Bucurestii Vechi si Noi

hala matache

08 mai 2013 Laura Rotaru Bucurestii in istorie

hala matache

( articol scris in data de 05 noiembrie 2012 )

Ani de zile am trecut pe lângă hala Matache fără să am curiozitatea să intru înăuntru. Dealtfel şi dacă aş fi făcut asta pe vremea când ea încă funcţiona, n-aş fi avut ocazia să văd mult mai mult decât nişte spaţii închise fragmentate, cu finisaje pestriţe şi plafoane false.

Treceam deseori cu maşina pe lângă hală în drum către piaţa Victoriei. Mergeam cu maşina în ritmul lent al vechii străzi – maşina înainta încet în şirul de maşini ce stăteau blocate aşa că aveam timp să privesc imaginile din jur într-o clipa dilatată ce părea să fie echivantă cu veşnicia.

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

„apropo? Ştii că se va dărâma nu?”

 Cred ca n-am luat în seamă replica nici atunci şi în anii care au urmat. Până în toamna când totul a început. Una dupa alta casele din jur se goleau, apoi cădeau într-o ordine aparent aleatorie. Printre şirurile de maşini ce încă traversau strada, norii de praf rămaşi în urma demolărilor şi pâlcurile de curioşi veniţi să vadă ce se întâmplă hala încă rezista şi funcţiona. A luat ceva până cand magazinele s-au închis unul dupa altul iar clădirea a fost închisă. Din acel moment lucrurile s-au precipitat. Strada rămăsese deja ştirbă de aproape toate clădirile , devenise singură şi pustie – şovielinică îşi retrăgea umbrele şi amintirile mai departe în ungherele rămase pe Griviţei către Sfinţii Voievozi.

Acela a fost momentul în care Hala Matache a rămas singură. Prima iarna i-a fost mai grea decât toată greutatea anilor trecuţi. Primavara a găsit-o pustiită şi golită de conţinut. De semnificaţii fusese golită în prealabil.

Singură stă şi astazi, ca o mască dezolată a unei tristeţi pe care nimeni nu vrea sa şi-o asume. Hala Matache e aproape de finalul de poveste, un final impus arbitrar şi inutil. În asemenea  momente, când argumentele logice şi-au pierdut orice utilitate singurul lucru care se mai poate face este să deschidem ochii larg, să avem rabdare să ascultăm şi să păstram tot ceea ce se mai poate salva- povestea.

 

Povestea e aproape ştearsă de uitare şi pe mari porţiuni are piese lipsă. Stimînsă că ea începe în anul 1887.

 

Însemnările lui Frederic Dame ne fac o bună introducere în atmosfera vremii, ele ilustrându-ne un oraş în care comerţul se practica în mod improvizat şi pitoresc pentru privitorul de azi :

„negustorii stăteau aici sub cerul liber, iar aceste pieţe aduceau mai mult a târguri decât a pieţe moderne, fiindcă nu se vindeau aici doar carne, legume, fructe, păsărişi oua, ci şi stofe, bibelouri şi alimente” (1)

Existenţa pieţelor are deja tradiţie la început de secol XIX, prima însemnare care menţionează existenţa uneia este „cartea din 13 mai 1563 a judeţului Necula al lui Bobanea” care  ” pomeneşte pazarul de langă biserica domnească unde se aflau „negustorii”.Termenul e turcesc şînseamnă „piaţă, târg, locul unde se ţine târgul”.Poporul zicea în mod obişnuit târg- prin extensiune cuvântul va însemnaîntreaga aglomeraţie umană unde avea loc târgul; pentru târgul de vite şi de furaje se întrebuinţa un cuvânt deosebit, obor, care are şînţelesul de „ocol de vite, locîngrădit lângă casă, unde se ţin vitele”.”  (1)

 

Probabil pe acest fond are loc în Bucureşti implementarea prescripţiilor regulamentului Organic care „prevede „înfiinţarea a şase pieţe mari” în interiorul oraşului „pentru vânzare de carne, zarzavaturi, poame, peşte, mălai şi orice altăfelurime de product care priveşte la îndestularea obştii”, precum şi a patru pieţe de câte 12000 de stânjeni pătraţi la capătul podurilor mari, unde să vie carele sătenilor „ cu lemne, fân, orz, cărbuni, varză” şi altele.” (1)

 

Serviciul veterinar şi serviciul chimic

 

Din punct de vedere sanitar veterinar, controlul pieţelor se făcea prin intermediul„serviciului veterinar şi serviciului chimic”. Aflăm din însemnările lui Frederic Dame că :

„La conducerea serviciului sanitar sunt un medic veterinar, şef de serviciu, un veterinar, directorul abatorului, şase veterinari de circumscripţie, trei veterinari pentru controlul laptelui, un chimist pentru analiza laptelui, doi revizori pentru controlul produselor lactate. Personalul laboratorului chimico-bacterilologic al comunei, care are trei secţii, cuprinde un chimist administrator, un bacteriolog, doi chimisti comisari experţi (experţi-juraţi), doi elevi, un copist şi doi servitori.

Supravegherea pe care o exercită tot acest personal este foarte activă” (2)

 

Nu toate pieţele mari prevazute în regulament se vor înfiinţa la acea dată, au aparut probleme cauzate de neînţelegerile cu proprietarii terenurilor pe care acestea urmau fie înfiinţate. Dintre cele care se vor construi însă într-o primă etapă putem menţiona : „piaţa maghistratului sau piaţa mare- cu acest ultim apelativ în planul borroczyn (1846)- cunoscută mai târziu sub dublul nume piaţa ghica ( carne, peşte, păsări), în stânga Damboviţei, şi piaţa Bibescu Voda (legume şi fructe) în dreapta ei; Piaţa Fiereasca  la sud-vest-vest de biserica Sfânta Vineri Fiereasca sau Hereasca; i se mai zicea şi piaţa nouă , deoarece tot lângă amintita biserică , şi anume spre sud-est-est de ea, se afla Piaţa Fiereasca Veche; Piaţa de pe locul Neculescului, lângă podul Mogoşoaiei, aproape de actuala piaţă a Amzei, pe locul lui Iancu Ghica.” (1)

 

Mai târziu vor aparea şi alte pieţe: „halele din Piaţa Amzei, gata in 1872, şi halele de carne –zise halele centrale-terminate dupa proces, arbitraj şi succesive amânari-Alexis Godillot fiind beneficiarul contractului- în octombrie 1872, hala de fructe în 1883, cea de peşte în 1888, cea de păsări în 1899, iar fabrica de gheaţă artificialăîn 1903.

Piaţa de lângă curtea veche Domnească figurează în planul lui Jung(1856) sub numele de piaţa Zarafilor, deoarece aici era sediul acestor negustori care, lângămăsuţele lor, atrăgeau atenţia clienţilor zornăind şi trecând dintr-o mână într-alta napoleonii, mahmudelele, misirii, funducliii şi ceilalţi bani de aur şi argint aflaţîn circulaţie. (…) În 1885 se construiră aici câteva prăvălioare metalice, în care se instalară negustori de flori naturale si artificiale; ca urmare, piaţa luă numele de Piaţa de Flori, sub care e cunoscută şîn zilele noastre. I se mai spune, dar din în ceîn ce mai puţin, şi Piaţa Sf. Anton, după biserica având acest hram, distrusă dupa incendiul din 1847.

Au mai existat pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, încădouă pieţe bucureştene: piaţa Cretzulescu, la vale de biserica numită astfel, şi piaţa Sf. Stefan” (1)

În această perioadă din urmă se ridică şi alte două pieţe, hala Matache şi hala Traian.

 

Înfiinţarea Direcţiei Lucrărilor Tehnice

 

Revenim deci cu povestea in anul 1887, an în care se înfiinţează „Direcţia Lucrărilor tehnice ,care funcţionează cu serviciile Clădiri, poduri si şosele, salubritate şi ape, având grijă de problemele edilitare ale Bucureştiului” (4)

Aceasta este cea care se va ocupa, conform informaţiilor cuprinse în studiul realizat de doamna Hanna Derer (5), de întocmirea proiectului pentru Hala Matache. Este posibil ca tocmai proaspăta înfiinţare a acestei direcţii să fie motivul pentru care autorizaţia de construire a clădirii, dupa spusele doamnei arhitect, este absentă din fondurile de arhivă.

În 1887 a fost construită pe Calea Griviţei, colţ cu strada Popa Tatu, o piaţăacoperită din caramidă şi fier, cu beciuri pentru păstrarea cărnii. Are 268 mp şi a costat 58293 fr. În faţa acestei pieţe sunt vânzători de legume” (2)

La scurt interval este construită sora ei, Hala Traian.

În fine, in 1896, a fost terminată Hala Traian. Are 764 mp şi a costat 265.000 de franci. Are 12 compartimente pentru carne, 12 pentru peşte, patru pentru pâine,şase pentru coloniale şi zece pentru legume.” (2)

La data respectivă construcţia Halei Matache se justifică prin polul de interes constituit de nodul feroviar aflat în imediata vecinătate : ”Având în vedere apropierea faţă de bariera Targovştei din acea perioadă este de presupus faptul ca acest maidan era utilizat şi ca loc de desfacere a mărfurilor aduse în Bucureşti, iar prezenţa unui măcelar în centrul maidanului susţine această ipoteză.” (5)

 

Cititorului atent nu a putut să-i scape în rândurile de mai sus un amanunt interesant, suprafaţa halei este de doar 268 mp. Răspunsul, confirmat şi de datele de arhivă, este că hala a fost construită pe etape- suprafeţei menţionate mai sus îi corespunde doar volumul sudic al clădirii actuale (şi o parte din subsol desigur). Ceea ce este însa şi mai interesant este că proiectul iniţial al halei a fost făcut prevăzând eventualitatea unei viitoare extinderi, motiv pentru care structura a fost gândită modular iar aspectul final a fost unul unitar.

„extinderea acesteia a fost nu doar discutată ci şi iniţiată încă din 1898. Astfel, cererea de extindere, semnată de primarul C.F. Robescu, este datată 26 februarie 1898, iar Consiliul tehnic din Ministerul de Interne o aprobă în ziua de 30 octombrie a aceluiaşi an, cu condiţia ca la edificiul deja existent învelitoarea să fie înlocuităcu una de zinc, cea de tablă plumbuită fiind dificil şi costisitor de întreţinut. Contractul de execuţie a extinderii este încheiat de asemeni în anul 1898, pe 4 decembrie , cu antreprenorul Ion Nicolau „(5)

 

Ce-a de-a doua etapă de construcţie a avut loc între anii 1898-1899.

 

Este desigur important de subliniat rolul jucat de influenţa edificării Gării de Nord asupra evoluţiei şi extinderii Halei Matache:

„Nici jumatate de secol mai tarziu întregul areal este modificat fundamental, stare de fapt care nu se poate datora decât edificării Gării de Nord, iniţial Gara Targoviştei care, în calitate de dotare nu doar modernă ci şi semnificativă din toate punctele de vedere, de la relaţiile cu oraşul la statutul propriu de centru local, a determinat urbanizarea rapidă a întregului teritoriu de influenţă.” (5)  

În acelaşi timp trebuie avut în vedere şi contextul mai larg al poziţionării halei – Zona învecinată este o zonă în care dotările industriale sunt frecvente asigurând pe de-o parte o buna integrare şi pe de altă parte asigurând şi materialul de constructie şi meşterii constructori.

În zona Gara de Nord, Gara Basarab şi calea Plevnei găsim o distilerie lângăFabrica de bere Luther (Vieux Celestins SAR, distilerie de lichior şi coniac), Metalurgia Sig. Horstein&Comp. (turnătorie de fontă), o fabrică de mobilă, Lessel SAR (fabrică de lemn), Leul SAR, fabrica de vopsele şi o fabrică de săpun (Mercur SAR) (…) Pe partea cealaltă a Gării de Nord, înspre zona Bd 1 Mai şi Piaţa Victoriei au existat nu mai puţin decât 33 de fabrici şi ateliere. Majoritatea erau din domeniul metalurgiei, fiind probabil stimulate de prezenţa atelierelor de dimensiuni foarte mari ale CFR din zona Gării de Nord. Printre acestea găsim ateliere de dimensiuni mai mari  (Noel SAR , Schweitzer Friderich, Metalum, Trifulescu, Precizia, Răşcanu, Steva, Dantzer), precum şi mai multe tinichigerii, ateliere ale unor fabrici de mobilă de metal, case de fier, ornamente metalice ( A. Dumitru, Muntean şi Bodu, Dumitrescu, Triex- Ing. Ioan Edeleanu, Bărbătescu, Constantinescu, Ioan Iorgu).” (3)

Poate structura metalică a halei a fost confecţionată la unul dintre aceste ateliere. Nu am găsit nicăieri date referitoare la execuţia ei sau la meşterii care au fost implicaţi în ridicarea ei.

 

Structura metalică a halei

 

Structura metalică a halei, mai putin complexă decat cea folosită la hala Traian, este specifică perioadei în care a fost executată. Mijlocul secolului XIX este perioada arhitecturii inginerilor, perioada în care frumuseţea metalului este abia descoperită odată cu noi programe de arhitectura pâna atunci inexistente.

„avem la îndemana un material preţios de construcţie: fierul laminat sau forjat. In trecut era folosit doar pentru elemente de dimensiuni reduse: cârlige şi reazeme; astăzi i s-au descoperit noi calităţi care sunt folosite cu rezerve de către arhitect şiîn loc să se obţină economii, deseori se cheltuieşte mai mult…problema clădirilorînalte este obţinerea unui înveliş de zidărie, evitând încărcările excesive şi punctele de sprijin incomode prin utilizarea fierului pentru structura clădirii. El permite anularea împingerilor arcelor şîntăreşte punctele de sprijin fragile, dar trebuie sărămână independent de zidărie, pentru că are proprietăţi particulare de rezistenţă, diferite de cele ale zidăriei. Această cămaşă va avea doar rol de înveliş care să se auto-susţină, fără să se sprijine sau să fie sprijinită de structura de fier”( Viollet-le-Duc)

Şi imaginea halei datând din acea perioadă este una care se subscrie criteriilor funcţionale – fiind, deşi modestă faţa de exemple contemporane ei din restul lumii, o martoră a celor vremuri.

Specificul acestei structuri sunt nodurile rigide nituite. Nituirea este un procedeu folosit încă din 1830 şi pentru mult timp ea a fost singurul procedeu cunoscut de asamblare a construcţiilor metalice. Niturile sunt alcatuite dintr-o tija cilindrica din otel cu un cap în formă de calotă sferică (cap de aşezare). Tija, încălzită în prealabil, este introdusă prin găurile prevăzute în piesele de asamblat. Prin presare materialul umple gaura formând totodată cel de-al doilea cap. Odată răcit nitul se contractă şi strânge piesele asamblate. Acest tip de asamblare conduce la crearea de noduri rigide în structură astfel încât toate elementele portante, orizontale şi verticale, participă deopotrivă la preluarea încărcărilor. O altă consecinţă a folosirii acestui tip de noduri este absenţa contravântuirilor.

Astăzi utilizarea niturilor este foarte redusă, datorită timpului lung şi mijloacelor de punere în operă complicate –în locul acestui tip de îmbinare se utilizează fie sudurile fie şuruburile de înaltă rezistenţă.

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

Am insistat pe aceste detalii pentru a sublinia caracterul special al structurii metalice înglobate în Hala Matache – structura metalică este practic elementul cel mai vechi al halei. Pornind de la aceasta idee am încercat sa reconstitui virtual ansamblul structurii metalice. Fără a deţine date exacte am pornit de la presupunerea (confirmata şi de pozele făcute recent în interiorul halei) că structura metalică este compusă din 3 corpuri identice legate central printr-un corp transversal. Înălţimea este constantă şi deschiderile volumelor înglobate sensibil egale. Pe coamă este practicată o supraînălţare corespunzatoare unui luminator.
hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

În perioada la care ne-am referit până în acest moment învelitoarea era realizată din tablă iar lateral structura era închisă în caramidă şi sticlă (vezi foto). Învelitoarea era aşezată peste un strat de astereală fixat peste cadrele metalice (stratul de astereală este vizibil şi astăzi).

 

(sursa foto : http://art-historia.blogspot.ro )

 

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

Extinderile şi transformările halei

 

Extinderile şi transformările halei însă au continuat la început de secol XX. Hala şi-a extins astfel amprenta – printr-un proces natural spaţiile comerciale deschise şi acoperite cu copertine textile sau metalice în trecut (şi vizibile în pozele de mai sus) au primit odata cu trecerea anilor închideri laterale. Îmi imaginez ca aceasta transformare a fost simultană şi unei schimbări a specificului produselor supuse vânzării.

Totodată şi „straiele” clădirii s-au schimbat. Studiul d-nei Hanna Derer fixeaza anul 1930 ca fiind anul ce a marcat această schimbare: „ulterior, între anii 1936 si 1943, hala a fost extinsă (…) căpătând astfel amprenta la sol din prezent, dar foarte probabil, şi aspectul exterior actual.” (5)  La această dată clădirea capătă aspectul şi amprenta păstrate până astazi.

hala matache

hala matache

hala matache

hala matachehala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

Dincolo de aceasta (ultima) transformare d-na Derer citeşte influenţa covârşitoare a contextului urban în care hala se situa şi a evoluţiei acestuia în perioada respectivă :

„Nu este lipsit de interes faptul ca această a treia etapă de construcţie, căreia i se datorează o anvelopantă exterioară mult mai elaborată decât cea inială, face parte, probabil, din acelaşi proces de modernizare urbană determinat de edificarea Gării de Nord şi căîn plus, prin această ultimă intervenţie istorică, hala a căpătat o prestanţă superioară celei deţinute anterior, din mai multe puncte de vedere: volumetric, al compoziţiei de elevaţii, al vocabularului arhitectural şi mai decorativ,şi, nu în ultimul rând, din cel al impresiei de stabilitate şi perenitate.” (5)       

 

Înapoi in prezent

 

Sărind peste aproape jumatate de veac de amnezie şi teroare iar apoi peste mai bine de două decenii de tranziţie haotică fara directie, clădirea îşi trăieste astăzi probabil ultimele zile. Este greu să discerni ce ar fi putut, dacă ar fi putut, dacă ar putea fi diferit. În destinul hotărât halei unde se termina reaua vointă şi unde ea se aliază corputiei sau unde totul se deşiră într-o indolenţă opacă- toate la un loc par însă să fie promotoarele viitorului pe axa Berzei-Buzesti. Tot ce rămâne este un imens sentiment de neputinţă şi nedumerirea cu semnele ei de întrebare din spatele cărora încercăm să ne construim perspective.

hala matache

hala matache

 

Poate că totuşi Hala Matache a început să moară atunci cand, indiferent de frumuseţea structurii şi a interioalor sale, spaţiul său a fost capsulat în pereti desparţitori din rigips iar camerelor li s-au inventat tavane casetate. Poate că hala a început să moară atunci cand tot spaţiul în care se încadra a devenit dintr-un loc de târg o biată piaţă traversată de o stradă (prea) îngustă pentru traficul ce tranzita centrul oraşului. Un spaţiu al trecerii şi nu un spaţiu al adunării. Cred ca atunci oamenii au încetat să o mai vadă sau să le pese de ea.

 

Sau poate gresesc şi hala a început sa moara încă mai demult. Hala a murit ani la rând, puţin câte puţin, cu fiecare casă naţionalizată, ocupată abuziv de oameni săraci ce au transformat treptat zona într-o insulă în care trecutul s-a măcinat constant ani la rand izolându-se în mizerie şi tăcere. Hala a murit odată cu toate alelierele şi halele industriale din zonă, pe măsură ce ele au dispărut rând pe rand ori s-au transformat ,parazitate de alte construcţii, pierzându-şi destinaţia iniţială.

 

E ironic cum moartea clădirii a început în sens invers faţa de lungul proces prin care a luat naştere si a crescut. Ea a crescut încet încet, de-a lungul a zeci de ani , din interior către exterior adăugându-şi noi spaţii ce s-au subordonat nucleului originar, luându-şi straie tot mai frumoase pe măsura ce vremurile o făceau să înflorească.

 

Apoi când demolările au început, clădirea s-a blindat la exterior, uşi şi geamuri s-au sigilat iar interiorul s-a dizolvat în ritm alert. Intai au căzut toate compartimentările interioare. Atunci prin plasele metalice ce astupau geamurile am putut vedea pentru prima dată vechea structură metalică. Dar a fost doar o etapă – încet încet structura a fost distrusă şi dizlocată.  Tot ce a mai ramas acum intact sunt zidurile perimetrale, masca în spatele căreia hala s-a ascuns fără să fie văzuta zeci de ani. Dincolo de ele hala aproape a murit. Iar odată cu moartea ei cade ultimul simbol ce ţinea în picioare şi dădea un sens întregii zone.

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

 

 

Nota

(1) Constantin C. Giurescu – „Istoria Bucureştilor” – colecţia „planeta Bucureşti”-editura vremea 2009

(2) Frederic Dame „Bucureştiul in 1906” –editura Paralela 45 -2007

(3) Liviu Chelcea – Bucureştiul postindustrial-memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană –editura polirom 2008

(4) Gheorghe Parusi – „cronologia Bucureştilor 20 septembrie 1459 – 31 decembrie 1989 – Zilele, faptele, oamenii capitalei de-a lungul a 530 de ani” – editura compania 2007

(5) prof. Dr. Arh. Anca Hanna Derer- Hala Matache- Identificarea resursei culturale prin prisma aspectelor esenţiale din evoluţia istorică– Studiu de fundamentare pentru validarea statutului de „monument istoric” sau pentru eventuala declasare totală sau parţială. – documentaţia (parte scrisa şi parte desenată) este integral disponibilă aici

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign