RADU BOROIANU: „Eu aş găsi mult mai justificat un marş de protest pentru Moara lui Assan, decât pentru Hala Matache”

02 martie 2013 Miron Manega Arte si artisti

Radu Boroianu este noul ministru secretar de stat pe probleme de patrimoniu. Care constituie, probabil, cel mai dificil domeniu al culturii, având în vedere, pe de o parte, bătălia imobiliarilor pentru a pune mâna pe clădirile monument din zonele scumpe, iar pe de altă parte, protestele contestatarilor de avize urbanistice. Radu Boroianu este, aşadar, între ciocanul protestatarilor şi nicovala „vânzătorilor” de monumente care l-au precedat. Când i-am luat acest interviu, tocmai avusese loc protestul mai multor organizaţii pentru salvarea Halei Matache. Printre protestatari se afla şi Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. Un protest „monumental” (50 de persoane), ca şi monumentul în cauză…

 

E vraişte mare!”

 

Sunteţi – sau aţi fost – preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de Artă din România (ACOAR) şi manager al European Art Gallery. Mai sunteţi?

În mai 2012 am renunţat la activitatea mea de administrator al European Art Gallery pentru că intenţionam, aşa cum am convenit cu colegii mei din PNL, să intru în politică. Şi mi se părea normal, chit că n-aveam nicio funcţie administrativă, să nu încurc domeniile de activitate. Atunci am şi anunţat că, în secunda în care această reimplicare în politica activă va duce la o preluare de funcţie, indiferent care va fi aceea, voi renunţa şi la cea de preşedinte al Asociaţiei Comercianţilor de Opere de Artă din România. Era obligatoriu. Cu atât mai mult când acest lucru s-a întâmplat, venind la Ministerul Culturii. N-aveam cum să conduc o asociaţie profesională care se ocupa de negoţul de artă şi, în acelaşi timp, să fiu demnitar al statului român. Am făcut-o din vreme, înainte de a fi numit, în aşa fel încât să nu existe nicio posibilitate de interpretare…

Adică să nu aveţi nicio vulnerabilitate…

În afară de vulnerabilitatea ideilor mele… Problema este că răspund de domeniul, cel mai sensibil, probabil, din ograda Ministerului Culturii, şi anume patrimoniul naţional în integralitatea lui…

 

Ce-aţi găsit?

E vraişte mare! Pe de o parte sunt probleme de ordin legislativ, pe care trebuie să le îndreptăm printr-o lege mult mai articulată a patrimoniului, şi mult mai apropiată de legislaţia europeană, pe de altă parte este un haos în lista monumentelor istorice. Pentru că fiecare le-a trecut sau le-a scos cum a vrut, în funcţie de interesele sau de fuduliile sale locale. Trebuie, deci, făcută o listă corectă a monumentele de grupa A, grupa B şi eliminate de pe liste obiective care n-au ce căuta acolo. După aceea trebuie eliminată starea de incompatibilitate a celor care participă la analiza, la cel mai înalt nivel, a patrimoniului naţional dar, în acelaşi timp, se ocupă intens de restaurarea aceluiaşi patrimoniu. E un conflict de interese aici, care nu mai poate fi tolerat… Sunt, aşadar, foarte multe probleme de natură organizatorică. Abia după ce le vom limpezi pe acestea, vom începe să facem lumină şi în modul dezastruos prin care, până acum, autoritatea statului a prezervat acest patrimoniu. Fie că vorbim de patrimoniul mobil, fie de cel imobil sau imaterial…

 

„Nu găsesc un motiv coerent al apărării cu atâta îndârjire al acestui aşa-zis monument istoric”

 

Apropo de monumente. Cum rămâne cu hala Matache? Circulaţia este şi acum întreruptă…

Degringolada de care spuneam se reflectă şi în atitudinea opiniei publice.Tocmai a avut loc o manifestaţie în faţa Ministerului Culturii, unde nişte ONG-uri, unele stimabile, conduse de oameni care ar trebui să aibă o pricepere deosebită în domeniu, au venit să protesteze pentru că Ministerul Culturii, mai exact Comisia Monumentelor Istorice, a dat aviz favorabil, într-o formă anume, unui proiect de urbanism care ar aduce atingere aşa-zisului monument istoric Hala Matache…

 

 Hala Matache în perioada interbelică

 

Să înţeleg că nu împărtăşiţi părerea acestor protestatari…?

