Bucurestii Vechi si Noi

Civilizație publică – două chioșcuri…

01 martie 2017 The Hungry Mole Bucurestii in istorie

Socotisem că-ncheiasem căutările după felurite chioșcuri vechi bucureștene. Dar am luat-o iar la picior printre poze vechi, după ce-am revăzut imaginea asta:

… un chioșc pe Calea Victoriei, la interescția cu Lemnea – pe acolo trecuseră nu trolee, ca azi, ci tramvaie; se vede gardul aparent de șantier al fostului Minister al Construcțiilor de Mașini, clădire demolată în zilele noastre (încă nu e nimic în locul ei), deși părea așa de solidă-n aparență. Pesemne că le vremea aceea se lucra la amenajarea clădirii pentru a fi folosită de Minister, fiindcă alta-i fusese destinația, dar și uzul în anii ’50 – cine știe?

Așa că ne-am gîndit iar să plecăm la vînătoare. Am mai dibuit imagini și prin cărțile „Din Bucureștii de altădată” a lui George Potra și „Bucureștii vechiului regat” de George Costescu; pe pagina de facebook Bucureștii în imagini; din albumul de Flickr al lui colin 2door; dintre fotografiile lui Willy Pragher și pe blogurile cu atîta muncă-n spate Turist în București și Orașul lui Bucur.

… niscaiva chioșcuri pe care nu le-am văzut pîn-acum; la Colțea, pe colțul de lîngă clădirea veche a Bursei, la SfîntuGheorghe

    

La Sfînta Vineri – la uitata hală de vechituri precum și la fel de uitata Primărie neagră; pe nou-deschisul Lascăr Catargiu; la dispăruta biserică Enei de lîngă dispărutul bloc Dunărea; pe Traian colț cu Pache – e și azi un chioșc acolo…

    

Lîngă Stavropoleos, probabil pus temporar pentru a ilustra atmosfera veche a vreunui film:

La Izvor – ce iureș, ce frumoasă aglomerație!

Piața Senatului – azi, la „Națiunile Unite” – prilej nu doar să vedem configurația zonei înainte de amplasarea planșeului, dar și să urmărim evoluția modelelor de chioșcuri în timp..

 

Revedem – în alte unghiuri și poate-n alte amplasamente – chioșcuri despre care deja am pomenit. Cele de la Ateneu… vechiul Palat al Poștei…  Piața Victoriei

   

Halele, Piața Sfîntul Anton

 

De la Universitate-n jos…

     

Desigur, nu orice chioșc e neapărat de ziare ori de tutun; poate fi de bilete sau s-adăpostească altă activitate.

Și, la sfîrșit, obișnuita curiozitate – unde-o fi fiind fost chioșcul ăsta, surprins în anii ocupației germane din Primul Război? Dar ăst’lant, în piața asta așa animată? De ultimul nici nu mai întreb.

  

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign