Punkistul care l-a înlocuit pe Lenin la București

Monumentul anticomunismului din București seamănă cu un punkist curentat. Din orice poziție mă uit la poze îmi pare un cap de băiat cu degetele în priză.

Adică nu este tot băiatul, doar gâtul, un cap mic și o creastă mare. Mă chinui din răsputeri să văd niște aripi, așa cum ne spun autorii că trebuie să vedem. dar nu pot. Eu văd un punkist care dă din cap la pogo.

Aveam colegi care nu vedeau triunghiurile asemenea, nu vedeau cuburile la geometria în spațiu. Eu acum nu văd aripi, nu văd monument anticomunist, văd un punkist și cu asta basta.

 

Ar trebui să se dea o lege care să interzică pe 100 de ani montarea de monumente publice în București, în ultimii 25 de ani s-au făcut numai tâmpenii în domeniul ăsta. Nu zic să-i pedepsim pe cei responsabili de urâțirea orașului, doar să ne oprim din delir. Punkistul care l-a înlocuit pe Lenin la Piața Scânteii să fie ultima tâmpenie. Să își amintească urmașii cu mândrie de noi: uite, băieții din 2016 au reușit să dea o lege care a oprit urâțirea Bucureștiului.