Bucurestii Vechi si Noi

Pinocchio, destinul unei păpuși care voia să fie băiețel adevărat, într-un spectacol eveniment al OCC

12 aprilie 2017 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

Mi s-ar lungi nasul de un metru dacă aș zice că nu mi-a plăcut premiera spectacolului Pinocchio, de la Opera Comică pentru Copii. Și s-ar mai lungi cu înc-un metru dac-aș zice că nu l-aș mai vedea o dată. Ba chiar mâine, dacă se poate. M-aș mai scufunda o dată în atmosfera aia magică și plină de culoare imaginată de maestrul coregraf Mihai Babușka. Să respir în acea lume de poveste, în care totul este posibil, inclusiv să transformi o păpușă de lemn într-un băiețel adevărat.

În weekend am ajuns ceva mai devreme la spectacol și n-am regretat deloc. Lumea lui Pinocchio m-a primit încă din foaierul sălii mari, unde pereții fuseseră acoperiți cu decoruri de poveste, aproape de mărime naturală. În stânga l-am zărit pe bătrânul Gepetto în carne și oase, înconjurat de ustensilele lui de meșter tâmplar, stând la taifas și făcând poze cu copilași încântați de ocazie. Apoi am intrat printre colții unei balene uriașe, pășind pe scările scăldate de o lumină roșu aprins ca să ajung în burta balenei, mai exact în Sala Mare. Înăuntru, freamăt și nerăbdare cât cuprinde. Atât de mare, încât aplauzele publicului au ținut isonul muzicii de deschidere până la apariția primelor personaje.

L-am revăzut pe Gepetto sculptând la păpușa lui favorită dintr-un trunchi de copac magic. Pe Pinocchio cel zămislit din lemn și însuflețit de Zâna Albastră. Pe fiorosul păpușar Mănâncă Foc, în realitate om bun și cumsecade, dar și pe simpaticii Arlecchino și Pulcinella, marionetele de la Marele Teatru de Păpuși. I-am văzut pe Cotoiul cel Hoț și Vulpea cea șireată dansând viclean în pași de tango și sucind mințile naivului Pinocchio. Am oftat când Pinocchio s-a luat după nesăbuitul Fitil, iar amândoi s-au transformat în măgăruși. L-am urât pe Directorul de circ pentru cruzimea lui față de măgărușul Pinocchio și am răsuflat ușurată când peștii diafani l-au readus la viață pe eroul nostru azvârlit pe fundul mării. Am înțeles apoi ce noroc trebuie să fie să te înghită o balenă câtă vreme în burta ei poți să te întâlnești cu un om bun și drag ca Gepetto.

Firul narativ al acestei povești complexe e transpus într-o coregrafie foarte sugestivă și pe înțelesul copiilor. Se simte mult suflet în dansul și mimica balerinilor, ritmul e rapid, dinamic, scenele se succed natural și sunt bine legate. Pinocchio, întruchipat de balerinul Alexandru Chiș, își face rolul convingător, având mișcări de marionetă ce frizează uneori break-dance-ul. Am mai remarcat dansul tehnic și plin de expresivitate al Balerinei acrobate, interpretată de Elena Chiriță, și energia lui Levi Szasz, alias Fitil. Decorul e simplu, aș zice chiar minimalist, perfect dozat pentru a lăsa să strălucească pe scenă costumele extrem de creative și intriga plină de dramatism. Momentul meu preferat din spectacol e dansul hipnotizant al peștișorilor, care captează ochiul prin costumele fluide și străvezii și îți dă senzația că plutești undeva pe fundul oceanului, printre steluțe de mare, alge și meduze. Un alt moment vizual superb e cel în care Zâna Albastră îl transformă pe Pinocchio în băiețel și-i dăruiește o inimă adevărată, scena petrecându-se în spatele unei pânze albe luminate astfel încât să creeze un efect de teatru de păpuși chinezesc.

Dacă ne luăm doar și numai după aplauzele și ovațiile îndelungi ale publicului prezent la premieră, Pinocchio e un spectacol eveniment, care va aduce mulți copii și părinți la OCC. Cu-atât mai mult cu cât povestea e plină de învățăminte pentru orice puști care pornește pe drumul cunoașterii și care vrea să devină într-o zi un om adevărat. Cât despre noi, adulții, mulți ne-om regăsi și azi la fel de bine în personajul nemuritor al lui Carlo Collodi. Nu știu cine, în copilărie, nu a simțit mândrețea de nas al lui Pinocchio înflorind pe chip în timp ce fabula despre închipuite fapte de vitejie sau acoperea cu imaginație cine știe ce năzbâtie. Azi nu o mai mințim pe mami, dar ne oferim nouă înșine destule păcăleli. Apoi viața, cu obstacolele ei, ne scurtează nasul și ne arată ce e adevărat și important.

Livia Cimpoeru

Foto: Alexandra Jitariuc

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign