Un alt motiv serios pentru care nu cred că în viitorul apropiat vom putea avea o legislaţie mai clară şi mai eficientă a patrimoniului este acela că mai există un tip de ruptură aparent iremediabilă pe care trebuie să-l evaluăm. Pare că avem dilema dacă cei care trebuie să elaboreze legile sunt oamenii sistemului politico-administrativ sau dacă aceştia trebuie să preia propuneri ale “oamenilor de cultură”. Sunt două opţiuni care pot genera abordări radical diferite. Iar problema majoră ce rezultă din această dilemă este una de natură pragmatică. Politicienii şi cei aflaţi în domeniile juridic şi administrativ nu au deloc cuprinderea problemelor şi aplecarea asupra necesităţilor parimoniului în timp ce oamenii de cultură nu au îndeobşte nicio experienţă sau apetenţă pentru înţelegerea sistemului politico-administrativ. Şi la fel cum clasa de mijloc în societatea noastră este ceva cam prea subţire, la fel şi oamenii de mijloc ai acestei dileme fie nu prea sunt, fie sunt ocupaţi cu supravieţuirea proprie, ceea ce lasa ca viziunile privind protecţia patrimoniului, atâtea câte or fi, să plutească pe mai departe antagonice în societate.
DIN ACEASTA DILEMA NU PUTETI IESI ! AM ZIS!
Acestea fiind zise, sper că nu v-am anihilat speranţa că acel Cod al Patrimoniului care este promis în programele de guvernare din ultimii 8 ani se va şi adopta într-un orizont de timp previzibil.
