scris de C. D. Mocanu
Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.
Marţi 1 septembrie 1981
Se împlineşte azi un an de când am trecut pragul I.R.E. Bucureşti – S.D.E.E. Ilfov pentru a mă prezenta la postul obţinut prin repartiţie guvernamentală. Era luni, 1 septembrie 1980. În lipsa şefului de secţie, am fost „primit” de Ion Puchin, adjunctul acestuia:
– Ce cauţi bă aici? Tocmai acum ţi-ai găsit să vii? Du-te bă la un film, du-te acasă şi vino săptămâna viitoare!
◊◊◊◊
Descumpănit dar ţâfnos i-am explicat ce caut, nu m-am dus la film, nu m-am dus acasă şi nu am venit „săptămâna viitoare”. A fost primul meu „prieten”. Alţii aşteptau la rând!
◊◊◊◊
Am „ars” programul de adaptare în câteva luni. M-au ajutat încă o dată stagiile lungi de practică din timpul liceului, unele efectuate chiar în I.R.E.B., dar mai ales cunoştinţele profesionale de bază însuşite de la profesori – ingineri şi maiştri – instructori cu nume bun în sistemul electroenergetic, cunoştinţe care nu se capătă în facultate.
La 1 martie 1981 (după şase luni de activitate) am fost numit coordonatorul echipelor PRAM şi Grup Măsură din cadrul Secţiei de Distribuţie Ilfov (S.D.E.E.). Răspund (fără să fiu plătit pentru asta) de cele mai bune şi mai calificate echipe din cadrul secţiei care se ocupă de instalaţiile de protecţie, automatizare şi măsură, de încercările echipamentelor primare şi defectoscopia cablurilor subterane. Activitate dificilă, importantă şi de mare tehnicitate în care „haldăii” din conducere m-au aruncat bucuroşi, cu speranţa că-mi voi rupe gâtul. S-au prins repede că ultimul venit nu este musai primul fraier.
Nu m-au primit cu bucurie dar nici nu puteau să facă mare lucru. Aveam o repartiţie guvernamentală care le stătea în cale. Aflasem asta cu câteva zile înainte de 1 septembrie 1980 când parcurgeam formalităţile de angajare. Doamna E.T., inspectoarea de personal, fără să ridice ochii din hârtii, mi-a spus printre dinţi, ca să aud doar eu:
– Vezi că ai stricat socotelile unora de pe aici! Colega ta R.C. este, de două săptămâni, angajată „la ordin” la Secţia Înaltă Tensiune!
Singurul post scos la repartiţie avea deci un destinatar precis. Denumirea sub care a apărut în listă, „IREB – SDEE Ilfov” trebuia să inducă impresia că acesta nu este în Bucureşti şi astfel să nu fie „agăţat” de primii patruzeci – cincizeci de absolvenţi din promoţie. Spre ghinionul „aranjorilor” eram pe locul zece şi în plus ştiam precis că I.R.E.B. – S.D.E.E. Ilfov înseamnă Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare nr. 1A. Şi asta a fost! „Băieţii” s-au descurcat dar nu m-au iertat. Dumnezeu a avut însă grijă de barza chioară şi i-a făcut cuib.
Printr-o întâmplare am ajuns în atenţia şi sub aripa protectoare a directorului Nicolae Tetelea.
Trecuseră câteva zile din luna august, 1980. Eram în Bucureşti, copilul împlinise în iulie un an, venituri (modeste) avea doar soţia şi nu ne permiteam să plecăm pe undeva, deşi se simţea nevoia. Stabilisem prezentarea mea la post pentru 1 septembrie. Într-o dimineaţă, în timp ce trebăluiam prin grădină sunt strigat să vin la telefon.
– Te caută de la M.E.E. (Ministerul Energiei Electrice)!
Ce putea fi? Nu avusesem niciodată treabă cu ministerul, nu cunoşteam pe nimeni acolo. În plus de unde ştiau numărul de telefon? Era pe numele purtat de soţie înainte de căsătorie. Mă gândeam la o farsă pusă la cale de unul dintre glumeţii mei prieteni. O mai făcuseră şi altă dată! Constat cu surprindere că la capătul firului se afla o doamnă.
– Sunt secretara Direcţiei de Organizare, Control, Personal şi Învăţământ din M.E.E. (din păcate i-am uitat numele). Tovarăşul inspector general Emilian Simian doreşte să se întâlnească cu dumneavoastră şi vă invită la noi, mâine, când puteţi până la ora 13.00.
Na belea! Numai de mistere şi de ministere nu-mi ardea mie. Am tot revenit la „chestiune” până spre seară când am sunat-o acasă pe doamna Elisabeta Potolea, fosta mea dirigintă, pe atunci directoarea Liceului Industrial Nr. 4 (noua denumire a Liceului Industrial Energetic) care ştia bine organizarea M.E.E. şi pe cei de acolo.
Am aflat astfel că tovarăşul E.S. avea în atribuţiuni (printre altele) rezerva de cadre şi problemele speciale de personal- învăţământ. Fără să stea pe gânduri mi-a spus:
– Du-te! Măcar vei cunoaşte un om de ispravă, important în ierarhia ministerului şi foarte influent. N-ai ce pierde! Cred că e ceva legat de repartiţie şi de postul pe care l-ai ales.
A doua zi, cu oarecare sfială, intram pentru prima dată în clădirea din Bulevardul Magheru nr. 33, fostul sediu al Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate Bucureşti (Bulevardul Take Ionescu nr. 33) şi tocmai la etajul întâi, acolo unde se găsea conducerea ministerului (ministru Gheorghe Cioară) şi unde accesul era strict controlat.
Am fost primit imediat de un bărbat trecut de cincizeci de ani, scund, slab, aproape ascetic dar vioi şi jovial, care vorbea calm, cu accent ardelenesc având un soi de blândeţe sinceră în glas. (Era sibian din Sălişte.) După obişnuitele formule de politeţe, fără vreo altă introducere, arătând cu degetul un dosar aflat pe birou, mi-a spus că ştie totul despre parcursul meu şcolar din liceu şi din facultate.
– Îndeplineşti condiţiile pentru a alege dubla repartiţie şi nu înţeleg de ce n-ai făcut-o. Din cele zece posturi alocate activităţii de cercetare – proiectare (ICEMENERG şi ISPE) cu stagiu de doi ani în producţie (Rovinari şi Turceni) s-au ocupat doar două. Ce zici?
◊◊◊◊
Asta era! Doamna E.P. intuise perfect. Promoţia mea a fost printre cele care au beneficiat de sistemul dublei repartiţii. Se dorea atragerea celor mai valoroşi absolvenţi către învăţământul superior, cercetare şi proiectare după un stagiu de doi ani într-o unitate de producţie.
◊◊◊◊
Prea multe nu erau de zis. Întorsesem problema asta pe toate părţile cu familia, cu prietenii şi mai ales cu cîţiva cunoscuţi care lucrau de mulţi ani în sistemul electroenergetic. Eram căsătorit, aveam un băieţel care împlinise un an, aveam casă şi gospodărie în Bucureşti, tot aici lucra şi soţia mea. Pentru un post de cercetător nu puteam pleca, izmene pe călător şi unde, la Rovinari sau la Turceni! Măcar să fi fost un oraş mare. Iniţiaţii mi-au explicat că posturile cu pricina erau destinate sectorului de producere a energiei electrice care se confrunta cu un deficit important de personal bine pregătit. Alegerea ca unităţi pentru efectuarea stagiului a centralelor cu cele mai multe şi mai mari probleme nu era întâmplătoare. Optasem demult pentru transportul şi distribuţia energiei electrice. Nu era de mine!
Am sintetizat inginereşte argumentaţia, a ascultat atent, fără să mă întrerupă, a zâmbit şi mi-a spus:
– Ai dreptae! Tu ai luat postul de la I.R.E.B.?
– Da!
– Ia stai puţin!
În dreapta biroului, pe un pupitru special se aflau mai multe telefoane. A ales unul dintre ele, a format un număr din trei cifre şi foarte repede i-a răspuns cineva. Ţinând receptorul astfel încât să aud şi eu a început dialogul cu interlocutorul:
– Salut Nicule!
– Noroc! Ce faci?
– Uite, îţi trimet un băiat bun.
– Inginer?
– Da, inginer din promoţia de anul ăsta.
– Aoleo! Păi n-am loc.
– Ba ai! N-ai scos tu postul la repartiţie?
A urmat o replică precipitată pe care n-am înţeles-o şi gazda mea a lipit receptorul de ureche ascultând cu interes ce i se spunea.
– Acum ce ai să faci? Îl primeşti şi ai grijă de el! Da?, Bine, salut!
Aşa am ajuns, fără să vreau, „protejatul” directorului Nicolae Tetelea. Nu i-am cerut nimic, nu m-a favorizat niciodată. M-a lăsat să mă descurc singur, m-a urmărit şi dând cezarului ce-i al cezarului, le-a mai tăiat elanul celor care-mi purtau sâmbetele. Am pentru ce să-i fiu recunoscător!
Post scriptum
Prin Decretul nr. 379/13 octombrie 1983 al Consiliului de Stat al R.S.R. în fiecare judeţ a luat fiinţă câte o Întreprindere de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor şi Instalaţiilor Energetice şi de Distribuţie a Energiei Electrice şi Termice (I.E.I.R.I.E.D.E.E.T. !!!!), prescurtat I.R.E. Astfel, activitatea I.R.E. Bucureşti a fost preluată de noile unităţi din judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi de I.D.E.B. Fosta întreprindere, mult redusă, s-a reorganizat în Exploatarea Reţelelor Exterioare de Înaltă Tensiune (E.R.E.I.T.) Bucureşti.
Cu această ocazie toţi „prietenii” mei, inclusiv cel care „mi-a dat bineţe” în prima zi de lucru, au fost „strămutaţi” la Alexandria, la Giurgiu, la Călăraşi sau la Slobozia. „Puştiul ăla obraznic” a rămas în capitală şi a fost promovat la Centrala Industrială de Reţele Electrice (C.I.R.E.).
