Bucurestii Vechi si Noi

De ce a fost cedată Basarabia la 28 iunie 1940

30 iunie 2013 George Damian Istorie

Pentru simplul motiv că nu a existat nici o altă soluţie. România era înconjurată de vecini care îi contestau graniţele: Uniunea Sovietică revendica Basarabia, Bulgaria cerea Dobrogea, Ungaria vroia Transilvania. Doar Serbia nu cerea nimic (cel puţin pe faţă). Pentru toţi oamenii întregi la cap era limpede că România nu putea lupta pe trei fronturi în acelaşi timp.

În perioada interbelică soluţia găsită a fost diplomaţia: participarea intensă la lucrările Ligii Naţiunilor (precursoarea ONU, însă mult mai slabă), o serie de tratate şi alianţe regionale cu statele prietene (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia). Toate astea se petreceau sub patronajul Franţei (o ţară care mai avea doar renumele de mare putere, în realitate era extrem de slabă) şi Marea Britanie (intrată într-o fază de retragere din problemele Europei). Statele Unite priveau cu mirare la nebunia europenilor.

Pe 29 septembrie 1938 a fost semnat Acordul de la Munchen de către premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler şi Ducele Italiei Benito Mussolini – un document prin care Cehoslovacia era silită să cedeze în favoarea Germaniei regiunile locuite de germani. Din acel moment a devenit clar că nu mai există în realitate nici un fel de garanţii pentru graniţele României. Franţa şi Marea Britanie cedaseră în faţa Germaniei lui Hitler. Mai ales după 15 martie 1939, când la nici şase luni de când spunea că nu mai are nici un fel de pretenţii Hitler invada restul Cehoslovaciei şi o transforma în protectorat german.

premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler şi Ducele Italiei Benito Mussolini

Înaintea semnării acordului de la Munchen, de la stânga la dreapta: premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler şi Ducele Italiei Benito Mussolini

În câteva luni de zile România a rămas fără nici un fel de garanţii internaţionale. Oricine putea cere orice, depindea doar de armata care era în spatele cererii. Ungurii, bulgarii şi sovieticii au început să se agite, iar diplomaţia română s-a orientat în timp record spre Germania – dar degeaba. La Statul Major al armatei române existau planuri pentru diverse ipoteze de război. Un lucru era clar: nu se putea rezista mai mult de câteva săptămâni în faţa unui atac concomitent dinspre Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Singura ipoteză favorabilă era rezistenţa în faţa unei invazii sovietice cu două condiţii: neutralitatea Bulgariei şi Ungariei plus garanţii de sprijin material din partea Marii Britanii şi Franţei cu perspectiva intervenţiei lor militare într-o perioadă cât mai scurtă. La toate acestea adăugaţi lipsa de armament – era asigurat mai puţin de jumătate din necesarul armatei. În plus mai exista tratatul de neagresiune dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, deci era exclus orice sprijin german pentru România) ca şi experienţa polonezilor care s-au bătut cu nemţii în septembrie 1939 sperând că vor rezista până la o intervenţie franco-britanică (ce nu s-a produs, pe lângă asta au fost atacaţi din spate de sovietici).

În aceste condiţii singura decizie raţională era cedarea Basarabiei cu speranţa recuperării ei în viitor (destul de nebuloasă!). De multe ori apare exemplul Finlandei care nu a cedat în faţa sovieticilor şi s-au bătut cu ei din 30 noiembrie 1939 până pe 13 martie 1940. Doar că sunt câteva diferenţe între cele două cazuri: Finlanda nu era vecină cu Ungaria şi Bulgaria care abia aşteptau să atace, terenul pe care s-au bătut finlandezii şi lungimea liniei frontului au fost extrem de diferite faţă de condiţiile din România. De altfel s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în faţa unui atac sovietic. Şi în cazul Finlandei se mai uită ceva: chiar dacă s-au bătut cu sovieticii, la sfârşitul acestui război au cedat 11% din teritoriu, iar sovieticii au obţinut mai mult decât ceruseră iniţial.

Rămâne ipoteza războiului pentru onoare sau a războiului total. Doar că în afara figurilor retorice nu există aşa ceva. Nu există conducători care să ceară popoarelor să moară fără speranţă şi să fie urmaţi – nici Hitler nu a reuşit asta, nici împăratul Japoniei. Sinuciderea colectivă nu a fost niciodată o soluţie.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign