În urmă cu 200 de ani, la 18 iunie 1815, forțele franceze conduse de împăratul Napoleon au fost înfrânte la Waterloo, în sudul Belgiei, de forțele aliate conduse de generalul britanic Arthur Wellesley, primul duce de Wellington, la care se adăuga un corp de armată prusac condus de feldmareșalul Gebhard von Blucher, potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010).
Politica externă a lui Napoleon a fost un șir aproape neîntrerupt de războaie pentru hegemonie în Europa și pentru dominație în colonii, împotriva coalițiilor inițiate, organizate și finanțate de Marea Britanie.
După o serie de victorii, ce a debutat în 1805, cu cele de la Ulm și Austerlitz, Napoleon s-a implicat în două campanii dezastruoase, cea din Spania, din 1808, și cea din Rusia, din 1812. Aceste insuccese au condus la formarea unei noi coaliții europene, în aprilie 1814, Parisul fiind cucerit, iar Napoleon a fost deportat pe insula Elba.
Napoleon s-a reîntors în Franța la 1 martie 1815, cu o armată de 1.100 de soldați. La 20 martie 1815, Napoleon a ocupat din nou tronul, moment în care a început perioada cunoscută sub numele de ”Cele 100 de zile”, reprezentând perioada dintre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris și urcarea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, la 8 iulie 1815 (revenirea Casei de Bourbon pe tronul Franței, a doua Restaurație).
Reeditarea Bătăliei de la Waterloo (Belgia) din 18 iunie 1815 (2012)
În acest context, Coaliția europeană a început să-și mobilizeze armatele în Belgia, la granița cu Franța, în vederea înlăturării de la putere a lui Napoleon. Împăratul a hotărât să treacă la ofensivă, atacând armatele aliate.
După înfrângerea la 16 iunie, la Ligny, a trupelor prusace conduse de Gebhard von Blucher și după mici confruntări armate cu Wellington, la Quatre-Bras, mareșalii lui Napoleon, printre care și Michel Ney nu au reușit să înfrângă separat niciuna dintre forțele adverse.
La 18 iunie, în localitatea Waterloo din apropierea orașului Bruxelles, armata lui Napoleon, însumând 72.000 de militari, a întâlnit armata britanică condusă de ducele de Wellington, care avea 68.000 de soldați.
Comițând o gravă eroare, Napoleon a amânat până la prânz atacul, permițând întărirea armatei lui Wellington cu cei 45.000 de militari ai lui Blucher, care scăpaseră de urmăritorii francezi.
Patru atacuri succesive ale francezilor asupra forțelor aliate s-au soldat cu eșecuri; drept urmare, Napoleon a fost nevoit să-și disloce trupele în calea flancului prusac de atac, după cum arată volumul amintit mai sus.
Când mareșalul Ney a reușit să captureze o fermă situată la centrul liniei de atac al forțelor aliate, a cerut întăriri de la Napoleon, însă a fost refuzat.
Profitând de acest lucru, Wellington și trupele sale, deși vulnerabili în urma pierderilor grele și-au refăcut defensiva și în scurt timp au lansat ofensiva, reușind să transforme atacul în avantaj propriu. Trupele franceze au intrat în panică, retragerea fiind dezorganizată. Înfrânt, Napoleon a părăsit câmpul de luptă.
Pierderile francezilor s-au ridicat la 25.000 de soldați, iar cele ale armatelor lui Wellington și Blucher la 15.000, respectiv 8.000 de soldați.
Napoleon s-a reîntors la Paris și la 22 iunie a abdicat în favoarea fiului său. La 15 iulie s-a pus sub protecția trupelor britanice la Rochefort, sperând că va fi lăsat să plece în Statele Unite. Britanicii însă l-au închis pe insula Sfânta Elena, unde a murit, la 5 mai 1821.
Strălucit comandant și, totodată, cel care a dezvoltat tactica și strategia, punând bazele teoriei militare din secolul al XIX-lea, împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut la 15 august 1769, la Ajaccio, în Corsica. A urmat școala militară din Brienne și Școala superioară militară din Paris (1779-1785). În timpul Marii Revoluții Franceze (1789-1794) s-a remarcat în timpul asediul Toulonului, ocupat de englezi. După recucerirea acestui oraș a fost avansat la gradul de general de brigadă. Au urmat campaniile din Italia (1796-1797) și cea din Egipt, încheiată în 1799. În 1802, a fost numit consul pe viață, iar în 1804 a proclamat Imperiul, fiind încoronat împărat al Franței la 2 decembrie 1804.
sursa-http://www.agerpres.ro/
