Bucurestii Vechi si Noi

Ce a făcut România în ultimii 98 de ani

01 decembrie 2016 Business Cover Business & more

sursa-http://www.businesscover.ro/

România a ieşit şifonată bine şi militar şi economic din Primul Război Mondial. În schimb, din punct de vedere politic și național, câștigul a fost peste așteptări, cu Transilvania, Basarabia și Bucovina unite cu principatul format la 1859 de Țara Românească și Moldova. Adică mai mult decât sperase că va obține Ion I.C. Brătianu când a declarat neutralitatea României în 1914 și a negociat vreme de doi ani cu Antanta de partea căreia țara a intrat în război în august 1916.

Deși începută cu succese, mici, e drept, în Transilvania, campania a devenit rapid un eșec, după o înfrângere la Turtucaia, în fața unei armate germano-bulgaro-turce, iar efectul a fost că în doar câteva luni, doar Moldova mai era liberă. Deși s-a reușit apărarea provinciei în 1917, după victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, revoluția bolșevică din Rusia a lăsat ce mai rămăsese din România izolat în regiune.

Practic, armata se lupta și cu rușii care se retrăgeau jefuind și cu germanii de care apărau Moldova, iar în aprilie 1918 germanofilul Alexandru Marghiloman a semnat un armistițiu care punea practic țara la dispoziția Puterilor Centrale.

Regele Ferdinand a tergiversat cât a putut semnarea armistițiului, iar în octombrie România a revenit în război, care s-a terminat cu victoria Antantei o lună mai târziu.

La Conferința de Pace de la Paris, România a întâmpinat alte probleme, marile puteri vroiau să păstreze sub un anumit control țara, și au considerat-o aliată, dar cu interese limitate. Oricum, între timp, unirea celor trei provincii cu România se făcuse deja. Ce era de stabilit era ce obținea țara din punct de vedere economic și politic de pe urma păcii.

Ei bine, n-a obținut mare lucru și n-ar fi exclus ca frustrarea de la Paris să fie parte la doctrina „Prin noi înșine” a liberalilor (ciudat, nu?).

Astfel, în 1922, România a devenit regat, iar Ferdinand a fost încoronat rege la Alba Iulia, în 1923 a fost adoptată o nouă Constituție, iar de acolo a pornit relansarea și s-a ajuns la o creștere economică anuală medie de 5,5%.

Evident, politica de întoarcere spre sine – acum imposibilă – a stârnit furie în rândul partenerilor europeni și a marilor companii implicate mai ales în industria petrolului. Legea minelor, de exemplu, avea articole speciale prin care se favorizau capitalul, munca şi iniţiativa românească şi se puneau piedici în calea pătrunderii de capital străin: 50 plus 1% din capitalul societăţilor trebuia să fie deţinut de cetăţeni români.

Economia României

După unire, suprafața agricolă a crescut de la 6,5 milioane hectare la aproximativ 14,5 milioane, iar împroprietărirea din 1921 a trimis către 1,5 milioane de familii 3,5 milioane de hectare de teren arabil și 2,5 milioane de hectare de pășuni.

Fondul forestier a crescut și el  de la 2,6 milioane de hectare la 7,4 milioane hectare.

Cu toate astea, agricultura, despre al cărei potențial s-a vorbit mereu și transformase România într-un mare exportator de cereale, a rămas înapoiată, cu puține utilaje moderne, deși continua să fie, grație suprafețelor mari cultivate, cel mai mare producător de porumb, al patrulea producător din grâu din Europa și cel mai mare producător de floarea soarelui din lume.

Asta după ce situația s-a refăcut, imediat după război producția era abia la 20% din nivelul din 1914.

Tot în perioada interbelică, rețeaua feroviară a crescut de la 4.200 km, la 11.000 km, iar puterea unor industrii, precum cea chimică sau producția de electricitate s-a majorat cu 400%.

De asemenea, la mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut, România era primul producător european de petrol și al șaselea din lume. Se reușise ca în jur de 80% din necesarul intern de produse industriale să fie realizate intern.

Asta nu înseamnă că țara era scutită de scandaluri, fie ele de corupție (precum afacerea Skoda), de ascensiune a extremei drepte, de acaparare a puterii de către regele Carol al II-lea, care s-a urcat ilegal pe tron și a condus dictatorial culminând cu desființarea partidelor politice în 1938.

Al doilea război mondial și noaptea de 50 de ani

A fost începutul dezastrului. În 1940, Carol al II-lea și camarila sa au cedat, la presiunea Germaniei, Rusiei, Ungariei și Bulgariei, iar România a pierdut, în mai puţin de trei luni,  100.913 km pătraţi, adică 33,8% teritoriu şi 6,77 milioane de locuitori, adică o treime din populație.

Nordul Transilvaniei a mers la unguri, Basarabia și Bucovina de Nord, plus Herța, la ruși, iar Cadrilaterul la bulgari. Ca efect, Carol al II-lea a abdicat.

Apoi, România a intrat în război de partea Germaniei, care autorizase jaful, și ce s-a întâmplat știți. După campania contra Rusiei, soldată cu un eșec, regele l-a înlăturat pe Ion Antonescu pe 23 august 1944 și a decis întoarcerea armelor. Pentru a proteja cumva țara de ruși, deja intrați în Moldova și pentru a apela la protecția anglo-americanilor, cu care se negocia demult.

Ion Antonescu

Ion Antonescu

În toată afacerea s-au fofilat cumva și comuniștii, atunci o forță politică aproape inexistentă, formată în special din străini, partid cu doar 1.500 de membri. Apropierea rușilor le-a dat curaj, iar regele a fost ori suficient de slab, ori obligat de împrejurări să țină cont de ei.

Trebuie spus aici, că poporul român nu a avut niciodată până atunci vreo aplecare către comunism. În 1919, armata a amânat cu aproape 40 de ani apariția comunismului în centrul și estul european, când a dat peste cap regimul comunist al lui Bela Kun, care atacase Transilvania și Cehoslovacia. Budapesta a fost cucerită în august 1919, la lupte participând și viitorul dictator Ion Antonescu, în calitate de locotenent-colonel.

Din păcate, a fost înlocuită tusea cu junghiul, Bela Kun a demisionat, iar în locul lui a venit, în noiembrie, fascistul Miklos Horthy, care 20 de ani mai târziu a orchestrat confiscarea a peste 44.000 kmp din teritoriul Transilvaniei.

Ca sa revenim la noi, în 1945, la terminarea războiului, România era în ochii occidentalilor un stat dușman învins (deși a luptat 260 de zile de partea lor, a pierdut 169.000 de oameni și a eliberat 3.821 de localități), iar în ochi rușilor, pradă de război.

Și pradă de război a devenit, mai ales după alegerile din 1946, când s-a folosit sintagma lui Stalin, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Așa că o victorie a partidelor tradiționale (cum spuneam, românii nu au fost niciodată aplecați către comunism) a partidelor tradiționale, a fost întoarsă la numărătoare și transformată în una a comuniștilor și aliaților lor, iar destinul țării s-a frânt.

România comuniștilor

Ajunsă sub control rus, ca toate țările vecine, de altfel, nici măcar Polonia, țară făcută praf și de germani și de ruși nu a fost protejată de aliați, România s-a transformat în vacă bună de muls pentru imperiul bolșevic de la Est.

Așa numitele Sovrom-uri au trimis miliarde de dolari în bunuri, de la petrol, la cereale în URSS, iar țara s-a transformat treptat în cea mai dură dictatură stalinistă din Europa, cu zeci de mii (poate sute de mii) de oameni de calitate trimiși în închisori deși, în anii ’60, s-a desprins parțial de controlul sovietic și a stârnit speranțe în Occident.

Praf în ochi. Cu creditele din vest, Nicolae Ceaușescu, devenit lider în 1965 a transfomat economia în una puternic industrializată, iar creșterea economică falsă, susținută de investiții inutile în capacități de producție care își găseau cu greu clienți din cauza calității reduse și a prețurilor mari a condus până la urmă la dezastrul economic din anii ’80.

Mai mult ca niciodată, în perioada 1946-1989, România a devenit un stat al minciunii oficiale, al corupției, și-a creat o burghezie comunistă, ai cărei urmași funcționează și azi, a funcționat aproape exclusiv grație unei opresiuni aproape de neîntâlnit în Europa, cu o Securitate internă extrem de puternică, și prin pervertirea sufletelor.

Totul s-a sfârșit, cel puțin pe planul vizibil, în decembrie 1989. De atunci încoace s-au schimbat multe, dar aproape la fel de multe sunt neschimbate. Dar asta e o istorie care încă se scrie.

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign