Bucurestii Vechi si Noi

Consumul excesiv de ALCOOL dăunează grav sănătăţii! Dar consumul MODERAT?

08 septembrie 2016 Bucurestii Vechi Si Noi Noutati Editoriale, Semnalari Culturale

De-a lungul vremii mulţi artişti au mărturisit că alcoolul în cantităţi moderate poate fi un catalizator al creaţiei. Din experienţele unora s-au născut opere memorabile! Din experienţele altora nu s-a născut nimic.

În spiritul acestei idei, Teatrul Nottara vine cu o nouă reprezentaţie şi un concurs. Tema concursului este” Alcool vs creativitate”!

Povestiţi-ne un astfel de moment(sub formă de comentarii pe facebook sau în articol) în care alcoolul, explorat moderat, s-a dovedit a fi un impuls creativ pentru voi şi puteţi câştiga o invitaţie dublă la spectacolul Alcool de la Teatrul Nottara, pe versurile lui Ion Mureşan, în regia lui Mihai Măniuţiu şi pe muzica Adei Milea, ce se va juca pe 11, respectiv 14 septembrie la ora 19:00.

Iar daca nu aveţi astfel de experienţe personale (sau sunt prea personale ca să le puteţi povesti public) puteţi participa la concurs trimitându-ne un vers, un gând, o idee, un fragment dintr-o creaţie literară sau muzicală strabătută de aburul alcoolului consumat moderat.

Spectacolul Alcool este un excelent și atipic muzical ‒ semnat Ada Milea

Dacă regizorul de teatru nu posedă o impecabilă tehnică divertismentală, e greu de crezut că va ajunge să realizeze, în spectacol, acele momente de iluminare a conştiinţei spectatorului, care sunt încântarea sa secretă. A fermeca − a distra − a însufleţi!

Filonul divertismental e prezent, în diferite proporţii şi sub cele mai diverse măști, în fiecare scenă a unei reprezentaţii reuşite. Cum altfel s-ar putea obţine complicitatea publicului şi disponibilitatea sa de a plonja în ficţiune?

Trebuie să prinzi conştiinţa celuilalt în capcană − o capcană ale cărei orizonturi să fie la fel de vaste ca acelea ale visului.În felul acesta am gândit spectacolul Alcool, inspirat de textele poetului Ion Mureșan. Spectacolul Alcool este unul divertismental. E un excelent și atipic muzical ‒ semnat Ada Milea. E melancolic. Duios. Violent. Elegiac. Turbulent. Cețos. Solar. Naiv. Abscons. Mistic. De fapt, pe scurt spus, e un divertisment metafizic”, explică regizorul  Mihai Măniuțiu.

Din distribuţie fac parte actorii: Ada Milea, Vava Ştefănescu, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov.

Biletele pot fi procurate de la Casa de bilete sau online aici.

Regia: Mihai Măniuțiu

Scenografia: Adrian Damian

Muzica originală: Ada Milea

Coregrafia:  Vava Ștefănescu

Durata: 1h 10 min (fără pauză)

Spectacolul Alcool se va juca şi pe data de 13 octombrie, ora 18.15, pe scena Teatrului Nottara în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard – Secţiunea PREMIERE.

 

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2019 . Designed by: Livedesign