Bucurestii Vechi si Noi

Crucea de la Universitate – unul dintre proiecte

01 octombrie 2015 Andrei Popescu Idei Urbane

cruce-universitatePe aşa o vreme plăcută este obligatoriu să fim optimişti, să gândim pozitiv, pentru că alţii au gânduri necurate cu oraşul nostru. De aia cred că e absolut necesar să mă refer la ultima chestie care să aibă o vagă legătură cu urbanismul: crucea de la Universitate. Adică, pentru satisfacerea oricărui iubitor al oraşului, e vorba doar de ideea unui parlamentar, transpusă într-un proiect de lege, încă nedospit complet, dar pe cale de a fi lansat în realitatea românească. Şi e vorba de o posibilă cruce foarte mare, locul fiind destul de împânzit de astfel de elemente.

Proiectul crucii la Universitate

Deci, un monument, sub formă de cruce, destul de mare şi amplasat chiar în rondul de la Universitate. Groaznic! Să facem o petiţie! Avem destule tabere care critică ideea. Proiectul, care este, aduce în peisajul bucureştean un nou monument care ar trebui să comemoreze lupta anticomunistă sau martirii acestei lupte sau victimele. Nu am reţinut exact, dar nici nu cred că are importanţă în acest moment.

De ce e rău? Opiniile pe care le-am auzit: e prea mare, e o cruce, nu se încadrează, e kitsch, nu ţine planşeul şi pică peste metrou, orbeşte şoferii etc. Am găsit aici expunerea de motive şi proiectul de lege şi, printre picături, avem şi ceva date despre monumentul care va umple rondul şi sufletele noastre păcătoase. Avem aceste informaţii aproape sigure:

  • amplasament: centrul intersecţiei de la Piaţa Universităţii
  • trebuie să fie o cruce
  • crucea trebuie să fie cam ca cea de pe Caraiman (se va raporta la aceasta)
  • dimensiuni potrivite pentru impact pregnant chiar şi de la distanţă (nu se defineşte exact termenul potrivit)
  • materiale utilizate: oţel, becuri puternice (40 bucăţi)
  • are şi soclu, dar nu sunt precizate materialele din care este realizat (pe soclu sunt două inscripţii)
  • drapele pe flancuri

Asta este toată ideea, tot proiectul magnific. De la chestia asta s-au inflamat unii, destul de mulţi. Crucea asta este doar una dintre iniţiativele tembele, nu cea mai, iar viaţa în România ar trebui să te obişnuiască deja cu asta. Pentru că Bucureşti e capitală, avem şansa să beneficiem de ideile tuturor din ţară. Şi, pentru că suntem mândri şi români (în ce ordine vreţi), toate ideile trebuie implementate în centru, în buricul târgului. Acolo pot fi admirate de toate ţaţele. Dimensiunile trebuie să fie exagerate (potrivite pentru impact pregnant) tocmai pentru ca şi ţaţele care nu ajung în centru să poată admira, minuna din mahala, chiar din poartă.

Alte proiecte senzaţional de româneşti

Eh, dacă ne-am ambalat pentru aşa o kitschoşenie fictivă, probabil că paharul bunului gust s-a umplut. Cred. Nu se mai poate. Pănă aici. Altfel nu văd de ce tocmai acum. Bucureştiul are capacitatea să strângă destule imbecilităţi, unele realizate, altele în curs. Şi eu am făcut propuneri virtuale, dar nu am avut niciodată pretenţia că sunt salvarea urbei. Ale mele sunt doar pentru a se discuta.

Ca să mai aveţi şi alte lucruri de care să vă minunaţi, să dicutaţi cu specialişti care ştiu exact de ce este nevoie oriunde, am să vă pun la dispoziţie o listă, minunată înşiruire a unor proiecte care s-au făcut, se fac acum sau sunt doar la stadiul de propuneri:

Gata! M-am plictisit. Puteţi să vă mai gândiţi şi la altele. Sunt atât de multe. Sunt aşa pentru că noi suntem aşa.

Nu are nicio importanţă dacă se face sau nu respectiva cruce. Sunt destui cei care şi-au făcut idioţeniile sau sunt pregătiţi să le realizeze. Alegeri avem la anul… şi Bucureştiul rezistă.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign