Bucurestii Vechi si Noi

10 ani de când am venit în București. Mulțumesc România, vă mulțumesc români!

29 ianuarie 2014 Ilias Papageorgiadis Piata imobiliara

În Octombrie 2002 eram implicat simultan în mai multe campanii electorale pentru alegerile electorale locale din Grecia, ca șef de campanie. Părea că Dumnezeu a fost generos cu mine și drept urmare le-am câștigat pe toate fără prea multă muncă. (ok, am muncit totuși destul de mult). În loc însă să profit de legăturile pe care le aveam cu ”puterea”, prin 2003 am avut revelația că Grecia va avea probleme financiare majore și riscă să se prăbușească după Jocurile Olimpice din 2004”.

Spuneam la acea vreme prietenilor cu toate argumentele posibile despre acest scenariu dar nu am reușit să obțin altceva de la ei decât glume pe seama mea și râsetele lor. Am fost însă determinat să caut mai multe opțiuni pentru viața mea în ciuda statutului meu de ”membru al clasei mijlocii, cu o viață decentă, proprietar al unei afaceri în mass media și cu legături directe către clasa politică”.

Era vara lui 2003 când am decis că viitorul meu va fi undeva în Balcani și neapărat într-o capitală.

Balcani…

Am călătorit deci prin Balcani destul de mult în 2003 și era cât pe ce să-mi schimb alegerea când un polițist mi-a cerut bani pentru a mă lăsa să parchez într-o parcare din centrul unei capitale sau când am dat peste multe alte probleme ”ciudate” prin alte locuri. În momentul în care am constatat că hotelul de 4 stele în care stăteam era păzit de oameni cu cagule și cu UZI în mâini, natura mea pașnică a decis că este prea mult… Mai rămăsese doar România de vizitat.

România și Grecia

Guvernul elen a anunțat alegeri pentru 7 Martie 2004 și în acea perioadă eram implicat activ în diferite campanii politice pentru câțiva membri ai Parlamentului (Grecia nu are senatori). Când ești șeful unei campanii electorale, ai responsabilitatea strategiei de campanie, a mesajelor, a relației cu mass media, a tacticilor, alianțelor și în general a activității zilnice a unui politician. Implicarea activă înseamnă 20-22 de ore pe zi, zi de zi, până în momentul în care voturile au fost numărate și afli dacă ai învins sau ai nu. Și în politică, rezultatele contează! Oamenii votează și urnele sunt deschise pentru numărarea voturilor. Dacă ai învins, ”ești deștept și ai făcut totul bine” și politicianul tău este ”un om onest, serios și un învingător înnăscut”. Dacă pierzi, ”ești prost și nu ai idee despre munca pe care o faci” iar politicianul tău este ”un ratat care nu înțelege nevoile oamenilor”…

Chiar și acum, 10 ani mai târziu, nu știu ce m-a făcut să-mi rezerv bilete pentru călătoria în România, cu 45 de zile înaintea alegerilor. Plănuiam să vin dar inițial doream să o fac după alegeri.

În fiecare campanie electorală am încercat să identific psihologia votanților și să construiesc campaniile pe baza acesteia alegând mesajele-cheie pentru ei, am căutat să găsesc problemele oamenilor și răspunsurile la aceste probleme din partea candidatului meu și am încercat să setez discuțiile și interesul mass media în jurul priorităților noastre. Toate acestea fără a minți și credeți-mă că nu este ușor…

București

Era Miercuri, 21 Ianuarie 2004. Pe la ora 19 am aterizat pe aeroportul Otopeni, după un zbor scurt cu un ATR-42 aparținând TAROM. Nu cunoșteam pe nimeni. În momentul în care am ieșit din terminal a început să ningă. Știind ce se întâmplă în Grecia când ninge, mi-am spus ”Dumnezeule, toate drumurile vor fi închise!”

Am luat un taxi și pentru că șoferul conducea destul de încet, am avut ocazia să observ drumul. Drumul pe DN1 către București era îngust, slab luminat și cu câteva construcții pe ambele părți ale drumului. Dar drumul era curat și mașinile de poliție era prezente la fiecare intersecție. Mi-am spus în acel moment: ”Wow, oamenii aici muncesc mult ca să curețe drumurile și să păstreze siguranța traficului!”

Am cerut șoferului să ajungă în centrul Bucureștiului înainte de a se întoarce la Hotel Sofitel (Pullman acum). Camera era la etajul 8 și avea o vedere impresionantă a Bucureștiului. Chiar și la acel moment înainte de dezvoltarea la care cu toții am asistat după 2006, Bucureștiul era un oraș frumos…

România

De la prima mea vizită în România îmi amintesc 5 lucruri (printre altele):

1.       Mi-a spus cineva că ”Românii iubesc să vorbească dar urăsc să acționeze. Dar per total, sunt oameni buni și le plac grecii.”;

2.       PIB-ul României în 2003 era estimat la 37 de miliarde de Euro;

3.       Salariul minim (48€ dacă-mi amintesc corect) și pesimismul tuturor în ce privește viitorul. Ceva de genul ”Sperăm dar nu avem mari așteptări..”;

4.       Descrierea problemelor cu care se confrunta România ceea ce mi-a amintit de acela ale Greciei. Problemele României însă păreau de zece ori mai complicate decât cele din Grecia și dacă sunteți familiarizați cu modelul grecesc al ”anarhiei productive” de dinainte de 2009, situația României părea muzică pentru urechi;

5.       Oportunitățile de afaceri pe care le-am observat imediat: ”O țară mare, plină de potențial cu probleme similare ca acelea pe care le cunoșteam deja și cu un nivel scăzut de competitivitate. Părea că, dacă ești serios, ai un avantaj. Oamenii sunt educați, vorbesc mai multe limbi și doresc să-și schimbe viitorul, chiar dacă nu știu exact cum. Viitorul meu este aici!

Decizia

Superba vedere a Bucureștiului pe care o vedeam de la fereastra camerei de hotel mi-a ușurat alegerea și am decis să schimb mesajul tuturor campaniilor electorale în care eram implicat. Am anulat totodată toate materialele tipărite deja și mi-am dat acordul de a plăti toate costurile în cazul în care candidații mei nu câștigau alegerile. Bucureștiul și România m-au inspirat să focalizez pe oameni și nu pe idei generale sau proiecte de infrastructură (așa cum era moda pe-atunci…).

Am plecat într-o zi de Duminică, 25 Ianuarie după o experiență ”dramatică”. Am fost invitat la o cafea fiind sfătuit să mănânc ceva înainte de întâlnire ceea ce am și făcut. Am constatat după aceea că acea invitație la cafea a devenit o invitație la un prânz într-un restaurant libanez cu 18 feluri de mâncare! Am mai reușit să mai mănânc ceva abia Miercuri…

După ce m-am întors în Tesalonic, am muncit aproape non-stop până la alegeri, încercând în același timp să explic oamenilor de ce m-a fascinat România atât de mult în ciuda sărăciei oamenilor și a mașinilor Dacia 1310. La deschiderea urnelor pe 7 Martie, numărarea voturilor a arătat că politicienii cărora le-am făcut campaniile electorale au câștigat alegerile. Aveam 28 de ani și jumătate și primisem deja propuneri să mă mut la Atena pentru a intra în administrație. Aveam însă alte planuri.

Am refuzat politicos deci toate propunerile și am decis să mă întorc în București pentru un nou început. M-am întors în România pe 28 Martie. Am ales afacerile imobiliare și am petrecut 6 luni pentru a învăța lucrurile de bază (așa credeam la acea vreme). Am început activitatea în Septembrie 2004.

Am decis pe 21 ianuarie 2008 să încep acest blog, primul pe această temă la acel moment, decizie care m-a apropiat de sute de mii de oameni și care mi-a schimbat viața.

Vă mulțumesc!

Astăzi, 21 Ianuarie 2014, la 10 ani distanță de la momentul în care am aterizat în România, spun că multe s-au schimbat. România, populația ei, eu, lucrurile în care cred, viziunea și experiența și chiar o mare parte a prietenilor mei. România mi-a dat multe lecții prețioase și unele dureroase chiar. Câteodată devii un profesionist mai bun dacă reușești să-ți menții valorile și standardele într-o piață dificilă. Într-o piață bună, este mult mai ușor și nu ai nevoie de atâtea sacrificii și efort.

Pot spune că sunt fericit că am venit aici în 2004 și simt nevoia să spun din toată inima: MULȚUMESC ROMÂNIA, VĂ MULȚUMESC ROMÂNI!

Următorii ani vor fi și mai buni, pentru noi toți!

Ilias

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign