În ședința Camerei de la 30 aprilie d. Teodor Boldur Lățescu a relevat cu drept cuvânt scandalul listei civile a directorului general al căilor ferate. Listă civilă constituie în adevăr cei 36.000 de franci, plătiți la noi în țară săracă, la om care n-a dovedit prin nimic a fi superior oricărui absolvent al unei școale politehnice.
În adevăr, imediat sub leafa directorului, de 36.000, vedem urmând aceea a inginerului șef de numai 18.000, a inspectorului cu 7.000, a inginerilor de tracțiune cu 3.000 pe an, și cu toate acestea nimeni nu poate contesta că personalitățile următoare trebuie să știe, ba vor fi știind, tot atâta carte în ale drumului de fier, daca nu mai multă, decât polcovnicul Săbiuță.
Trăim în țara aceasta ca-n Halima. Oameni ca Cogălniceanu, ca C. A. Rosetti ne vorbesc cu tonul cel mai serios de necesitatea de-a răsplăti adecuat cu meritele lor specialitățile în mecanică, se zice că leafa de 36.000 franci e chiar prea mică pentru o ilustrațiune și te-aștepți, după tiradele acestea, să ți se indice acel Lesseps al României, acel mare geniu în mecanică pe care țara săracă să se simtă onorată a-l plăti atât de splendid – și? Ce ți s-aduce înainte? – Polcovnicul Săbiuță, inventorul unui cot pentru măsurătoarea cuprinsului cubic al buților cu băuturi spirtoase, un om ce până mai ieri se mulțumea pe leafa de polcovnic și pe care – slavă Domnului – nici una din puterile mari ale Europei n-a cercat să ni-l momească până acum la marile întreprinderi de comunicație ce le au în vedere.
Nu ne mirăm de d. C. A. Rosetti. E un om cu desăvârșire stricat și cinic, care n-are întru nimic a declara într-o Adunare ce se pretinde serioasă că acei cari sunt în contra lefei polcovnicului sunt ,,inamicii poporului, inamicii libertății și ai națiunii române democrate”(ipsissima verba! Cititorul curios ne poate controla prin „Monitor”).
Ba d. C. A. Rosetti ne mai spune că o leafă așa de mare trebuie, pentru ca ilustrul om să „rămâie la noi, să nu se ducă în țările străine, cum auzirăm că se duc toți aciia cari sunt Gianii, Cantilii, Naci[i] pe terenul de ingineri!”.
Călătorie sprâncenată! Ducă-se unde a dus surdul roata și mutul iapa toți Gianii și toți cei asemenea lor. Atâta pagubă și dobândă pe neamul românesc cât ar pierde din emigrațiunea tuturor reputațiilor improvizate sau uzurpate. Pare că, dacă s-ar duce polcovnicul, orice absolvent al unei școale politehnice nu i-ar putea ține locul în tot bunul? Ba încă cum! Fără a fi favoritul politic al nimănui, căutându-și în conștiință de treabă, neavând câte șase ciocniri de trenuri pe săptămână, necomandând traverse metalice prea lungi ori prea strâmte și având sfială de superiorii lui ierarhici și teamă de răspundere, pe când acești oameni, ce fac și politică și inginerie, nu au sfială de nimic și se furișează, prin conivența bandei de esploatare, alături cu răspunderea.
Crede în adevăr d. C. A. Rosetti că, daca d-sa ori polcovnicul ar fi fost niște giuvaieruri atât de rare, nu-i ademeneau alte țări, ce le-ar fi oferit câștiguri mai mari decât a noastră ?
Vedem de ex. un ambasador rusesc, d. Onu, care nu e decât fiu de moșnean român din satul Oancea, în care pe toți [î]i cheamă Onu. A avut omul talent și probitate; s-au înălțat în mijlocul numeroasei aristocrații și biurocrații rusești și azi e un personaj însemnat. Dar a trebuit să aibă capacitate și merit. D-alde C. A. Rosetti și Săbiuță vor căuta din contra un mediu în care să poată ajunge la pensii reversibile și la retribuțiuni grase fără muncă, fără merit și c-o capacitate de mâna a treia.
(Mihai Eminescu, TIMPUL, 6 mai 1882)