Ţin să precizez că eu sunt bucureştean. Iubesc Bucureştiul, în măsura şi în termenii în care merită să fie iubit, şi am opiniile mele despre anumite cartiere bucureştene, care nu merită să fie iubite cu aceeaşi măsură. În acelaşi timp, ca bucureştean, doresc să am o viaţă ceva mai bună şi mai sigură. Or, asta depinde şi de felul în care circulăm în acest oraş. Nu găsesc un motiv coerent al apărării cu atâta îndârjire al acestui aşa-zis monument istoric. În primul rând pentru că i s-au adus două transformări care i-au alterat istoricitatea. S-a întâmplat în două etape cvasicontemporane. Una a fost în 1930, cealaltă în 1960. Atât aspectul exterior, cât şi materialele folosite în cele două „retuşuri” îl fac să nu mai corespundă deloc cu aşa-zisul monument creat în 1886. Mai mult decât atât, chiar dacă actualul imobil ar fi fost identic cu clădirea din secolul al XIX-lea, tot aş fi spus că e necesară o translare, pentru a putea crea o arteră de circulaţie normală, modernă, într-o zonă cu trafic intens.

 

Nu vă deranjează, totuşi, faptul că „imobiliarii” abia aşteaptă să ocupe locul rămas liber?

N-aş putea spune că sunt fericit că, într-o zonă cu un oarecare parfum de epocă, or să apară cine-ştie-ce mastodonţi oribili, cu arhitectură nestudiată. În acelaşi timp sunt conştient de faptul că s-a dărâmat o „păduchelniţă” socială, o crescătorie de şobolani în mijlocul oraşului, unde tot felul de indivizi drogaţi îşi făceau veacul. Pe de altă parte, clădirea se afla într-un stadiu avansat de degradare, de aceea translarea sa, prin demolare şi reconstruire, era necesară şi din acest punct de vedere. Iar propunerile pentru această soluţie au fost făcute de arhitecţi renumiţi… De un renume cel puţin egal cu al acelora care se opun. Unul dintre ei este profesorul Constantin Enache, şeful catedrei de Urbanism de la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti.

 

 

Palatul Ştirbei

 

Nu vă e teamă că atitudinea dumneavoastră vă va aduce impopularitate?

Sunt gata să suport consecinţele unor opinii contrare. Dar nu pot să nu observ că, aceeaşi oameni care protestează acum, nu au fost la fel de vocali cu ocazia dărâmării atenanselor Palatului Ştirbei şi punerea în pericol a acestui palat, proiect făcut de colegii celor care protestează acum. N-am văzut atunci manifestaţii de stradă… Repet: Palatul Ştirbei, care e una dintre cele mai frumoase şi mai vechi clădiri ale Bucureştiului (a fost ridicat în 1835), se află în grav pericol din cauza deschiderii şantierului… Dincolo de faptul că a fost distrusă, în bună parte, cea mai veche pivniţă de vinuri din sudul ţării… În concluzie, trebuie să avem o ordine şi o coerenţă a priorităţilor. Adică să prezervăm ceea ce e de prezervat, dar să dăm voie şi Bucureştiului să respire, atunci când se poate.

 

 Casa Miclescu acum

 

Mai sunt şi alte monumente în care consideraţi că opinia publică ar fi trebuit să ia atitudine?

Casa Miclescu de pe Kiseleff, de exemplu, unde se află una dintre cele mai frumoase picturi de interior, realizată de George Demetrescu Mirea. Din punct de vedere al legalităţii e greu să faci ceva, casa a fost cumpărată de un fotbalist, dar aici aş amenda atitudinea, sau mai bine zis indiferenţa, întregii obşti. Ca şi în cazul monumentului Moara lui Assan. Este absolut strigător la cer ce se întâmplă acolo. Din cauza unor drepturi litigioase, cumpărate de nu-ştiu-cine, e împiedicată ocrotirea monumentelor istorice. Or, Moara lui Assan este, probabil, cel mai important monument istoric din categoria construcţiilor industriale. Nici Ministerul Culturii nu s-a ocupat cum trebuie de asta, nici Comisia Monumentelor Istorice, nici primăriile – cea de sector şi cea de municipiu – , nici societatea Civilă. Nimeni! Stăm aproape neputincioşi, legaţi de mâini şi de picioare de o lege strâmbă, neputând să acţionăm cum ar trebui…

 

 

Cum ar trebui?

Să expropriem această proprietate de care-şi bat joc unii şi alţii şi, în colaborare cu alte autorităţi ale statului, să o putem reda circuitului cultural şi turistic. Măcar ce a mai rămas din ea… Este, cum spuneam, un caz strigător la cer. Eu aş găsi mult mai justificat un marş de protest pentru Moara lui Assan, decât pentru Hala Matache. Iar concentrarea efortului civic pentru un salvarea unui monument discutabil cum e Hala Matache, mi se pare aberant, caragialesc pur şi simplu.

 

Moara lui Assan înainte de incendiu…

… şi după.

„Am de ce să fiu îngrijorat când văd termopane la mănăstirea Negru Vodă”

 

 

Apreciaţi măsurile vreunui ministru al Culturii din guvernele anterioare?

Da. Atitudinea justă şi cetăţenească a lui Mircea Diaconu din primăvara trecută, când a determinat Guvernul să impună RAAPPS-ului cedarea parterului casei Coandă, pentru a-l transforma în muzeu. S-a pornit şi o acţiune în justiţie pentru recuperarea întregului. O binevenită sancţiune morală pentru acei administratori ai clădirii care au uitat, dacă au ştiut vreodată, cât de datori suntem noi, românii, generalului Coandă, tatăl savantului, şi mai ales lui Henri Coandă, pentru prestigiul adus României. Nu e posibil ca figuri emblematice ale neamului românesc să devină bătaia de joc a tot felul de speculatori imobiliari, INDIFERENT sub cupola căror instituţii s-ar ascunde.

 

 

Mai sunt şi alte motive de îngrijorare în legătură cu soarta patrimoniului?

Motive de îngrijorare sunt multe. Avem, de pildă, de ce să fim îngrijoraţi când vedem că, în ziduri de secol XVI sau XVII ale unor foarte importante monumente istorice de cult, sunt montate instalaţii de aer condiţionat. Avem de ce să fim îngrijoraţi când vedem că, într-una dintre cele mai vechi turle de biserică din ţară, la Bistriţa, în urma unui incendiu dezastruos, la reconstrucţie s-a montat un ascensor. Am de ce să fiu îngrijorat când văd termopane la mănăstirea Negru Vodă…

 

 

Printre protestatarii din faţa Ministerului Culturii a fost şi Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor. Aveţi vreo îngrijorare şi faţă de acest… amănunt?

Da. Obştea arhitecţilor – şi am în vedere atât Ordinul Arhitecţilor, cât şi Asociaţia Arhitecţilor – ar trebui să-şi ia foarte în serios responsabilitatea civică. Este singura breaslă care n-are un cod deontologic. Deci este un for profesional care nu-şi cheamă la ordine şi nu-i sancţionează pe cei care se abat de la latura civică a profesiei lor.

 

 

Există  malpraxis şi în domeniul arhitecturii sau urbanismului?

Bineînţeles. Eu cred că e fel de gravă distrugerea unui monument, ca şi pierderea unei vieţi.

 

 

Cum vă înţelegeţi cu dl. Daniel Barbu?

Avem o bună colaborare, care durează de mai mulţi ani, de pe vremea când eu conduceam activităţile Institutului pentru Libera Iniţiativă. Pe de altă parte, am mult respect pentru intelectualul care este Daniel Barbu (să nu uităm că a fost muzeograf, iar primele lui studii sunt de istoria şi teoria artei) şi avem şi o bună înţelegere umană. Sper ca împreună să obţinem, din partea Guvernului, sprijinul de care nu prea ne bucurăm…

 

 

Da. Vi s-au mai tăiat patru procente din buget…

Trăim într-o lume a noţiunilor spulberate. Să mă ierte domnul Liviu Voinea, ministrul bugetului, care este destul de împăcat cu ideea că nu mai sunt investiţii şi pentru cultură, dar educaţia naţională la care se referă nu se face doar prin Ministerul Educaţiei. Spiru Haret, care a introdus această noţiune în România, considera cultura o componentă fundamentală a educaţiei, aşa cum este o componentă fundamentală a memoriei colective şi a identităţii naţionale. A nu da importanţa cuvenită acestui minister, înseamnă a aduce atingere zdravănă identităţii naţionale.

 

 

Sursă: FINANŢIŞTII

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2021 . Designed by: Livedesign