Bucurestii Vechi si Noi

60

11 mai 2017 The Hungry Mole Bucurestii noi

… ce șosea largă, lină, plăcută – ai zice că-i cine știe ce rocadă suburbană, dacă n-ai ști că se află chiar la doi pași de Centrul Civic.

Este Tudor Vladimirescu. Pustiul e cauzat de demolările nebunului din anii 80. Pe mijloc, pe unde-s azi niște pomi care se chinuie să crească, treceau tramvaie… pe margini, era viață.

Tudor Vladimirescu a fost ultima arteră distrusă de demolări care a fost redată orașului. De-abia în 2006 primăria s-a apucat serios de repararea ei; pînă atunci, era numai groapă lîngă groapă. S-a circulat o bună bucată de vreme numai pe banda din stînga scuarului, în ambele sensuri. De-abia în 2010 s-a terminat, cît de cît, șoseaua asta! Aproape un sfert de veac a stat, practic, închisă.

Ei, acum, întrebați-vă cam cu cît poți circula pe aici.

Nimeni nu știe; nicăieri nu scrie. Pe artrerele cu care se continuă șoseaua asta – Viilor și pe Odoarei – unde ai mașini parcate peste tot, treceri de pietoni, ieșiri din curți, transport public, se poate circula cu 60 la oră: fiindcă așa ne dau voie indicatoarele rutiere puse frumos, pe stîlpi.

Dar pe Tudor Vladimirescu – între Chirigiu și 13 Septembrie – pe acest segment larg și pustiu, nimeni nu știe dacă ai voie să-i dai 60 sau trebuie s-o lași la 50.

Desigur, aici este și locul unde pîndarii de la poliția rutieră șed cu radarul.

Tag-uri: , ,
[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign