Bucurestii Vechi si Noi

Cele mai bune puncte de reper din Bucureşti – gropile

17 martie 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii noi

Bucureștiul este un oraş dinamic, într-o continuă schimbare. Dacă nu treci o săptămână, două sau chiar o lună printr-o anumită zonă, aproape sigur vei constata că locurile au luat o înfățișare nouă, fie a „erupt” un chioşc nou de ziare, chiar în mijlocul trotuarului, fie primăria a pus „panseluţe” roșii în locul celor albastre, fie au „răsărit” terasele, fie un „șmecher” a demolat o casă veche, monumentală, și a început să construiască un bloc din fier şi sticlă… Uneori, schimbările sunt atât de mari, încât te oprești puțin dezorientat, să te gândești încotro să o apuci.

Dacă, însă, eşti un adevărat bucureştean, dacă eşti şofer şi mai ai şi putință memorie vizuală, te uiţi imediat după cele mai bune puncte de reper, gropile. Oriunde ai fi, de la Piaţa Chibrit, până la Ștefan cel Mare şi Lizeanu, de la Calea Griviței, până la Piaţa Unirii şi până la Bellu, Administrația Străzilor a avut grijă să îţi rămână aceste puncte de reper.

Deşi a trecut o lună de zile de când specialiștii de renume mondial de la Străzi ne amenințau că se vor apuca măcar de plombarea gropilor, acestea au rămas la locul lor. Nimeni nu a încercat să arunce măcar o lopăţică de smoală amestecată cu criblură, deşi temperaturile diurne au ajuns chiar şi la peste 20 de grade, iar precipitațiile au fost rare şi reduse cantitativ, în timpul scurs de la 15 februarie.

Fotografiile care ilustrează acest material sunt de pe strada Clăbucet, de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, la intersecția cu strada Lizeanu, de pe Calea Griviței, de la Piata Unirii şi din zona de la Bellu. Toate acestea sunt artere principale, pe care circulă mijloacele de transport ale RATB, aflate în administrarea celor de la Străzi şi unde se anunţaseră reparații.

Desigur, trebuie să avem răbdare. Poate la vară sau la toamnă se trezesc şi cei de la Străzi să plombeze gropile. Sau poate la primăvara viitoare…

sursa-http://bucurestifm.ro/

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign