Bucurestii Vechi si Noi

Atmosferă electrizantă la reprezentația ”Nino Arlechino” din Otopeni

18 mai 2017 Bucurestii Vechi Si Noi Semnalari Culturale

”Haideți oameni buni, să mergem”. E dimineață și puțin răcoare, iar regizoarea Irina Furdui se uită la ceas în timp ce îi îndeamnă pe artiști să urce în autocar. Somnul încă nu s-a șters complet de pe chipurile muzicienilor și artiștilor de la Opera Comică pentru Copii. E sâmbătă, iar în total vreo 16 oameni – instrumentiști, actori, o soprană și un bariton, doi tehnicieni de sunet, respectiv de lumini, o costumieră și un specialist în machiaj – trebuie să ajungă la Casa de Cultură din Otopeni, unde, de la ora 11.00, e programat spectacolul ”Nino Arlechino”.

”FETIȚA CU CHIBRITURI” scrie mare de tot pe autocarul albastru al Operei Comice pentru Copii care ne duce ca vântul și ca gândul către puștii din Otopeni. Atmosfera se înviorează, încep glumele, iar actorii își exersează dialogurile de început care vor încălzi atmosfera din public. Toată lumea e relaxată, emoțiile au dispărut de mult, căci a trecut ceva timp de la premieră. O dată ajunși la cochetul centru cultural al Otopeniului, artiștii se fac nevăzuți pentru o vreme în cabine, aceste locuri misterioase care înghit oamenii obișnuiți și-i transformă în personaje extravagante. Înăuntru, blugi, teniși sau tricouri se metamorfozează spectaculos în crinoline, corsete, pantaloni bufanți, costume de arlechin sau umbreluțe de dantelă. Chipurile primesc culori noi și tușe de machiaj mai groase, de scenă, iar pentru personaje precum Colombina, chiar și o inimioară în mijlocul obrazului.

Sfânta repetiție

În sala goală, tehnicianul de sunet trage cabluri și verifică instalațiile de sunet, iar un angajat al Centrului comunică cu tehnicianul OCC de la pupitrul de lumini amplasat în spatele sălii. ”Dă-i cu 49 aici! Așa, tată! Acum dă-mi și arlechinii ăia”, strigă arătând către reflectoarele din sală. Toată bâzâiala asta tehnică se petrece pe muzica sublimă a lui Telleman. Mini orchestra compusă din două viori, o violă, un violoncel și o pianină repetă deja partitura compozitorului austriac, urmând indicațiile dirijorului. Din când în când, instrumentiștii se opresc și schimbă o glumă, mai o istorisire haioasă. Li se alătură în scurt timp baritonul Vicențiu Țăranu, alias Pimpinone, și tânăra soprană Daniela Bucșan, interpreta Vespettei, care așteaptă cuminți să li se fixeze lavalierele și amplificatoarele. Vespetta ciripește cu o voce fermecătoare către Pimpinone, care-i întoarce replicile pe ton grav. Nino, alias actorul Ciprian Chiricheș, încălzește atmosfera pe scenă alături de Colombina, jucată de frumoasa actriță Teodora Antal, în vreme ce sunetistul face ultimele verificări. Încet, încet, poate de la lumini sau muzică, poate de la costume sau de la machiaj, pe scenă se produce o magie. Fiecare intră în pielea personajului său și îi împrumută temperamentul. Actorii și interpreții sunt tot ei, dar parcă nu prea mai sunt ei.

Atmosfera se încinge

Nu mai e mult până la începerea spectacolului, iar holul Casei de Cultură se umple de voci mici și ascuțite. Picii intră în sală și, ca toți copiii de pe lumea asta, fac ceea ce știu ei mai bine: vorbesc fără oprire, despre orice, oricum, în același timp unii cu ceilalți.

Toate cele trei gonguri de început sunt salutate cu aplauze furtunoase. Apare Colombina, care privește scrutător sala și întreabă ”L-ați văzut pe Nino Arlechino?”. ”Nuuuuuu”, răspunde un cor mare de copii. Colombina se retrage după ușile de decor montate pe scenă, fix în timp ce apare și Nino Arlechino. ”Ați văzut-o pe Colombina, oare unde o fi?”. ”În casăăăăăă”, urlă la unison zeci de copii care arată cu degetul spre ușă, deși știu că nu e frumos să arăți cu degetul. Apoi Colombina iese fix în timp ce Nino intră în casă, pe cealaltă ușă, și tot așa preț de un minut, spre exasperarea și amuzamentul copiilor. Agitația atinge cote înalte. Slavă Domnului, Colombina și Nino reușesc în cele din urmă să se întâlnească pe scenă, iar unul dintre ei spune copiilor: ”Ia să văd pe fețele voastre un zâmbet. Uite așa, iiiiii. Și așa să rămâneți pe tot parcursul spectacolului!”.

Bătaie cu perne pe muzică de operă

Și micii spectatori sunt ascultători. Zâmbesc și se distrează pe cinste. Râd de bătrânul burlac Pimpinone, care, naivul, se lasă prins în mrejele frumoasei și viclenei cameriste Vespetta. Ridică din umeri neputincioși când Pimpinone se decide să o ia de nevastă, în ciuda ifoselor ei de divă. Un puști din spatele meu încearcă să-l avertizeze cu un ”Nuuuu!” disperat, dar totu-i în zadar! Copiii urmăresc apoi amuzați certurile furtunoase dintre cei doi proaspăt însurăței. Prilej pentru cei doi interpreți să-și etaleze calitățile vocale de excepție. Copiii se entuziasmează când ciorovăiala degenerează în bătăi cu perne sau fandări spectaculoase între bastonul lui Pimpinone și umbreluța Vespettei. Din greșeală, o pernă aterizează pe umărul unei violoniste, care-și continuă imperturbabilă execuția la vioară. Remarc cu această ocazie extraordinara putere de concentrare a mini-orchestrei OCC, care cântă impecabil în ciuda atmosferei animate din sală.

Mulți copii se lipesc de scenă, unii chiar se cocoață pe ea și nu lipsește mult ca spectacolul ”Nino Arlechino” să se îmbogățească ad-hoc cu personaje copii. Pimpinone își plânge necazul picilor urcați pe marginea laterală a scenei, între care pare că se simte ca peștele-n apă. La un moment dat, Vespetta coboară de pe scenă prin dreapta sălii, urmată de copii ca de un cârd de rățuște. Finalul e răsplătit cu ropote de aplauze, iar copiii cuceresc victorioși întreaga scenă și încep să pescuiască de pe jos petalele de trandafiri din recuzită.

După aproape o oră, revenim cu toții în autocarul albastru, unde artiștii își aduc aminte amuzați de momentele comice de la finalul spectacolului, iar regizoarea Irina Furdui nu uită să-și felicite colegii pentru reprezentația plină de energie. Sunt încă sub imperiul exuberanței artistice de pe scenă și imi pare aproape ciudat să o văd pe Vespetta stând pe scaunul din fața mea, lângă Nino Arlechino.

Fără îndoială, tineretul din Otopeni a avut parte de un spectacol de operă electrizant, cum mai rar se poate vedea. O performanță posibilă datorită profesionalismului de care dau dovadă toți oamenii Operei Comice, de la interpreți și instrumentiști și până la tehnicienii nevăzuți din spatele scenei. Însă pentru mine, de data aceasta, cel mai impresionant spectacol a fost teribila transformare a oamenilor cu care am împărțit o călătorie în personaje puternice și pline de savoare, care țin captivă o sală plină de cei mai sinceri spectatori.

Livia Ciompoeru

[addtoany]
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2017 . Designed by: Livedesign