Bucurestii Vechi si Noi

INCREDIBILA POVESTE a lui Ali Gheorghe: Reciclează PET-uri şi le „transformă” în cărţi

24 aprilie 2015 Radar De Media Radar de media

Se tot afirmă că viaţa, în ziua de azi, nu prea ne mai poate surprinde. Şi totuşi, sunt aspecte care ne mai pot uimi, mai ales când vorbim despre fapte care, în aparenţă, nu ies cu nimic din comun. „ring” vă propune povestea emoţionantă a omului care salvează cărţile de la dispariţie printr-o metodă neobişnuită.

Modalităţile prin care cartea, ca obiect, poate fi salvată depind, în general, de capriciile pieţei, de politica editorială sau de activitatea anticariatelor. În particular, în viaţa aparent neînsemnată, povestea cărţii şi a salvării ei de la dispariţie capătă uneori, fără nicio exagerare, aspecte eroice. L-am cunoscut pe Ali Gheorghe pe stradă, acolo unde existenţa are asprimea, imprevizibilul sau întâmplările ei incredibile. Vinde cărţi de ani de zile pe bordura din faţa unei farmacii. Le aşază meticulos, pe „căprării”, în dimineţile fiecărei zile în care şansa vremii favorabile îi surâde. Dar de ce îl cheamă Ali? Ne explică el însuşi. „Tata a fost turc, iar mama, româncă. În perioada războiului, părinţii lui s-au refugiat. El s-a născut la Caliacra (judeţ din Cadrilater – n.r.), a trăit o perioadă acolo, iar după aceea a venit în Constanţa. Acolo a şi cunoscut-o pe mama”, şi-a început relatarea „anticarul de pe stradă”.

Primele 150 de volume menţinute în viaţă

Moştenind de la tatăl său pasiunea pentru comerţ, şi-a încercat norocul după revoluţie, când şi-a dat demisia (era instalator la fostul ICAB) şi a început să vândă legume şi fructe în Piaţa Rahova. Norocul nu i-a surâs, dar s-a ambiţionat să câştige bani pe cont propriu şi a refuzat să muncească „pe degeaba” la alţii. Aşa a ajuns să vândă legume într-o mică piaţetă de la capătul tramvaiului 41. Nenorocul nu s-a oprit aici: piaţeta a dispărut odată cu modernizarea liniei. De atunci, strada i-a devenit mijloc de subzistenţă. „Soţia mea face curăţenie pe o scară aici, într-un bloc din Ghencea. Într-o zi, un domn colonel din blocul ăsta i-a spus că are nişte cărţi şi a întrebat-o dacă le vrea. Cred că s-a gândit că o să le iau ca să le dau la reciclare. Dar eu nu fac aşa ceva, pentru că mă atrag cărţile. Eu nu arunc cartea. Mi-a dat vreo 150 de volume şi de atunci am început să mă ocup de activitatea asta”, a continuat cel căruia toată lumea îi spune Alin.

Un schimb reciproc avantajos

La un moment dat însă, cărţile de la „domnul colonel” s-au epuizat şi a trebuit să se reorienteze. Felul în care a început să achiziţioneze volume pentru a le vinde ţine cumva de acele poveşti care ar putea inspira un romancier. „Există acele depozite pentru reciclat. Acolo lumea duce maculatură, ziare, reviste, dar şi cărţi. Eu mai strâng PET-uri, doze de bere, de cola etc. Le duc acolo, dar nu cer bani pe ele. Iau cărţi în schimb. Este 20 de bani kilogramul de hârtie. PET-urile şi dozele de bere sunt ceva mai scumpe. Oricum, la cât este hârtia, 20 de bani kilogramul, nu se uită ei că iau 20, 30 de cărţi sau câte îmi aleg eu.”

„Se întâmplă să plec acasă şi cu buzunarele goale”

Nu este nici asta o afacere de succes. Banii îi ajung de la o zi la alta, dar nu se plânge. Timpul a trecut şi, chiar dacă norocul l-a ocolit, nu şi-a pierdut optimismul. Nu are pensie, cei 12 ani pe care îi are pe cartea de muncă fiind insuficienţi. Motivele pentru care a ajuns în acest punct poate că nu sunt de discutat aici. Ele ţin de împrejurări. Important este că, prin ceea ce face, salvează „lumea cărţii”, dar se salvează şi pe sine. „Am 69 de ani. Nu am pensie, iar asta este o problemă. Trăim destul de greu. Soţia are salariul ei de femeie de serviciu. Eu am zile când vând de doar 7, 8 lei, dar şi zile când dau de 30 sau 40 de lei. Cel mai mult am făcut cam 70, 80 de lei într-o zi. Se întâmplă să plec acasă şi cu buzunarele goale. Depinde mult şi de cărţile pe care le am”, a povestit nea Alin.

„Sunt puţini cei care mai citesc”

Ne aruncăm o privire pe cărţile înşirate pe raftul improvizat. Vă spun ceva nume precum Honoré de Balzac, Gabriel Liiceanu („Jurnalul de la Păltiniş”), Henry Miller, Nae Ionescu, Victor Hugo, Stendhal, Gogol, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Mircea Eliade sau Eminescu? Şi lista nu se opreşte aici, ar putea lesne continua. Sunt cărţi semnate de aceşti autori, volume care ar fi trebuit să ajungă la topit. În schimb, pe câteva PET-uri, cineva s-a gândit să le mai dea o şansă, să ajungă în mâinile cuiva care iubeşte literatura, filosofia sau arta. În mâinile unui elev care se pregăteşte de bacalaureat. În mâinile unui scriitor, bunăoară. Acest lucru se întâmplă datorită acestui erou al cărţilor, un om care are puterea să mărturisească, în final, un lucru care ar trebui să dea de gândit: „Din păcate, sunt puţini cei care mai citesc”.

„Aşa procur eu cărţile, pentru că nu am alte posibilităţi financiare.”, ALI GHEORGHE

„Lăsând la o parte faptul că îmi place cartea şi că o îngrijesc, interesul meu este să şi câştig ceva.”, ALI GHEORGHE

Tag-uri: , ,
[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign