Hai să vedem cam ce puteam citi, în presa de acum o juma’ de secol – adică din iulie 1964 – trecând peste nelipsitele articole cu titluri gen Ilf şi Petrov: „Recoltarea cerealelor la timp şi fără pierderi”, „Producţie ritmică – livrare ritmică” sau „La cîmpie şi la munte – furaje multe şi de bună calitate”…
În acord cu tonul blogului, am selectat – în principal- materialele despre Bucureşti, dar am inclus şi câteva cu caracter general.
Să începem, aşadar, cu vestitul meteorolog Nicolae Topor, care explica, pe 3 iulie, cauzele răcirii bruşte şi abrupte care a cuprins întreaga ţară la începutul lunii lui „cuptor”!
De mai mulţi ani, publicitatea lipsea, aproape total. Erau publicate, în câte un colţişor, doar rezultatele la loto şi la pronosport pentru că, deh, statul avea totuşi nevoie de banii împătimiţilor pentru cele două sisteme de câştiguri. (abia în 1966, România Liberă avea să reia pagina cu anunţurile de mică publicitate)
Spun aproape total pentru că, totuşi, de-a lungul unei luni, am găsit – nu ştiu cum strecurate – câteva (hai să le zicem) reclame cu o grafică şi un conţinut de-a dreptul puerile, plus… un anunţ de angajări!
Se publicau, totuşi, unele articole şi/sau poze neutre, de genul celor de mai jos, din care aflai (măcar) că or să apară noi produse cosmetice, articole de uz casnic sau că s-a deschis un nou magazin de cămăşi şi cravate.
Să ne întoarcem la oraş. Se construia mult în Bucureşti, în ţară… cum şi în ce fel, am scris şi noi aici. Aflăm astfel că Magistrala Nord-Sud (actualul bd. Dimitrie Cantemir) s-a apropiat la numai 150 de metri de Piaţa Unirii, iar în celălalt capăt al oraşului, se sistematiza de zor Piaţa Scînteii şi se deschidea o nouă arteră: bulevardul Expoziţiei ca legatură între bd. Mărăşti şi Calea Griviţei – prin străzile Clăbucet şi Puţul lui Crăciun. În paralel, ITB-ul încerca să ţină „aproape”cu extinderea oraşului.
Sau eram informaţi că în Balta Albă se construia fabrica de pâine TITAN, iar pe bd. 1848 (actual I.C. Brătianu) se pregătea deschiderea unui nou cinematograf (Luceafărul, actual PRO)
Incet, încet – la câţiva ani după succesul primelor magazine alimentare cu „auto-deservire”- apar şi servicii noi pentru „populaţie”- de exemplu unităţile tip „Gospodina” şi bucătăriile de bloc; sistemul avea, bineînţeles, multe poticneli (comerţul şi cooperaţia erau, frecvent, „calul de bătaie” al criticilor din presă – lucru firesc, ele fiind în prima linie de contact cu cetăţeanul) dar era un început, timid, de comerţ modern…
Aşa cum se dorea să fie şi MERCUR – prima casă de comenzi – care în timp, pe măsură ce sortimentul alimentar din magazine se „subţia”, avea să devină aproape imposibil de contactat de cetăţenii „normali”.
Provincia nu se lăsa mai prejos şi aflăm, de exemplu, că la Târgu Mureş s-a introdus sistemul de livrare la domiciliu pe bază de abonament.
Mai ţineţi minte ce zicea Matty aici? Ştia el ce ştia şi, bineînţeles, era pe fază. Chiar dacă „la ziar” scria că Electronica începuse să fabrice noi tipuri de televizoare:
… de fapt, acestea se bazau, atunci, aproape 100% pe piese străine, la noi făcându-se doar asamblarea. Aşa că depanarea şi repararea televizoarelor devenise realmente o problemă majoră căreia UCECOM încerca să-i facă faţă, extinzând continuu reţeaua cooperativei de profil – „Radio-Progres”:
Ca să rămânem la „electronice”: la vremea respectivă, nu multă lume îşi permitea un „mag” sau un pick-up propriu, şi aşa aflăm că tot „Radio-Progres” a lansat varianta închirierii acestora pentru diverse ocazii:
Şi pentru că suntem în plin Campionat Mondial de fotbal: tot în iulie ‘64, aveau să se întâlnească, pentru prima oară, în finala Cupei R.P.R. la fotbal, marile rivale: Steaua şi Dinamo. Iar show-ul sportiv de pe stadionul „23 August” avea să fie completat cu un alt eveniment notabil: sosirea în ultima etapă a Cursei Scînteii la ciclism.
Iată-ne ajunşi şi în zona divertismentului. Fără îndoială, cinematograful reprezenta, încă, una din cele mai populare şi accesibile modalităţi de relaxare. Televiziunea, deşi seducătoare prin noutate, avea totuşi un program „subţirel”, plus că televizorul în sine era încă destul de scump pentru marea majoritate a oamenilor.
Pentru că noi am mai atins – fără a-l epuiza, bineînţeles – pasionantul subiect al cinematografelor din Bucureşti remarcăm doar numărul mare de grădini-cinematograf de care profitau, vara, la lăsarea serii, locuitorii capitalei.
Iar, la final, un micro-documentar, bineînţeles tot despre Bucureşti:
articolul foloseşte materiale scanate din ziarele Scânteia şi România Liberă, apărute în perioada 01÷31 iulie 1964
