Bucurestii Vechi si Noi

Experiment în trafic #prinBucurești: Din Militari în Pipera, cu mașina, metroul și RATB

11 mai 2017 Business Cover Bucurestii noi

 

Oficial, Bucureștiul e un oraș cu 1,66 milioane de locuitori, pe datele din ultimul referendum. Neoficial, dar mai aproape de adevăr, pe timpul zilei, Capitala adună probabil vreo 3 milioane de oameni. Adică mulți. Foarte mulți. Așa că aglomerația de pe străzi și din trafic nu e deloc de mirare, mai ales că e susținută de niște autorități locale, care vreme de 27 de ani s-au mișcat lent și haotic, mai mult au încurcat dezvoltarea orașului. În schimb, s-au îmbogățit.

Cert e că orașul a ajuns un coșmar și din punctul de vedere al traficului. Ne petrecem ore în șir în mașini, în mijloacele de transport în comun, ba chiar și în metrou.

De aia ne-am decis să facem un experiment. Am plecat trei persoane, din Gorjului (Militari) spre Pipera (Dimitrie Pompeiu), fiecare cu alt mijloc de transport. Unul cu metroul, altul cu mașina proprie, și, în fine, ultimul cu RATB. De aici au ieșit trei povești din periplul zilnic al bucureșteanului, de acasă către locul de muncă.

O primă concluzie ar fi că, indiferent cu ce mergeți, consumați minimum o oră și jumătate zilnic. Blestemul orașului mare, dar și prost administrat, deh. Și acum poveștile.

Răzvan – cu metroul

Am intrat în metrou, la Gorjului, la 8 și 53 de minute. Am urcat rapid și nu s-a umplut, asta chit că un domn în vârstă a ținut neapărat să stea în sufletul meu, la 1o centimetri distanță.

Startul de la Gorjului

Experiment #prinBucurești: Startul de la Gorjului

Cum am o problemă cu oamenii care nu respectă spațiul personal, mai ales că era loc fără probleme, m-am mutat eu. Oricum, eram frustrat, înghesuiala de altădată lipsea.

Lasă că văd eu de la Unirii încolo, m-am amenințat.

Pe culoarul dintre Unirii 1 și 2

Pe culoarul dintre Unirii 1 și 2

Doar că n-am văzut. Nu era deloc aglomerație. Hm, vineri-vineri, dar nici chiar așa. Am mers în trecut la întâlniri, chiar și vinerea, și tot pe la ora aia, și a trebuit să las două-trei trenuri să treacă, pentru a scăpa de înghesuială. N-o suport, m-am dezobișnuit de ea, am devenit snob. 🙂

Pipera, capăt de drum

Pipera, capăt de drum

Am ajuns la stația Pipera în 43 de minute, pe la 9 și 36 de minute, un pic dezamăgit că n-am avut aventuri pe drum, și cu o certitudine. Metroul rămâne, pentru cei care-l au la dispoziție, cea mai bună și cea mai rapidă variantă de deplasare prin oraș. Chiar și când e aglomerație.

La aer, pe Dimitrie Pompeiu

La aer, pe Dimitrie Pompeiu

Așa că, dacă autoritățile ar avea un interes real să ajute locuitorii orașului, ar extinde rețeaua cât mai repede posibil. O fi oare atât de greu să termini lucrările de infrastructură începute pe deasupra, mai ales Centura, și, în același timp, să acorzi metroului atenție sporită? N-am avea decât de câștigat dacă rețeaua s-ar extinde mai repede în Drumul Taberei, în Otopeni și apoi în cartiere aglomerate precum Colentina sau Rahova.

Aurel – cu autoturismul

Cu mașina este cu totul altă poveste. Aglomerația din București este deja celebră și prilej de nervi pentru toți șoferii din trafic în fiecare zi. Cu excepția celor de vacanță, mai ales sărbători legale, când traficul devine respirabil. Altfel, e jale.

Drumul Militari – Pipera l-am mai făcut și în trecut și știu că, dacă ești obligat să folosești mașina personală, atunci trebuie să ajungi în zona de birouri înainte de ora 8 dimineata și să pleci după ora 7 seara. În caz contrar, e foarte aglomerat și, de regulă, durează până într-o oră și jumătate pentru plecare din Drumul Taberei până în Pipera.

Inainte de plecarea de la Piata Gorjului, bulevardul Dezrobirii

Experiment #prinBucurești: Înainte de plecarea de la Piata Gorjului, bulevardul Dezrobirii

Evident că în trecut am preferat să folosesc de fiecare dată metroul în dauna autoturismului; pe lângă trafic, o problemă serioasă este și parcarea. Și, cum angajatorii nu se străduie să pună la dispoziția salariaților mai multe locuri de parcare, străzile și trotuarele sunt pline de mașini parcate.

Dar astăzi, dacă tot comparăm mijloacele de transport, trebuia să folosim și un autovehicul. Spre surprinderea mea, traficul a fost foarte civilizat, fără nesimțiți care îți taie fața sau ocolesc coloana pe linia de tramvai. Altfel, aglomerat, așa cum mă așteptam, chiar dacă nu am făcut o oră și jumătate, ci doar o oră și un sfert.

Pasajul Basarab

Pasajul Basarab

Bulevardul Iuliu Maniu era relativ ok, de la Piața Gorjului până la Leul am făcut 20 de minute. Sigur, dacă este liber ajungi în mai puțin de zece minute, dar suntem în București, nu în Lugoj. Pe Pasajul Basarab, în schimb, se circula bară la bară pe aproape întreaga lungime, lucru care m-a convins să evit Piața Victoriei și să merg către Piața Charles de Gaulle pe varianta Banu Manta – Ion Mihalache – Ion Mincu – Aviatorilor. Cel mai mult am stat pe Bdul Aviatorilor.

Am preferat apoi, după cum îmi indicau și Waze și Google Maps, să intru pe Nicolae Caramfil și Șoseaua Pipera. Nu îmi dau seama dacă a fost mai bine sau nu, că am stat destul pe Șoseaua Pipera înainte de Barbu Văcărescu. După care am intrat pe Dimitrie Pompeiu dinspre strada Fabrica de Glucoză.

Soseaua Pipera

Șoseaua Pipera

Evident, dacă aveam birou, dar nu și loc de parcare, mi-aș fi blestemat zilele pe Dimitrie Pompeiu. Nu degeaba spuneam că este de preferat să ajungi înainte de 8 dimineața; și locuri de parcare găsești la o oră devreme, dar după ora 9:00 nu prea mai ai șanse.

Dimitrie Pompeiu

Dimitrie Pompeiu

Una peste alta, am pierdut o oră și un sfert, la care ar trebui să adaug și căutarea unui loc de parcare prin zonă. Rămân la părerea că trebuie să fii nebun să mergi cu mașina dacă poți lua metroul, timpul pierdut nu îl recuperezi cu nimic. Poate că în metrou sau în RATB mai poți citi o carte sau mailuri ori știri, dar când șofezi nu prea ai ce face decât să bei cafea și să asculți reclamele idioate de la radio.

Și ar mai trebui luate în calcul și cheltuielile: cu autoturismul te costă cel puțin un litru de benzină/motorină pentru un drum cu o viteză medie de 10 km/h, adică aproximativ 5 lei (dacă nu mai mult și nici nu iau în calcul cheltuielile cu întreținerea mașinii). Dus-întors înseamnă cel puțin zece lei pe zi, adică un plin de benzină lunar doar pentru transport.

Cu metroul, dacă mergi în fiecare zi, un abonament costă 70 de lei (număr nelimitat de călătorii), iar la RATB costă 50 de lei (pe toate liniile). Mai ieftin este doar cu bicicleta. Oricum, dacă țineți la mediu, folosiți RATB sau metrou. Și haideți să punem presiune pe autorități să facă linii de metrou și un RATB mai civilizat, că drumuri în plus în oraș sunt mult mai greu de făcut.

Ella – cu RATB

M-au căinat toți când am ales voluntar varianta RATB – Răzvan probabil a jubilat, nu se aștepta să-mi doresc eu „paiul scurt”. Ei bine, să zicem că-mi place vitamina D și poate de asta m-am învățat de mai bine de două decenii cu transportul de suprafață, cu toate mirosurile, defecțiunile și conflictele pe care le găzduiește între orele 5 și 23, plus transportul de noapte.

Am bifat autobuz, troleibuz și tramvai, în ordinea asta, și am încheiat traseul în 1 oră și 21 de minute, cu tot cu maximum 2 minute cumulate de așteptare în stație. Absolut surprinzător, ca și faptul că nu a fost deloc aglomerat în vehicule. Ce nu e surprinzător e starea lor și felul în care călătorii înțeleg să respecte curățenia și proprietatea publică în general.

Experiment #prinBucurești: În autobuzul 336

Plecând de la intersecția Piața Gorjului la 0ra 8:50, la 8:51 pășeam deja în autobuzul 336. Mi-am compostat cartela nenominală, dar ceva mai târziu mi-am zis că n-ar fi fost rău să testez, de amorul artei, abonamentele prin SMS – afișele care le detaliază sunt peste tot în RATB, nu vă mai povestesc despre ele. Surpriză: Serviciul de plata este indisponibil. Nu ai fost taxat suplimentar. Te rugam contactează serviciul de relații cu publicul RATB: 021 336 56 50.

Am mai încercat o dată, poate-poate. Același răspuns. La numărul recomandat via SMS n-a răspuns nimeni decât vreo oră mai târziu, pe la a treia tentativă. „Ah, serviciul nu funcționează de luna trecută, contractul a fost suspendat.” Pentru cât timp? „Nu știm, dar sperăm să se remedieze cât mai repede.” De ce n-au aflat și călătorii? „Păi scrie pe site-ul RATB…” Păi foarte rău că scrie pe site-ul RATB, dacă mașinile și tramvaiele sunt pline cu afișe degeaba, nu se știe până când. Și asta în timp ce, dacă chiar ai ghinion și n-ai bani peșin la tine, la ghișeele de pe stradă nu s-a auzit de plata cu cardul, ci doar la centrele mai cu moț.

Pe site-ul RATB, pe care l-am consultat via mobil și desktop, așa arată informația despre plățile prin sms. Comunicatul pe temă are două rânduri și se regăsește în pagina 2 a arhivei, care nu poate fi accesată pe mobil. Imagini via site RATB.ro

La 9:36, deci după fix 45 de minute, poposeam la Piața Rosetti, unde am așteptat circa două minute un troleibuz, opțiunile fiind variate în direcția Armenească. Un 70 m-a dus la destinație atât de rapid încât n-am avut vreme să fac vreo poză, iar la 9:44, deja urcam în tramvaiul 16. Cred că am avut o baftă specială vinerea asta, știut fiind de la călătorii fideli că tramvaiul respectiv circulă în general „dimineața, la prânz și vara”.

Experiment #prinBucurești: În Tramvaiul 16

La 10:12 a.m., după 28 de minute de călătorie pe șine, coboram pe peronul subțiat de vreme al stației Electronica, față-n față cu gura de metrou Pipera, unde mă așteptau Răzvan (recordmanul zilei, cu 43 de minute) și Aurel, care, cu mașina, m-a întrecut cu doar șase minute.

Pare-se că am prins o zi și o oră mai lejeră, pentru că nu am prins aglomerație în niciuna dintre variante. Și nici nu s-a pus problema „închideți geamul, că e curent”. Cred că am avut noroc, dar experimentul nostru continuă și cu alte trasee, așa că vom avea ocazia să testăm și asemenea inconveniente.

Una peste alta, în clasament metroul bate tot, cu condiția să lege cât mai multe colțuri de București. Cu mașina mică o fi mai confortabil să aștepți la semafor, dar RATB-ul, cea mai lentă variantă, costă și cel mai puțin.

Mai ales dacă nimerești orele alea bune, în care călătorii nu se calcă în picioare. Altfel, avem și biciclete în rastel; nu le-am testat cu ocazia asta, considerând că drumurile pe două roți se fac în același interval indiferent că e oră de vârf sau nu.

Un argument în plus să nu plimbi bicicleta 12 kilometri (traseul nostru de astăzi) este poluarea masivă, noxe și praf în căile respiratorii, pe piele, în haine, în toate.

Experimentul #prinBucurești, linia de finish.

sursa-http://www.businesscover.ro/

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign