Bucurestii Vechi si Noi

SUB UNIVERS @ Galeria Occidentului

29 octombrie 2014 Bucurestii Vechi Si Noi Evenimente

SUB UNIVERS @ Galeria Occidentului

 

Joi, 06 Noiembrie 2014, orele 19.30, Galeria Occidentului, vă invită la vernisajul expoziţiei SUB UNIVERS, semnată Dana Ştefania Apostol. Expoziţia va fi deschisă publicului, ulterior vernisajului, 07 Noiembrie – 21 Noiembrie 2014, între orele 12.00 – 18.00, la Galeria Occidentului, din str. Occidentului nr. 11, sector 1, Bucureşti.

Pictoriţa Dana Ștefania Apostol va expune o serie de lucrări realizate pe pânză , lucrări considerate de critica de specialitate, ca fiind imaginea exactă a emoțiilor și zvâcnirilor trupului.

”[…]..Este atins astfel un alt aspect paradoxal al picturilor Danei Ștefania Apostol, respectiv acea constantă pendulare între completa separație a Eului de universul haotic care-l înconjoară, a drumului către ceea ce Jung definea ca Individuație și imixtiunea Eului în cadrul multiplicității lumii exterioare, a rătăcirii lui printre elementelor celorlalte regnuri. De cealaltă parte, o egală pendulare între o natură pur spirituală a entităților feminine și înzestrarea lor cu o pregnantă latură senzuală, cu acel erotism  al personajelor, ce se vădește fie prin postura în care sunt surpinse, fie prin accentuarea formelor specifice genului feminin. Or, eforturile artistice ale Danei Apostol se îndreaptă tocmai spre rezolvarea acestor paradoxuri, picturile sale însemnând o formulare vizuală a acestei dialectici interioare, o formă de visibile parlare prin care acest discurs dialectic dacă nu-și află soluționarea, cel puțin își pierde din greutate prin simpla sa exprimare.” text George Paunescu.

Urc munții ca să pot vedea orizontul, declară artista. Născută la Iași în 1986, absolventăa Facultatii de Arte din Iasi,activeaza in Bucuresti abordand pictura ca forma principala de expresie.Dana Ștefania spune despre ea, că se află într-o permanentă căutare, trăind înconjurată de artă, în toate formele ei.

 

Expozitii pictura:

2012,octombrie-Opening ‘Inlight Theater Pub’, expozitie personala de pictura,Bucuresti

2012,decembrie-Expozitie de grup „Contrapunct”,Carol 53, Bucharest

2013,aprilie – ‘Si zbor în jurul tau’ / ‘And I’m flying around you’,expozitie personala de pictura , Galeria Occidentului, Bucuresti

2013,decembrie- ‘Pe un pamant cu cerul mic’,expozite personala de pictura,Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi,Bucuresti

2014,martie-‘Picturi acustice’,expozitie personala de pictura,Fratelli Espresso Bar,Bucuresti

2014,aprilie-Expozitie personala de pictura,Galeriile Williams,Bucuresti

Portofoliu pictura:

http://danastefaniaapostol.wix.com/painting
http://apostoldanastefania.blogspot.ro/
https://www.facebook.com/dana.stefania.apostol

Expozitii fotografie:

2014,martie-‘The Dark Side of my Moon’,expozitie de fotografie,Galeriile Williams,Bucuresti

 

Portofoliu foto: 
http://danastefaniaapostol.blogspot.ro/

Teatru si film (actorie):

Aparitii:
Lili, în “Martorii lui Charlie”,reprezentatii: Teatrul Apropo,Bucuresti,Teatrul de Arta,Bucuresti
Rivka, în “So bright is the view”,film de lung metraj participant in Festivalul International de Film de la Moscova.

http://filme.metropotam.ro/stiri-despre-filme/un-film-romanesc-independent-merge-la-festivalul-international-de-film-de-la-moscova-art9291874946/

afis2

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign