Bucurestii Vechi si Noi

Cu nostalgie, despre turism si ecologie

05 februarie 2014 FILME SI CARTI FILME SI CARTI

Nu poţi să-ţi începi o vacanţă, indiferent dacă este mai mică sau mai mare, dar nici măcar un week-end amărât dacătrebuie să aştepţi trei ore în trafic, între Sinaia şi Buşteni. Să mergi pâş- pâş, cu viteza melcului, observând, evident, şi uriaşa nesimţire a colegilor din trafic care arată foarte fidel multe din tarele noastre naţionale (precum totala lipsă de respect faţă de semenul nostru, faţă de reguli, în general). Acest lung intermezzo între unde ai fost şi unde ai vrea să fii, îţi oferă şansa de a reflecta şi observa numărul foarte important al maşinilor nu numai frumoase, dar şi noi şi scumpe, multe din ele 4×4, cu motorizări ample, dar şi mici maşini decapotabile de genul aspiratoarelor de gagici din Dorobanţi. Ai timp să numeri şi să înmulţesti, căci şi făcând o medie aleatorie, înmulţind fiecare astfel de bolid cu cel puţin 50.000 de euro ajungi la nişte bune miliarde de euro. De acord, nu toţi posesorii de autovehicule din România îşi permit să ia cu asalt, la început de week-end, Valea Prahovei, maşinile scumpe şi puternice sar în ochi mult mai uşor decât modelele Logan sau Clio, însă, cu toate acestea, nu se poate să nu constaţi acest paradox al României de azi: un parc auto mult înnoit (înnoire absolut necesară), dar o infrastructură mult deficitară, care nu poate ţine pieptul cu dinamica modelor auto.

Suntem curioşi dacă amplasarea celebrelor pasarele va rezolva problema, poate doar va uşura tranzitul celor trei localităţi, însă nu ele au cum să înlocuiască o autostradă eficientă. În timp ce mergeam cinci-şase metri, stând apoi cinci minute, gândeam că dacă în fiecare an scurs după 1989 s-ar fi construit nu mai mult de doi kilometri de autostradă în acest segment, situaţia ar fi fost cu totul alta, iar miile de oameni nu şi-ar mai pierde aiurea sute şi mii de ore din viaţă, aşteptând să avanseze un metru- doi.

Ceea ce constaţi cu multă uşurinţă, aproape oriunde te-ai duce în România, este că turistului român in genere nu-i pasă de natură. Această atitudine se poate descoperi cu uşurinţă observând gunoaiele înconjurătoare, ea fiind ajutată şi de carenţele în domeniul amplasării coşurilor de gunoi, dar şi in domeniul golirii acestora, două acţiuni aparent atât de simple, dar care presupun un efort constant, căci de multe ori containerele cu gunoi sunt pline, dând pe afară, amplasarea lor nerezolvând nimic. Mai trebuie şi golite! La Bâlea Lac, de exemplu, pe Transfăgărăşan, nu am putut observa nici un coş public, însa am observat gunoaiele. Chiar şi comercianţii care îşi vindeau produsele cu preţuri triple ar fi putut întreprinde o modestă acţiune de interes public, chiar cei care vindeau un porumb fiert cu 5 lei – este cam dificil să transporţi un cocean alte 30-40 de kilometri (numai fanaticii o pot face!), mult mai simplă fiind expedierea lui în pârâul cristalin sau în pădurea de brad. Să putrezească în voie! Dar ce te faci cu cauciucurile?

998457_643302849022027_12858917_n

Nu aducem în discuţie inutilitatea impunerii unor amenzi, pentru că, în general, nu este nimeni care să le impună. Nu suntem ecologişti purişti chiar dacă prin tinereţile militante, făceam parte din organizaţia locală a unuia din nenumăratele partiduleţe care îşi decorau sigla cu termenul la moda, de ecologist. Cea mai sigură metodă de a distruge un habitat natural în România este tocmai aducerea turismului de masă (care nu poate fi format decât din turişti români autentici, turiştii români majoritari) în mijlocul naturii, de aceea argumente precum scurtarea distanţei, dezvoltarea zonei etc. pălesc în comparaţie cu ceea ce va întâmpla după construirea unui drum la mare altitudine. Recent a apărut în dezbatrea publică o nouă idee de acest gen, Transcarpatica (având traseul Moroeni – Zănoaga – Bolboci – Padina – Dudele – Moeciu de Sus – Moeciu de Jos), după Transfăgărăşan şi Transalpina. De altfel, semnalele despre degradarea zonei Padina tocmai datorită accesului facil cu maşina sunt îngrijorătoare şi vin să întărească aceasta idee. Norocul munţilor din România constă mai degrabă în lipsa capacităţii funciare a autorităţilor de a construi drumuri ambiţioase (căci declaraţiile sunt uşor de făcut)!

Cum se poate explica inexistenţa unei mişcări ecologiste puternice, însoţită de un autentic braţ înarmat (cu o ramură verde, evident) în România, altfel decât prin inapetenţa votanţilor români faţă de astfel de tematici sensibile, care ar risca să le perturbe echilibrul manelistic al unui turism grătărian, dar şi prin lipsa curajului politicienilor de a-şi asuma un astfel de mesaje, Remus Cernea fiind de altfel un exemplu tipic de descurcăreală (care este întotdeauna strict personală) politică, folosindu-se de această idee generoasă pentru a se strecura în faţă. De ce, până la urmă, mişcarea ecologistă prinde în ţări care au depăşit demult problematica aruncării anvelopelor în râuri şi a gunoaielor la marginea şanţurilor şi nu la noi, unde ea ar putea să aibă preocupari cu impact direct ? Tocmai prin faptul că românul consideră natura un subiect pasiv, pe care o poate exploata în voie (vezi sutele de mii de hectare de pădure rase, vezi Roşia Montană etc.) şi care-l poate doar bucura. Este mândru de ea (de natură) doar atunci când vin străinii şi o laudă, considerând că această lauda i se adreseaza lui direct ca şi cum el ar fi creat natura românească, dovedind o maximă ipocrizie căci, ştim bine, lui nu-i pasă de ea.

Chiar şi argumentul că (şi) natura formează ţara noastră poate cădea la o analiză atentă pentru că, dacă România, în forma sa geografică actuală, cu aceste hotare, în care sunt dealuri, râuri, ramuri, există, se întâmplă mai degrabă datorită străbunicilor şi bunicilor care şi-au vărsat sângele direct, nu metaforic decât nouă, care nu vrem să ne luam punga cu gunoi şi o aruncăm după primul copac. La radio auzeam de manifestările prilejuite de luptele de la Oarba de Mureş unde 11.000 de soldaţi români au fost măcelăriţi eroic, cam cât întreaga populaţie a oraşelelor Sinaia sau Buşteni. În plus, românul generic (adică marea majoritate a turiştilor români) nu respectă deloc natura după cum nu-i respectă pe alţi români diferiţi. Proverbul românul este frate cu codrul face parte mai degraba din istoria noastră medievală – românul se adăpostea în numersoasele păduri existente când diverse triburi şi armate străine invadau aceste tinuturi. Românul este hedonist, trăieşte din plin acum, nu-l interesează câtuşi de puţin cam ce lasă copilului (deformat precum părintele în indiferenţa faţă de natură).

1002520_643300665688912_2116575760_nTurismul românesc de tip nou şi-a stabilit câteva coordonate pe care le respectă cu stricteţe chiar dacă nu-şi dă prea bine seama. Una dintre acestea este şi înmulţirea endemică a târgurilor kitsch (un fel de mini-bâlciuri)alcatuite din căbănuţe/tarabe instalate în jurul oricărui obiectiv turistic care ar putea suscita un oarecare interes (fie că vorbim despre mănăstiri, cabane, peşteri, lacuri de acumulare, sau orice alt loc unde turistii ar putea opri). Invariabil, în aceste locuri se vând în mod incredibil, aproape aceleaşi lucruri, de parcă am vorbi despre un lanţ de hypermarketuri, fie că opresti la Buşteni, fie că te duci pe Transfăgărăşan, la Cascada Bâlea, la Mănăstirea Curtea de Argeş, un talmeş balmeş de jucării chinezeşti vândute la nişte preţuri astronomice, bâte de baseball bune nu pentru a juca oină sau baseball, un sport complet necunoscut românilor, ci pentru a te putea răfui cu şanse de succes în traficul bucureştean şi nu numai, linguri de lemn, magneti de toate feluri (o nouă modă în domeniul magneţilor o reprezintă decodarea semnificaţiei prenumelor  de tipul Gigi=luptător neînfricat pentru credinţă, SOV=mogul cult cu inima bună, etc.) căni, papuci, brelocuri etc. Singura notă de minimă autenticitate este aciuirea şi a unor mici producători independenţi care-şi comercializează produsele alimentare bio-eco (cu toate că şi în acest domeniu avem îndoielile noastre, ştiind bine capacitatea românului de a se adapta) la nişte preţuri totuşi, exagerate. Şi acest tip de comerciant simte, instinctual, că are vântul modei la pupa.

Una din puţinele coordonate pozitive ale turismului românesc postdecembrist o reprezintă amploarea luată de construirea diverselor pensiuni şi agro-pensiuni care, în general, abordează preţuri accesibile chiar dacă nu ofera cine ştie ce confort. Unele dintre ele, ridicate în febra isteriei imobiliare când acestea păreau afaceri sigure şi aducătoare de un profit rapid, au recurs la materiale de proastă calitate astfel încât, nu rareori, peretele dintre camere este cât foaia de ziar a Revistei 22, bine captuşit cu un centimetru de rigips. Poate apărea o comuniune simpatic-enervantă între vecini ce ne-a adus aminte puţin de cutiuţele de chibrit ceauşiste… După câţiva ani, astfel de pensiuni ridicate din materiale ieftine încep să-şi arate oboseala. O altă observaţie: mulţimea construcţiilor abandonate probabil sub influenţa crizei imobiliare, construcţii care probabil, în numeroase cazuri, ar fi avut tot destinaţie turistică, acum  fiind scoase la vânzare (însă nu le cumpără nimeni) degradându-se încet dar sigur, abandonate. Ele confera totuşi o imagine dezolantă căci sunt grupate în jurul unor zone cu potenţial turistic. Veşnicul neterminat românesc.

Ceea ce restauratorii (pentru a prelua şi un termen francez) şi hotelierii noştri au adaptat cu maximă grăbire a fost indexarea după bunul plac al preţurilor (un mic a ajuns să coste în anumite localuri 5 lei, ceva mai mult de un euro!). Se ştie bine, turistul trebuie bine jecmănit/jumulit, căci el, în general, este fie o rara avis (cel străin, care oricum nu întelege preţurile noastre), fie este putred de bogat şi nu-l interesează cât aruncă, dimpotriva, cu cât este mai scump cu atât îi sporeşte apetitul! Turismul românesc nu este decât o reflexie fidelă a României profunde de astazi, iar turistul român o reflexie a poporului roman contemporan, nu a celui ideal din manualele de istorie care era frate cu codrul sau din mintea unor naţionalişti furibunzi, fie că ne place, fie că nu ne place. Frunza nu poate acoperi prea mult din goliciunea noastră turistică.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign