Bucurestii Vechi si Noi

din presa vremii

17 decembrie 2015 The Hungry Mole Bucurestii noi

… iată-ne astăzi urmărind reclamele apărute în Almanahul Turistic din 1961. Sunt cuminți, așa cum era și vremea aceea, și oarecum pe specificul publicației. Ando le-a găsit și le comentăm împreună.

Excursionistul, înainte de orice, să cade să fie echipat cum trebuie, ca să poată purcede la drum:

Și chiar dacă nu dorește decît să se plimbe, produsele de încălțăminte de la „Flacăra roșie” i se potrivesc oricui. Ce, numai azi echiparea de drumeție te costă mai mult ca drumeția-n sine?

Ai nevoie și să te hrănești corespunzător. Ce putea fi mai nimerit decît o conzervă de pateu? Mai ales că era gustos, nu ca azi. Doar că nu rezista patru ani în galantar și nici o săptămînă, deschis, în frigider. Dulciurile erau la fel de bune, luate la tine – oricine știe că-ți dau energie:

Fabrica „Dezrobirea” urma să se cheme, pînă-n momentul în care urma să fie cumpărată de „Poiana”, CIBO. Bune erau bomboanele de la Cibo; poate doar Vinga de la Kandia-Timișoara să le bată… Orașul Stalin este numele Brașovului din acea perioadă; de fapt, în 1961 Brașovul deja își luase numele înapoi. Doar că almanahurile obișnuiau să apară în anul precedent, așa că reclama n-a mai avut cum să fie schimbată.

Ca o paranteză, almanahurile erau iubite mult de cititori; chiar și în ultimii ani ai comunismului, se mai strecura printr-unul cîte vreun text, o poză, o știre, ceva… colorat în lumea aceea gri. Pînă și „Almanahul Satelor” era interesant. Unele apucau să scoată și ediții estivale, de vacanță, care prindeau bine în concediu.

Revenim la reclame, rămînînd la dulciuri. Încă mai apăreau delicioasele îndemnuri „dați copiilor dulciuri”; că de-aia-s copii, să mănînce bomboane – nu iaurt! Mai avem și-o reclamă la spaghetti…

Turismul, așadar, era treabă serioasă și pe-atunci. Siropul de măcieșe era „tonic și reconfortabil”; ar fi și azi, dac-ar conține și măceșe.

Toate astea trebuiau păstrate corespunzător, așa că de frigiderul „Fram” aveam nevoie.

Drumețul era vesel, dar în caz de vreme proastă, veselia lui trebuia întărită un pic. Cum? … uite-așa:

Coniacul și romul de jamaica, în sticluțe plate, erau numai bune de avut în rucsac. La popas, mergea un vermut. Dar șampania – ehei! – era și-atunci pentru ocazii deosebite; îmi place cum sună sintagma „agape colegiale”…

La munte și la mare – de fapt, în orice-mprejurare – produsele cosmetice ne asigurau confortul:

„Nivea” a fost – pentru mulți dintre noi – o marcă românească; ba chiar una bună. Fabrica brașoveană a putut folosi acest nume pînă prin anii ‘90, după care s-a botezat „Norvea”. Crema de ras „Record”, cred, se producea la Cluj-Napoca, la „Farmec”; dacă nu acolo, atunci la fabrica bucureșteană „Miraj”.

Nu trebuie să privim mereu turistul ca pe un sportiv în pantaloni scurți, cu jambiere și un sac greu în cîrcă. Turistul poate fi și-n vilegiatură; elegant – și pentru asta, reclamele de mai jos se potriveau bine:

… dar pentru turistul de modă veche… bicicleta „Carpați” era de neînlocuit. Și mergea bine, strămoșul „Tohanului”:

Cu bicicleta puteai ajunge – numaidecît – la „Pustnicul”. Dar parcă mai iute ajungeai acolo cu mașina. Sau măcar cu motocicleta…

Mereu omul – consumator – a tînjit după astfel de ieșiri. Și pe-atunci, cu tot comunismul care se construia, omul căuta distracția. Și dacă n-avea bani… ce făcea?

… ce face și azi: joacă; la 6 din 49, la pariuri. Dar atunci era loz în plic, cu nemuritoarea rimă: „dai un leu, nu iei nimic”.

Asta e! Și la sfîrșit, să vedem cui trebuie să mulțumim pentru apariția almanahului.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign