a lansa bombe incendiare care au marcat zona ce trebuia atacată, restul avioanelor nemaiavând nevoie de o navigaţie precisă. Dezastrul de la Conventry – unde oraşul a fost transformat în ruine, i-a speriat pe conducătorii britanici tot atât cât analiza de după bombardarea oraşului Birmingham, care arăta că majoritatea bombelor germane au lovit ţinte la mai puţin de 100 de metri de centrul undei direcţionale, o precizie pe care bombardamentele pe timp de zi o puteau atinge rareori.

Bruierea noului sistem al Luftwaffe s-a dovedit a fi mai dificilă şi a reuşit abia după ce britanicii au capturat un He-111 intact şi au putut studia “aparatul secret”. “Aspirina” în acest caz a fost un prim semnal fals care să declanşeze computerul analog mai înainte – dificultatea consta în găsirea semnalului original pentru a putea determina ţinta probabilă a raidului şi a stabili exact unde să fie deturnate bombele germane.

Zeul chior

Victoriile în cazurile “Knickebein” şi “X-Gerat” l-au făcut pe Jones să segândească la ce alte sisteme ar putea dezvolta germanii într-un timp scurt şi l-au convins că dacă noul sistem ar fi blocat rapid ar descuraja total Luftwaffe. Interceptările descifrate ale comunicaţiilor germane menţionau existenţa unui nou sistem de navigare electronică denumit Wotan. Jones a contactat analiştii specializaţi în cultura germană a spionajului britanic şi a aflat că Wotan era unul din zeii mitologiei nordice care avea un singur ochi – ceea ce a dus la concluzia că Luftwaffe va încerca un sistem bazat pe o singură undă. Jones s-a inspirat din “Raportul Oslo” – un document primit în 1939 care indica posibilele dezvoltări ale armamentului german – şi a ajuns la concluzia că sistemul Wotan va folosi o undă radio care să fie primită de un bombardier şi retransmisă staţiei de pe caontinent care ţinând seama de viteza avionului urma să-i stabilească poziţia exactă şi să-l ghideze.

“Wotan” a fost bruiat încă de la prima folosire: Jones s-a folosit de transmiţătorul experimental al televiziunii BBC care avea aceeaşi frecvenţă cu unda germană. Amestecul semnalului lui Jones avea să-I facă pe piloţii germani să-i acuze pe operatorii de la sol că transmisia lor este defectuoasă. După câteva raiduri perturbate de intervenţiile lui Jones, piloţii germani şi-au pierdut cu totul încrederea în sistemele electronice de navigaţie iar Luftwaffe a început să înţeleagă că a pierdut Bătălia Angliei.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign