Bucurestii Vechi si Noi

Turul din spatele scenei sau cum să vezi cu ochii tăi cum se fabrică magia

15 martie 2017 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

” – Să știți că vreau sa vă spun că eu sunt foarte uimită!”. Fetița de 9 ani se foiește ușor pe scaun și își rotește ochii mari și căprui cu care studiază întreaga încăpere. Suntem în Salonul Mozart, de la Opera Comică pentru Copii, unde o doamna simpatică inițiază un grup de puști și puștoaice în tainele ”fabricării” spectacolelor. Abia ce s-a terminat premiera musicalului ”Micuța Dorothy”, iar primul grup de copii și părinți își începe de aici turul ghidat în culise. O găselniță simpatică și de mare succes a Operei Comice pentru Copii, menită să continue magia spectacolului cu plăcerea de a descoperi întregul angrenaj și oamenii din spatele scenei.

”Știe cineva cine a fost Mozart?”, răsună vocea melodioasă a doamnei. ”Da, un compozitor!”, răspunde repezit un mic ochelarist. ”Bravo, ai dreptate”, spune doamna, care se folosește de prilej ca să facă un scurt instructaj despre regulile turului: ridicăm mânuțele când vrem să întrebăm ceva, mergem în șir indian pe traseu, nu ne desprindem de grup și ținem minte întrebările pe care le avem pentru realizatorii spectacolului. Pentru că, ei bine, turul ăsta e puțin mai special. Cei 12 copii au primit încă de la intrare carnețele, pixuri și legitimație de ”mic jurnalist”. La finalului turului vor intra într-o conferință de presă și vor putea să-i întrebe tot ce le trece prin cap pe realizatorii musicalului Micuța Dorothy.

Din Sala Mozart, picii sunt îndrumați către balconul Sălii Mari. Aici află din ce e compusă o sală de spectacole, dar și că, din spatele lor, din cabina tehnică, mașiniștii cu aparatele lor complicate au grijă ca personajele și peisajele de pe scenă să fie scăldate în luminile și culorile potrivite, la indicațiile regizorului. Ocazie cu care suntem învățați ca, la finalul spectacolului, să ne facem timp să aplaudăm și oamenii talentați din regia tehnică.

”De aici pătrundem în spațiul secret, unde publicul obișnuit nu are acces”, ne șoptește conspirativ doamna și ne invită să intrăm pe o ușă îngustă. Holul strâmt duce către cabinele actorilor, care  dezvăluie pentru câteva clipe un talmeș-balmeș de haine ”de civil”. Nici urmă de Omul de Tinichea sau Papanaș – Leul cel Laș, pare-mi-se că  n-au apucat încă să se transforme în oameni și bântuie cine știe pe unde. Mergem mai departe și, surpriză!, dăm nas în nas cu regizorul Cristian Mihăilescu, care ne face intrarea în cel mai interesant și mai colorat loc cu putință: scena!

Ca niște puișori de găină, copiii pășesc cu sfială în peisajul verde-crud, dincolo de căsuța lui Dorothy, printre superbele flori multicolore și miile de steluțe argintii cu care a plouat în timpul spectacolului. Dar stai! Cine ne salută grațios de lângă cortină? E chiar Zâna Albă, în rochia ei strălucitoare cu paiete! Fetițele exultă: de când erau pe scaune, în sală, tânjeau să atingă minunăția de rochie și superba diademă de pe capul reginei. Ce frumoasă e! Răbdătoare cum o știm, Zâna Albă zâmbește și se lasă chestionată de pici, apoi dispare ușor purtată în văzduh de leagănul împodobit cu ghirlande. E magie? Da, dar una pe cât de spectaculoasă, pe-atât de ușor de explicat. Copiii observă cu ochi măriți cum, la marginea scenei, un bărbat coboară cu un cablu atârnat de un scripete, contrabalansând leagănul care se ridică. ”Toți acești oameni din afara scenei sunt foarte importanți pentru desfășurarea spectacolului”, ne spune cu voce blândă doamna.

Grupul de mici jurnaliști secondat de părinți e ghidat la etaj, către sala dedicată conferinței de presă, unde sunt așteptați de două domnișoare drăguțe și doi domni. Ca două fetițe cu codițe ni se înfățișează actrița Alexandra Giurca – încă purtând aerul ghiduș al Micuței Dorothy – și regizoarea Antoaneta Cojocaru , o apariție la fel de proaspătă și zâmbitoare. Pe flancuri: directorul adjunct Valentin Racoveanu și scenograful Vladimir Turturica, creatorul decorului fermecat din Tărâmul de Smarald.

”De ce pe cățel îl cheamă Țic Țic?”, ”Cât a durat pregătirea spectacolului?”,În cât timp ați învățat replicile?”, ”Cine face costumele?”, ”De ce mai există o speranță?”, se înghesuie întrebările micilor reporteri. Unii dintre ei, furați de răspunsuri, uită să-și noteze în carnețele, alții se încruntă de concentrare ca să umple foile albe cu scris mare și frumos. Cei mai mici jurnaliști se cer la toaletă sau se fâțâie neastâmpărați printre scaune, ca să mai bea un suc, să mai pescuiască o alună, să recupereze pixul căzut sub scaun… Întrebările curg și fac loc unei dezbateri aprinse: care este diferența dintre o vrăjitoare și o zână? Părerile sunt împărțite, se aduc argumente serioase, din povești sau auzite de la bunici, dar jurnaliștii nu par să se pună prea ușor de acord. Salvatoare, o fetiță intervine cu concluzia acceptată de întreaga audiență: zânele sunt mai mici!

Seara se încheie în zumzăit de copii obosiți, dar fericiți, care se îndreaptă spre casă cu căpșoarele pline de istorisiri pentru bunici și colegii de la grădiniță. Spectacolul a fost grozav și nici nu vă puteți imagina ce-am văzut în spatele scenei!

Livia Cimpoeru

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign