Bucurestii Vechi si Noi

Minciuni, istorie și sictir la “Hanul Gabroveni”

23 septembrie 2014 [Raiden] Bucurestii lui Raiden

Lume, lume! S-a redeschis un mare fals istoric al Capitalei: așa-zisul Han Gabroveni, construcție de secol 19 care ocupă o parcelă din centrul istoric, între străzile Lipscani și Gabroveni. Deși există dovezi istorice irefutabile, autoritățile, în frunte cu premierul Victor Ponta (PSD) și primarul general Sorin Oprescu (pesedist acoperit, declarat indepedent), insistă să propage minciuna că această clădire ar fi Hanul Gabroveni. Populația naivă digeră pe nemestecate informația voit eronată. Am fost la inaugurarea construcției refăcute și per total am fost plăcut impresionat. Urmează niște poze, niște impresii și niște conversații foarte interesante cu angajații ArCuB, direcția culturală a Primăriei Capitalei.

BACKGROUND

1900416_602275703180031_386323258_o
Clădirea care este acum denumită „Hanul Gabroveni”, conform Listei Monumentelor Istorice din 2004, nu a purtat de fapt niciodată acest nume, de la construire şi până la redactarea primei liste a monumentelor, din anul 1976. Pe amplasamentul de la numărul 86 (strada Lipscani) şi 51 (strada Gabroveni), existau în secolul al XVIII-lea două clădiri, la distanţă de aproximativ 10 metri una de cealaltă. Cea cu faţa la strada actuală Gabroveni era mai mare şi aparţinea familiei negustorului Tudor Hagi Tudorachi.

Înainte de anul 1871 clădirea şi-a schimbat destinaţia, fiind denumită „Pasajul Comercial”. Înainte de 1900 a suferit o importantă modificare prin adăugarea unui etaj, deasupra corpurilor de sud şi nord. După la etatizarea sa în 1950, clădirea a intrat în proprietatea CENTROCOOP care a încercat în repetate rânduri să obţină demolarea clădirii. După abandonarea clădirii, au fost realizate sprijiniri de urgenţă în anul 1998 şi a fost incendiată în anul 1999.

gabroveniO eroare din anii ’70, menținută și promovată la rang de adevăr absolut de către autoritățile bucureștene: Hanul Gabroveni oficial nu e de fapt Hanul Gabroveni!

gabroveni 1911Putem merge înapoi în 1911, când planul cadastral oficial al Capitalei arată proprietățile: Hanul Gabroveni promovat azi de Primărie este un simplu pasaj comercial, în timp ce clădirea clubului Fire era Hotel Universal, ex-Hanul Gabroveni.

În literatura de specialitate de după anul 1977, clădirea a fost asociată cu fostul han Gabroveni, aflat pe aceeaşi stradă, dar pe cealaltă parte, transformat după anul 1900 în „Hotel Universal”. Prin urmare, denumirea istorică corectă a acestei clădiri ar trebui să fie „Hanul Hagi Tudorachi”, iar datarea sa corectă este mijlocul secolului al XIX-lea. Mult mai multe adevăruri găsiți în acest studiu foarte bine documentat.

gabroveni_2008-09Da, actualul Club Fire e de fapt Hanul Gabroveni (chenar foto sus), deoarece clubul Fire ocupă spațiul fostului Hotel Universal.
Da, autoritățile practică intenționat o falsificare a istoriei.
Da, fațada Hanului Gabroveni care nu e Hanul Gabroveni a fost refăcută ochiometric după un desen din 1923, necunoscându-se cum arăta de fapt inițial.
Nu, pentru noul sediu ArCuB nici nu s-a studiat ce clădire a fost acolo înainte. Noul sediu este anost și dezamăgitor ca aspect exterior pentru mulți.
Povestea idilizată a refacerii, aici.

Aceste lucrări menite să-i uimească și să-i păcălească într-o anume măsură pe contribuabilii naivi ușor impresionabili (de luminițe colorate atârnate pe Magheru sau bâlciuri cu Cârnățărie la Piața Universității, de exemplu) au fost făcute în disprețul total al istoriei locului. Se presupune din start că masele largi habar nu au de istorie și că oricum nimeni nu va zice nimic.

Desigur că era de dorit ca această clădire istorică să fie restaurată, însă de la intenție la implementare lucrurile au luat calea periculoasă a falsului istoric. Păcat. Cât a costat toată distracția? Cam 30,3 milioane lei (aproximativ 7 milioane euro) – cost anunțat de autorități în presă. Bani publici.

INAUGURAREA

20140920_144541
Am ajuns sâmbătă după prânz pe strada Lipscani. Lume relativ puțină, afară temperaturi de vară. Prima chestie: deși curtea interioară (pasajul) leagă Lipscanii de Gabroveni, intrarea dinspre Gabroveni (foto sus) era ferecată, iar jumătate din pasaj era izolată de un cordon roșu, delimitând zona VIP, care avea și măsuțe de cocktail. Prima mea impresie a fost că, prin această mișcare, s-a negat de la început funcțiunea de pasaj a clădirii.

GALERIA DE POZE

20140920_144733Fațada principală a clădirii, dinspre strada Lipscani. Doar pe aici se putea intra.

Există trei nivele: pivnițe, parter și etaj. Toate vor adăposti săli de conferințe/evenimente/expoziție. Fiind proaspăt inaugurată clădirea, majoritatea sălilor erau goale, dar am găsit totuși niște planșe interesante care prezentau transformarea clădirii în decursul procesului de refacere: de la ruină la… altceva. Detaliez mai la urmă.

PARTERUL include un portal cu arcade de cărămidă, care duce la curtea interioară/pasajul spre Gabroveni.

20140920_144907Vedere spre strada Băcani, perpendiculară pe Lipscani.

20140920_144753

20140920_144805Detaliu al ușilor masive de la intrare.

20140920_144930Curtea interioară/pasajul. Refăcută destul de frumos, inaccesibilă publicului la vizita inaugurală, din păcate. Cum am spus, ar fi fost ideal ca la asemenea ocazie, fluxul natural de circulație a oamenilor să fie permis. Ar fi adus un plus de autenticitate demersului autorităților.

Parterul cuprinde câteva săli și face legătura cu sediul nou ArCuB, dar și cu subsolul clădirii vechi, accesibil pe niște scări circulare sau pe scările principale.

20140920_144824

20140920_144850Vedere spre sediul nou ArCuB, care nu a putut fi vizitat.

20140920_145030

20140920_145214Oamenii privesc fotografii de epocă din centrul istoric, iar încăperea este decorată cu o panoramă-gigant a perimetrului, văzut de sus în zilele noastre.

20140920_145052Scările circulare spre pivnițe.

PIVNIȚELE sunt extrem de spațioase – tipic pentru o construcție de acest fel din centrul istoric al orașului – și bine refăcute.

20140920_145406

20140920_145603Sală de ședințe, în pivniță.

20140920_145253

20140920_145320

Un element care i-a intrigat pe mulți a fost geamul ranforsat care permitea vederea din portalul de la parter spre pivnițe și invers:

20140920_145452

20140920_145513

20140920_145519Scările principale…

20140920_145717…înglobează ziduri vechi…

20140920_145829…în drumul lor spre etaj. Clădirea este dotată și cu lift.

20140920_145846Pasajul, văzut de la etaj, spre strada Gabroveni. Simplitatea refacerii ferestrelor din stânga face notă discordantă cu cele din dreapta. Zona de VIP era goală.

20140920_145902Cea mai prost refăcută parte a clădirii – acest surogat de pod arată ca partea de sus a unei vile comandată de un meltean. Ce-s termopanele alea? Ce-i tavanul ăla cu forme de rigips și spoturi luminoase? Dar mai ales, ce-i cu brâul ăla ornamental așa, din senin? Eșec total.

ETAJUL nu e deloc impresionant, în principiu sunt două săli mari cu tavan precum cel al “podului”, adică foarte de prost-gust:

20140920_145915

20140920_150115

DIALOGURI

20140920_151220
Interioarele etajului nu-s cine știe ce, dar adevărata distracție a fost interacțiunea cu supraveghetoarele puse de ArCuB acolo. Voluntare/angajate care habar nu au să interacționeze cu publicul. De aici și absurdul unor situații care puteau fi evitate cu puțină înțelegere, respectarea cetățeanului plătitor de taxe și-o minte deschisă. Am îndrăznit să deschid una din ferestrele etajului și să avansez până la balustradă (chenar foto sus) să pozez peisajul de afară. Nu apuc să trag câteva cadre, că mă trezesc cu o tipă pe la vreo 20-și-ceva de ani (A1) lângă mine.

A1: Vă rog să vă dați de la geam.
Eu: De ce?
A1: Nu e voie.
Eu: Ok, schimbați placa. De ce?
A1: Nu sunteți în siguranță!
Eu: Ba-s foarte în siguranță și vă garantez că nu am niciun gând să mă arunc.
A1: Haideți să nu complicăm lucrurile, că pot chema paza.

Vine colega ei (A2):

A2: Ce se-ntâmplă?
A1: Domnul refuză să se dea de la geam.
A2: Dați-vă de acolo!
Eu: Vreau doar să fac o poză cu strada Lipscani, de aici, de sus. Plus că nu înțeleg de ce nu pot ieși pe balconul ăsta mare.
A2: Nu aveți voie, nu-nțelegeți?
Eu: De ce nu am voie să stau la fereastra unei clădiri care a fost reabilitată din bani publici?
A2: Vă văd alți oameni și o să vrea să facă și ei poze.
A1+A2: Ferestrele și balconul sunt ornamentale!
Eu: Poftim? Adică-s de panoplie, nu le-ați consolidat?
A2: Ba da, dar nu e voie pe ele. Pot să vă pun în legătură cu șefa mea. Sau pot să chem paza.
Eu: Nu paza a refăcut clădirea. Duceți-mă la șefă.

Cam asta am reușit să pozez de la etaj:

20140920_150057Colțul străzilor Băcani și Lipscani arată oribil pentru pretențiile primarului general Oprescu că a făcut al doilea cel mai frumos centru istoric din Europa după Praga.

20140920_150149Privind în lungul străzii Lipscani. Se vede Hanul cu Tei.

20140920_150208Vedere spre strada Blănari, peisaj decăzut.

20140920_151126Coborâm în pasaj/curte, unde A2 își cheamă șefa (S), chenar foto sus, o femeie pe la un 40-și ceva de ani foarte țâfnoasă. Angajată ArCuB, plătită din bani publici.

A2: Domnul vrea să știe de ce nu are voie la geam și în balconul de la etaj.
S: Nu aveți voie acolo.
Eu: Ok, am înțeles, dar un motiv plauzibil se poate?
S: La sutele, miile de oameni care vin azi aici nu putem permite accesul pe balcon.
Eu: Dar eram doar câteva persoane acum sus…

20140920_151155Balconul falsului Han Gabroveni, fructul interzis al vizitei inaugurale. Declarat simplu ornament (nefuncțional) de voluntari/angajați ArCuB.

S: Vă dați seama dacă ies 500 persoane de-odată pe balcon? Habar n-aveți!
Eu: Ei, hai că-mi jigniți inteligența. Cum să-ncapă fizic 500 oameni în spațiul ăla? Să fim serioși.
S (țipă): Vin unii după alții, nu știți, nu știți!
Eu: Vă rog coborâți tonul și nu țipați la mine.
S: NU ȚIP!
Eu: Uite, sunteți plătită din bani publici, adică și din banii mei, nu vă permit să vă răstiți în halul ăsta la mine.

Șefa se întoarce și pleacă dincolo de cordonul roșu, în zona VIP.

Eu: Să știți că sunteți cam nesimțită dacă vă comportați așa cu cetățenii contribuabili.
S: Iar tu ești un IMPERTINENT!

Se bagă în seamă o altă angajată/voluntară (A3), pe la un 20-și ani, însoțită de un angajat/voluntar (A4), cam de aceeași vârstă.

A3: Să știți că are dreptate.
Eu: Ce?
A3: Are dreptate. Nu pot ieși atâția oameni pe un balcon.
Eu: Și tu faci mișto de mine? Nu ajunge că a făcut șefa voastră?
A4: N-a făcut mișto, dar are dreptate. Nu am auzit toată conversația, dar sunt sigur că are dreptate.
Eu (deja enervat): Auzi, dacă tot ești plătit din banii mei, nu vrei să taci?
A4: Dacă vreau pot să nu vorbesc cu tine, ce dacă sunt plătit din banii tăi!
A3: Nu înțelegi, Hanul Gabroveni este monument istoric fondat în…
Eu: Știi că ăsta nu e de fapt Hanul Gabroveni, nu?
A3 (contrariată): mmm… Ba da, este!

Se bagă în seamă și o femeie (F) care trecea pe lângă noi.

F: Are dreptate băiatul, nu aici e Hanul Gabroveni!
A3: Dar…
Eu: Știi și tu că adevăratul Han Gabroveni e la clubul Fire.
F: Așa e! Așa e! Da’ trebuia să-i dea un nume, nu? (pleacă)
Eu (către A3): Să știi că mai cunosc și eu istoria orașului.
A3 (fâstâcită): Da. văd că o știi bine.
Eu: Să vă fie rușine că mințiți oamenii în halul ăsta, pe banii lor!

ANALIZĂ ȘI CONCLUZII

lipscani1941Strada Lipscani în 1941 (foto: Willy Pragher). Clădirea cu firma “Galeriile București” este cea despre care discutăm. Se observă că deja nu mai avea arhitectura din desenul după care s-au luat autoritățile în refacerea falsului han Gabroveni.

Trebuie să fie clar că imobilul preluat de autorități în stare de ruină NU este Hanul Gabroveni. Adevăratul han Gabroveni este actualul Club Fire. Clădirea care se află pe terenul cu deschidere la străzile Gabroveni și Lipscani are o istorie în urma căreia i-am putea spune cel mult Hanul Hagi Tudorachi. Vorbim, așadar, despre un proces de mistificare a istoriei, în urma căruia un fals este luat drept adevăr și digerat ca atare de presă și marele public.

O a doua greșeală care s-a răspândit aproape ca o boală care nu ne mai dă pace este cea conform căreia aici am avut parte de lucrări de restaurare, ori nu este așa. Restaurarea presupune apelul pe cât de mult este posibil la tehnicile originale de construcție, utilizarea materialelor de aceeași natura cu materialele originale (obținute prin aceleași tehnici, din motive evidente), evitarea ipotezei (restaurăm până în punctul în care avem certitudini) și marcarea distinctivă a intervențiilor contemporane, astfel încât mărturia istorică să nu fie falsificată. Sigur, unele din aceste lucruri nu pot fi respectate întru totul, din diverse considerente, dar este de datoria noastră să facem tot ce este posibil în direcția respectării lor.

Pe scurt, ce s-a facut la așa-zisul Han Gabroveni, printre altele: cadre de beton armat (da, era nevoie și de o reabilitare structurală), pereți de închidere din BCA și ornamente de care putem fi aproape siguri că sunt din polistiren. Toate acestea au fost realizate pe baza unui desen de epocă din 1923, nici măcar nu am văzut un releveu al clădirii sau niște fotografii relevante. Așadar, s-a mers mult în zona ipotezei. Daca tot o apucăm pe drumul ăsta, atunci măcar să o facem până la capăt și să ne asumăm asta. Să nu mai vorbim despre restaurare doar de dragul restaurării.

În ce privește noul corp de clădire (noul sediu ArCuB), construit alipit la “han”, arhitectura nu impresionează, dar nu este nici una banală. Este vorba pur și simplu de o inserție neutră nespectaculoasă, care respectă o înălțime la cornișă, niște registre orizontale și cam atât. Contemporaneitatea ei stă în materialul de finisaj al fațadei. Referitor la lucrări, singurul lucru pozitiv este ca au fost realizate în urma unui concurs girat de Ordinul Arhitecților din România. E bine dacă a ajuns să ne bucure normalitatea organizării unui astfel de concurs.

Nu sunt împotriva unor astfel de lucrări atâta timp cât ele presupun repunerea în funcțiune a unor clădiri aflate de multă vreme în stare de ruină. Igienizarea nu ar trebui să fie primul lucru bun care ne vine în minte, ci tocmai această acordare a unei a doua șanse la viață unor clădiri care stau mărturie istoriei orașului. Ne bucurăm atunci când in centrul istoric al Bucureștilor (măcar în partea aceasta băgată în seamă, că dincolo de bulevardul I. C. Brătianu este jale) se diversifică activitățile și când se acordă atenție și clădirilor, nu doar pavajului și mobilierului, care nu sunt cele mai fericite. Cu toate acestea, nu putem și nu trebuie să tolerăm la ipocrizia autorităților și la lipsa de reacție și documentare a mass-mediei în astfel de cazuri. Astfel de cazuri nu trebuie sa stabilească precedente, ci ar trebui să fie o lecție învățată de autorități, specialiști, cetățeni și mass-media.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign