Trăim într-o lume din ce în ce mai potopită! Potop de gândire şi acţiuni devoratoare, potop cunsumist, potop al tabloidizării aspectelor intime ale vieţii, potop de egolatrii, potop de noxe şi potop de idoli falşi! Potop de miei sacrificaţi după cum o cere mecanica unui ritual deloc creştin! Potop de emisari şi vindecători ai Domnului! Potop de clemenţe sociale pentru o bunăstare iluzorie! Potop de ziceri religioase în gurile politicienilor care şi-l fac agent electoral pe Bunul Dumnezeu! Ce mai poate să facă un suflet prins printre şi între atâtea potopuri? Să iubească în continuare cu credinţa nezdruncinată că sufletul său este şi creaţia Domnului, şi act de creaţie şi de acţiune a binelui divin! Putem fiecare, în felul nostru şi după puterile noastre, să transformăm lumea noastră interioară şi lumea în care trăim şi care ne-a fost dăruită. Transformarea poate începe cu conştiinţa că păcatele noastre au urgentă şi mare nevoie de îndreptare!
Fie că accesăm livresc sau prin dreaptă trăire concepte precum ecoteologie sau ecologie creştină, fie că înţelegem sau nu energiile necreate ale lui Dumnezeu prin care poate fi salvată Creaţia, un adevărat creştin are vocaţie pentru spaţiul public prin faptul că el trebuie să apere creaţia Domnului (aşa cum bine i-a plăcut Creatorului încă de la facerea ei!) de tot ce îi este străin, artificial, distrugător şi contaminator. Natura şi tot ce ni s-a dăruit de la Dumnezeu nu sunt resurse nelimitate pentru egoul nostrum, ci fundalul viu al felului în care am devenit fiecare întru Hristos!
Sărbători Luminate!
Dan Mircea Cipariu
